RO EN
السلة فارغة

CONTRACTE de finantare POIM pentru constructia a 338 km de autostrada

Prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) s-au semnat, pana in acest moment, contracte de finantare care acopera constructia dezvoltarea a 338,65 km de autostrada, conform unor date prezentate recent de Ana-Maria Busoniu, secretar de stat in cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Potrivit oficialului, prin acelasi program s-a obtinut finantare pentru modernizarea a 611 km de drum national, a 318 km de cale ferata (pentru o viteza de circulatie a trenurilor de pasageri de 160 km/h), precum si pentru construirea a 2.693 km de retele de apa si reabilitarea altor 863 km. In urma implementarii acestor proiecte, cu sprijinul banilor europeni, 2,8 milioane de persoane vor avea acces la apa potabila de calitate. Pe componenta de canalizare, 3.687 km de retea noua vor fi construiti si 873 km vor fi reabilitati.
"Este foarte important sa intelegem ca, dincolo de sumele generoase alocate prin POIM, exista rezultate concrete, cu un urias impact in vietile cetatenilor, fie ca vorbim de o apa mai curata, de dotarea adecvata pentru interventia in situatii de urgenta, de construirea de drumuri, de noi linii de metrou sau feroviare, de reciclarea deseurilor, conservarea biodiversitatii sau monitorizarea calitatii aerului", a precizat Ana-Maria Busoniu.
Printre cele mai mari proiecte finantate din fonduri europene si aflate in implementare se afla podul suspendat peste Dunare in zona Braila (cel mai amplu proiect de infrastructura de acest tip, din tara noastra, ce are ca gestionar CNAIR SA), reabilitarea sistemului de termoficare din Municipiul Iasi, reabilitarea liniei de cale ferata km 614 - Simeria (CFR SA), modernizarea de ecluze, echipamente si instalatii, faza II (Compania Nationala Administratia Canalelor Navigabile); modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata in judetul Hunedoara (Valea Jiului), extinderea si reabilitarea infrastructurii de apa si canalizare in judetul Dambovita (proiect fazat) etc.
POIM beneficiaza de o alocare financiara de circa 10,8miliarde euro, din care 6,94 miliarde euro prin Fondul de Coeziune si 2,28 miliarde euro prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, plus o cofinantare de 1,6 miliarde euro. POIM este cel mai amplu Program Operational din Romania si al doilea, ca anvergura, de la nivelul UE.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter