RO EN
السلة فارغة

PLASTSISTEM va opera pe piata sub numele TeraSteel, din acest an

Compania Plastsistem, membra a grupului Teraplast si lider al pietei locale de panouri termoizolante si structuri metalice zincate, isi schimba denumirea in TeraSteel, pentru a marca o noua etapa in dezvoltarea companiei. Conform datelor societatii, in 2017 se implinesc 10 ani de la demararea productiei de panouri sandwich, perioada in care firma a evoluat de la locul 11 pe piata, la pozitia a doua, cu o cota de aproximativ 20% in domeniul panourilor cu spuma poliuretanica. In plus, compania este, incepand din 2015, liderul pietei de structuri metalice zincate.
"Ne dorim ca toate reusitele din ultimul deceniu sa fie marcate de o noua identitate vizuala si un nou nume, care sa evidentieze ceea ce facem si noua etapa in care intram. TeraSteel este un lider pe piata interna si isi propune sa devina un competitor important la nivel regional. Suntem parte a grupului Teraplast, iar noua denumire va evidentia acest aspect", a declarat Dorel Goia, presedintele Consiliului de Administratie al grupului.
Actualmente, Teraplast include compania TeraPlast, subsidiarele TeraSteel (fosta Plastsistem), TeraGlass (incepand cu aprilie 2015), Teraplast Logistic (incepand cu iunie 2016) si Politub (entitate controlata in comun).
TeraSteel ruleaza o cifra de afaceri anuala de peste 25 milioane de euro, peste 30% din aceasta valoare fiind realizata pe pietele externe. Compania exporta in Ungaria, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Slovacia si Republica Moldova.
***
Cu o traditie de 120 de ani, grupul Teraplast este, in prezent, cel mai mare procesator de PVC din Romania si unul dintre cei mai importanti producatori de materiale pentru piata constructiilor si instalatiilor. Portofoliul de produse al grupului este structurat pe sase linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile de tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate si Tamplarie termoizolanta. Facilitatile de productie ale Teraplast sunt localizate in Parcul Industrial Teraplast, dezvoltat pe o suprafata de peste 200.000 mp, in extravilanul municipiului Bistrita. In perioada 2007-2014 Grupul Teraplast a investit peste 260 milioane de lei in dezvoltarea si modernizarea capacitatilor de productie, dar si in extinderea portofoliului de produse. Incepand din anul 2008, cea mai mare companie din grup - Teraplast - este listata la Bursa de Valori Bucuresti, sub simbolul TRP.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter