RO EN
السلة فارغة

TIMISOARA: Fonduri de peste 500 milioane de lei, pentru un institut oncologic

Ministerul Sanatatii (MS) va aloca fonduri de 502,6 milioane de lei pentru constructia unui nou spital la Timisoara, Consiliul Interministerial de avizare a lucrarilor publice de interes national si locuinte avizand, in acest sens, documentatia tehnico-economica privind construirea Institutului Regional de Oncologie Timisoara. Noua unitate va fi amplasata intr-o zona limitrofa a municipiului, pe Calea Torontalului km 5, pe o suprafata de 5,5 hectare aflata in proprietatea MS prin Directia de Sanatate Publica (DSP) Timis, unde a fost demarata, inca din anul 1994, construirea unui Spital Municipal, proiectul fiind abandonat dupa ridicarea unei parti din ziduri. Durata de implementare a proiectului va fi de circa trei ani. Unitatea spitaliceasca va avea o amprenta la sol de 9.270 mp si o arie totala desfasurata de 42.123 mp, urmand a fi dotata cu 476 de paturi.
"Timisoara nu a fost inclusa pe lista centrelor in care se vor construi Spitale Regionale de Urgenta cu finantare europeana ca in cazul oraselor Iasi, Cluj-Napoca si Craiova. Mai mult, spre deosebire de alte centre universitare medicale traditionale (Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi), Timisoara nu dispune de un Institut Regional de Oncologie. Ca urmare, era imperios necesara dezvoltarea unui astfel de obiectiv si in regiune. Finantarea constructiei va fi asigurata din mai multe surse de finantare, inclusiv fonduri europene destinate construirii de cladiri verzi", a declarat Dorel Sandesc, secretar de stat in cadrul Ministerului Sanatatii.
De altfel, MS colaboreaza cu Ministerul Mediului pentru realizarea, ca proiecte-pilot, a doua spitale (Institutul Regional de Oncologie Timisoara si Institutul de Boli Cardio-Vasculare "C.C. Iliescu" - Bucuresti, care functioneaza, in prezent, intr-o cladire cu risc seismic ridicat) cu fonduri europene destinate construirii de "cladiri verzi".
Ministerul Sanatatii are in vedere dezvoltarea unui institut oncologic in zona Banatului inca din anul 2009 cand a propus infiintarea acestuia prin Hotarare de Guvern. Studiile de prefezabilitate si de fezabilitate au fost realizate inca din anul 2012.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter