RO EN
السلة فارغة

BRASOV: Reluare a licitatiei pentru finalizarea unui centru public de afaceri

Primaria municipiului Brasov a reluat procesul de selectie a unui antreprenor general pentru finalizarea lucrarilor la complexul denumit "Centru de Afaceri, Transfer Tehnologic si Incubator de Afaceri" (CATTIA), dupa ce fostul constructor, reprezentat de firma Integral SA - Buzau, nu a reusit sa respecte termenul de finalizare. Proiectul, ce va fi dezvoltat in zona Bartolomeu Nord din Brasov, este realizat in proportie de 35% si se afla in conservare din primavara acestui an. Conform contractului initial, centrul de afaceri trebuia finalizat in decembrie 2015, insa noul termen inaintat de autoritatile locale pentru inaugurarea cladirii a fost stabilit in anul 2018. Conform anuntului de participare publicat recent in cadrul SEAP, lucrarile care au mai ramas de executat au fost evaluate la 29,23 milioane de lei (fara TVA). Valoarea totala a investitiei se ridica, insa, la aproape 50 milioane de lei (circa 11 milioane de euro), fiind finantata integral din fonduri publice.
Cladirea CATTIA (D+P+1E) va avea o suprafata construita de 18.242 mp si 14 incaperi, printre care se vor afla o sala de conferinte, un amfiteatru, un centru de informare/ documentare, un restaurant tip cantina si diverse sali de sedinte. Conform proiectului intocmit de compania SYAA, in exteriorul cladirii va fi amenajat un parc multifunctional tematic, de agrement, cu functiuni pentru experimente in domeniul energiei durabile. In acest parc se vor desfasura si activitati de cercetare, sustinute de doctoranzii Universitatii "Transilvania", dar si expozitii. Proiectantul general al lucrarii este compania Exhibit Arhitectura.
Pentru stabilirea noului antreprenor, se va organiza o licitatie electronica, lucrarile urmand a fi atribuite pe criteriul celui mai mic pret. Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit la data de 20 septembrie 2016, ora 16:00.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter