RO EN
السلة فارغة

BRASOV: Proiect in valoare de peste 54 milioane de euro, la licitatie

Dupa ce, in luna noiembrie a anului trecut, autoritatile locale au incheiat contractul de proiectare si executie a unui proiect in valoare de circa 16 milioane de euro, recent, s-a luat decizia finala cu privire la organizarea - in cursul lunii februarie a.c. - unei licitatii pentru concesionarea unor noi lucrari ce fac parte din acelasi obiectiv. Astfel, Consiliul Judetean Brasov urmeaza sa lanseze licitatia pentru proiectul de constructie a  terminalului Aeroportului International Brasov, din localitatea Ghimbav, considerand ca aceasta varianta este optima atat pentru beneficiar, cat si pentru viitorul constructor (sau consortiu de firme de antrepriza), in defavoarea finantarii din bugetul local si national sau a dezvoltarii in parteneriat public-privat. „Ne dorim ca licitatia sa fie lansata in luna februarie 2013, pentru intreg pachetul ce vizeaza proiectarea, finantarea, constructia si operarea proiectului. Firma care va castiga licitatia ar trebui sa investeasca 54-56 de milioane de euro, in aceasta suma nefiind inclusa edificarea turnului de control“, a declarat Mihai Pascu, director executiv al CJ Brasov.
Vectra Service va demara lucrarile la calea de rulare in luna aprilie a.c.
Lucrarile pentru constructia pistei aferente, cu o lungime de peste 2.800 de metri, vor fi executate de societatea Vectra Service (cu sediul in localitatea Zarnesti, judetul Brasov). Desi contractul a fost adjudecat la finele anului trecut, compania va deschide santierul in luna aprilie a.c., intarzierile fiind cauzate de necesitatea reinnoirii avizul emis de Autoritatea Aeronautica Civila. Conform graficul prestabilit, noua pista a aeroportului din Ghimbav va fi data in folosinta in luna martie 2014, pentru asigurarea serviciilor de proiectare fiind alocate 45 de zile. In curand, compania de constructii va incepe lucrarile de decopertare si transportare a materialelor pe viitorul santier, in vederea organizarii acestuia pana la demararea executie propriu-zise. Dupa inaugurarea obiectivul de investitii, Consiliul Judetean Brasov va avea la dispozitie 48 de luni pentru a efectua platile pentru toate lucrarile incluse in contractul incheiat cu societatea de antrepriza. Informatii suplimentare, la www.aeroportbrasov.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter