RO EN
السلة فارغة

IULIUS: 300 de munictori pe santierul Palas Campus, proiect de 120 milioane euro

Lucrarile de constructii continua pe santierul proiectului Palas Campus din Iasi, investitie de 120 de milioane de euro derulata de grupul Iulius pentru cel mai nou ansamblu de birouri al companiei. Findatiile celor sase cladiri au fost finalizate si a inceput ridicarea structurilor de rezistenta. Peste 300 de muncitori sunt prezenti in aceasta perioada pe santier, termenul de livrare a proiectului fiind stabilit in 2022.
Constructia include sase corpuri diferite de cladire conectate la primele niveluri, care, in total, vor insuma o suprafata construita de peste 86.000 mp, cu o amprenta la sol de 15.000 mp. Ca o comparatie, suprafata este echivalentul a aproximativ 57 terenuri de tenis. In total, constructia presupune 56.000 mc de beton, iar cantitatea totala de armatura va depasi 7.000 de tone. Pana in prezent, s-a finalizat executia peretilor mulati si se lucreaza la structura de rezistenta. Lucrarile de edificare sunt un imbold si pentru piata muncii din domeniul constructiilor, fiind implicate pe santier, la momentul actual, peste 300 de persoane simultan. Cele sase corpuri vor fi interconectate atat la parter, cat si la primele trei etaje, si vor avea inaltimi diferite, care pot ajunge pana la maximum sase etaje.
"Prin cele sapte cladiri de birouri existente in ansamblul Palas, cu o suprafata inchiriabila de peste 75.000 mp, am reusit sa formam o comunitate de business puternica, cu peste 50 de companii, giganti multinationali, dar si companii autohtone, si mai mult de 8.000 de angajati. Practic, prin Palas Campus extindem infrastructura office, stimuland dezvoltarea companiilor prezente, atragand noi investitori si oferind oportunitati multiple pentru tineri. Nu in ultimul rand, investitia este intregita de noi spatii de recreere, zone verzi, imbunatatiri ale infrastructurii existente, ce vor imprima un nou impuls de dezvoltare orasului", a declarat Raluca Munteanu, Business Development Manager in cadrul grupului Iulius.
Investitia Iulius mai include si realizarea unei noi artere de circulatie, care va conecta doua mari bulevarde centrale (Bd. Anastasie Panu si Bd. Regele Ferdinand I al Romaniei), iar alte cinci strazi adiacente vor fi largite si modernizate (Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea, Tanasescu). In total, aproape 10.000 mp de lucrari de asfaltare si 5.500 mp de trotuare.
Totodata, va fi amenajata o parcare subterana cu doua niveluri, o investitie de 33,3 milioane de euro, care va completa capacitatea celei din ansamblul Palas cu inca 625 de spatii si va face ca, in centrul orasului, comunitatea sa beneficieze de 3.200 locuri de garare.
De asemenea, vor fi amenajate si piste de ciclism cu o lungime de aproape 650 metri, dar si circa 500 de spatii pentru biciclete. Cu acelasi scop va fi amenajata si o statie pentru mijloacele de transport in comun, conexiuni pietonale intre centrul orasului si intregul areal, dar si facilitati pentru automobilele electrice.
Palas Campus va include si o componenta „green” de peste 4.500 mp, o investitie de peste 1,4 milioane de euro in noi spatii verzi, care vor include alei pietonale, arbori si plante variate, dar si spatii de recreere. De amenajarea lor se va ocupa aceeasi echipa internationala de peisagisti care a proiectat parcurile din Palas Iasi si Iulius Town Timisoara, potrivit datelor Iulius.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter