RO EN
السلة فارغة

CEO si OMV Petrom investesc 400 milioane euro in constructia a 4 parcuri fotovoltaice

CE Oltenia- cel mai mare producator de energie pe baza de carbune din Romania, va construi, in parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totala de ~450 MW.
Atragerea de parteneri care sa investeasca alaturi de CE Oltenia in noile capacitati energetice a inceput in luna mai 2021 in stransa legatura cu amplul demers pentru obtinerea aprobarii ajutorului de stat pentru restructurare in favoarea companiei.
In luna decembrie 2021, OMV Petrom a fost desemnata ca investitor selectat pentru patru proiecte fotovoltaice. Investitiile totale necesare pentru dezvoltarea acestora se ridica la peste 400 milioane de euro.
Daniel Burlan, presedinte al Directoratului CE Oltenia: „CE Oltenia - cel mai mare producator de energie pe baza de carbune din Romania, a initiat un amplu proces de transformare care presupune restabilirea viabilitatii companiei precum si adaptarea la obiectivele nationale si europene care vizeaza decarbonarea sistemului energetic si diversificarea mixului energetic al Romaniei prin inlocuirea unitatilor pe baza de lignit cu centrale pe baza de gaz si parcuri fotovoltaice, in vederea mentinerii in siguranta a Sistemului Energetic National.
Implementarea in parteneriat cu OMV Petrom a celor patru parcuri fotovoltaice reprezinta un obiectiv important pentru societate, atat in ceea ce priveste contributia la tranzitia energetica a Romaniei, cat si pentru implementarea masurilor din Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeana.”
Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze si Energie: „Ne-am propus ca pana in 2030 sa punem in functiune o capacitate mai mare de 1 GW de energie din surse regenerabile, inclusiv prin parteneriate. Prin asocierea cu CE Oltenia progresam semnificativ spre acest obiectiv si impreuna contribuim la tranzitia energetica a Romaniei. Puterea instalata a celor patru parcuri fotovoltaice va spori cu o treime puterea totala instalata la nivel national de energie solara, care in prezent este de aproximativ 1,4 GW.”
Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Isalnita, Tismana, Rosia si Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatari miniere operate de CE Oltenia (depozite inchise de zgura si cenusa, respectiv halde interioare).
Pe langa aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finantare din Fondul pentru Modernizare in proportie de 70% din valoarea investitiilor, precum si din alte surse.
Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entitati juridice separate, intr-o structura de participatie de 50% - 50%. Intentia este ca energia electrica produsa sa fie vanduta de aceste entitati catre cei doi parteneri, in proportie egala.
Conform estimarilor curente, parcurile vor furniza energie electrica sistemului energetic national incepand cu 2024.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter