RO EN
السلة فارغة

ORADEA: Lucrarile la noua sala polivalenta incep in 2017

O sala polivalenta de sport cu 5.000 de locuri si o valoare estimata la 22 milioane de euro va fi construita pe actualul amplasament al Pietei Obor din Oradea, proiectul urmand a fi implementat de Compania Nationala de Investitii (CNI), in parteneriat cu Primaria municipiului Oradea. Studiul de fezabilitate aferent investitiei a fost aprobat, la jumatatea lunii noiembrie 2016, de comisia tehnico-economica a Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP). "Urmeaza ca, pana la sfarsitul lunii noiembrie, o comisie interministeriala sa avizeze acest studiu, avizul fiind obligatoriu in vederea emiterea hotararii de guvern prin care se vor aproba indicatorii tehnico-economici ai acestei investitii. Hotararea de guvern s-ar putea emite la sfarsitul lunii noiembrie sau inceputul lui decembrie, urmand ca dupa publicarea acesteia, CNI sa inceapa procedura de licitatie pentru contractarea lucrarilor la sala de sport polivalenta, astfel ca in anul 2017 sa poata incepe lucrarile de constructie", se arata intr-un comunicat al Primariei municipiului Oradea.
Terenul pentru sala de sport polivalenta este pus la dispozitie de autoritatile locale, amplasamentul fiind situat in apropierea campusului universitar din Oradea. Termenul stabilit pentru finalizarea investitiei este de doi ani de la inceperea lucrarilor.
Noua sala de sport va avea o capacitate de 5.000 de locuri, din care 3.600 in gradene fixe si 1.400 retractabile. Finantarea se va realiza de la bugetul MDRAP si din fonduri locale prin programul national de constructii de interes public si social. Valoarea totala a investitiei este de 22,12 milioane de euro, din care 4 milioane de euro vor fi asigurati de municipalitate si diferenta de Guvern.
Potrivit edililor locali, Piata Obor va fi mutata vizavi de Cartierul Europa.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter