RO EN
السلة فارغة

MFE a atras 2,3 miliarde euro pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructura

Romania a absorbit 2,3 miliarde euro din cele 9,2 miliarde euro alocate de Uniunea Europeana pentru proiectele finantate prin Programul Operational Infrastructura Mare 2014-2020. Potrivit datelor prezentate de reprezentantii Ministerului Fondurilor Europene, in total sunt 277 de proiecte de infrastructura care vor primi finantare prin POIM, iar principala problema este rata de implementare a acestor proiecte.
"Suntem la un grad de contractare de 121%, ceea ce inseamna ca de acum inainte ne vom axa mai mult pe ceea ce inseamna implementare. Trebuie sa avem o abordare pragmatica asupra lucrurilor si sa intelegem ca ne confruntam, in continuare, cu anumite provocari prin care trebuie sa deblocam, prin demersuri concrete, acele proiecte care au un ritm mai putin accelerat al implementarii fata de ceea ce ne dorim", a declarat Ana Maria Busoniu, secretar de stat in Ministerul Fondurilor Europene.
Proiectele ce au fost aprobate sa primeasca finantare prin POIM trebuie sa acopere dezvoltarea a 338,65 kilometri de autostrada, 611 kilometri de drum national si reabilitarea a 318,13 kilometri de cale ferata pentru o viteza de circulatie a trenurilor de 160 de kilometri pe ora.
In contextul prezentarii bilantului de activitate la Ministerul Fondurilor Europene, ministrul Roxana Minzatu a precizat ca pentru perioada de programare 2014-2020 Romania are alocate aproximativ 31 miliarde de euro Fonduri Structurale si de Investitii Europene (FESI), din care aproximativ 23 miliarde euro prin Politica de Coeziune. Stadiul actual al absorbtiei (in octombrie 2019) este de 9,8 miliarde euro, echivalentul a 32% din alocarea UE aferenta Programelor Operationale. La nivelul Uniunii rata medie de absorbtie a banilor europeni este de 35%.
 
Bilantul activitatii in timpul mandatului ministrului Roxana Minzatu (iunie - septembrie 2019)
Programului Operational Infrastructura Mare:
     * 19 contracte de finantare au fost semnate, in valoare de aproximativ 155 milioane de euro;
     * doua proiecte majore aprobate de catre Comisia Europeana: podul Braila - Tulcea si proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetele Cluj si Salaj;
     * a fost aprobata finantarea liniei electrice aeriene de 140 km care preia, in conditii de siguranta, productia de energie verde din centralele noi eoliene din Dobrogea si Moldova in sistemul energetic national. Bugetul total al proiectului este de 56,77 milioane de euro, din care 28,42 milioane de euro contributia UE;
     * trei proiecte de apa si apa uzata cu contracte semnate, in valoare de 1,13 miliarde euro, vor fi trimise spre aprobare Comisiei Europene;
     * 7 alte proiecte pregatite pentru a fi finantate din POIM, cu o valoare cumulata de 1,2 miliarde euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter