RO EN
السلة فارغة

ANALIZA: Scadere de 3,3% a productiei siderurgice locale, in luna august

Productia de otel realizata de industria siderurgica a Romaniei in luna august 2012 s-a diminuat cu 3,3%, la 320.000 de tone fata de nivelul perioadei corespunzatoare din 2011 potrivit datelor Asociatiei Mondiale a Otelului (World Steel Association - WSA). Totusi, in primele opt luni ale anului in curs indicatorul respectiv a crescut cu 4,4% fata de acelasi interval al anului trecut, ajungand la un volum de 2,62 milioane de tone. Ritmul de crestere a productiei interne este, totusi, superior mediei mondiale, evaluate la +0,9% pentru cele 62 de state monitorizate (in care s-au fabricat aproximativ 1,02 miliarde tone de otel). In ansamblu, Romania a coborat zece pozitii in clasamentul mondial al producatorilor de otel, in pofida unei cresteri medii a productiei in ultimii ani. Primele semnale ale declinului pietei siderurgice din tara noastra au devenit vizibile in a doua jumatate a anului 2008, pe fondul declansarii crizei financiare pe plan local. Desi in ultimii doi ani a fost inregistrata o crestere a productiei, nivelul din 2011 al acesteia s-a situat mult sub estimarile initiale, in prima jumatate a anului trecut inregistrand una dintre cele mai mici rate de crestere din Europa, dupa evolutii de peste 40% in 2010.
 
Dificultati pentru marii producatori din industrie, incepand din 2008
Mare parte a dificultatilor cu care s-a confruntat sectorul s-au datorat deciziei conducerii Arcelor Mittal (liderul pietei siderurgice locale) de a inchide temporar un furnal de la Galati, ca urmare a scaderii numarului de comenzi din Turcia. De asemenea, scaderea consumului raportata pentru primele luni ale acestui an au determinat si conducerea celuilalt mare operator din Romania, Mechel, sa ia in considerare vanzarea celor cinci combinate detinute pe plan local. De asemenea, afacerile producatorului rus au fost afectate si de diminuarea comenzilor din Uniunea Europeana, ce reprezentau o piata de desfacere importanta pentru combinatele siderurgice romanesti. Astfel, intreprinderile detinute de Mechel in Romania ar putea fi vandute impreuna sau separat, in functie de ofertele potentialilor cumparatori, potrivit Mariei Kolmogorova, purtator de cuvant al concernului rus. Evaluarea pretului la 150 milioane de dolari, in total, pentru unitatile de la Targoviste, Braila, Campia Turzii, Otelu Rosu si Buzau) a fost efectuata de compania de evaluare si consultanta financiara BKS. Pe de alta parte, oficialii Mechel au precizat, intr-un comunicat, ca decizia de vanzare a acestor active nu presupune oprirea permanenta a productiei si ca "pentru evitarea inchiderii intreprinderilor, Mechel va depune eforturi maxime spre pastrarea uzinelor in stare functionala". Mai mult, directorul general al diviziei est-europene a Mechel, Yurii Guschin, a declarat ca fabricile locale vor avea un "regim de functionare in conditii normale, in conformitate cu programul de incarcare a capacitatilor si conjunctura pietei. Astfel, la Mechel Targoviste, Ductil Steel Buzau si Laminorul Braila vor functiona toate capacitatile de productie conform programului aprobat, in timp ce la Mechel Campia Turzii va fi operationala numai o sectie, iar Ductil Steel Otelu Rosu va functiona in conditii normale. Consideram ca masurile efectuate ne vor permite sa pastram viabilitatea intreprinderilor", a mai aratat directorul zonal al concernului rus. La finele lunii septembrie a.c., reprezentantii concernului Mechel, din Federatia Rusa, au anuntat o serie de masuri ce vizeaza restructurarea grupului, in vederea imbunatatirii performantelor financiare ale companiei si cresterii valorii actiunilor. In urma intrunirii consiliului director, managementul Mechel a aprobat cu unanimitate de voturi cesiunea unor departamente, care nu se adapteaza noii strategii implementate: divizia est-europeana de otel (ce include toate operatiunile derulate in Romania), fabrica electrometalurgica din Donetsk, Invicta Merchant Bar - Marea Britanie, UAB - Lituania, divizia de service global (cu exceptia subsidiarei din Federatia Rusa), unitatea de productie a cromului din Lituania, Voskhod-Oriel din Kazahstan, Toplofikatsia Rousse (Bulgaria), precum si cateva unitati din Federatia Rusa, respectiv: fabrica de feroaliaje Tikhvin, linia de productie a nichelului din Uralii de Sud si compania de livrare a energiei electrice Kuzbass. De asemenea, pentru a accelera implementarea noilor politici la nivelul departamentului de minerit, consiliul director a recomandat evaluarea posibilitatii cesiunii unui pachet minoritar de actiuni de cel mult 25% al Mechel Mining, catre un partener strategic.
 
Investitii semnificative in industria siderurgica locala
In timp ce Mechel pregateste vanzarea unitatilor de productie din Romania, exista producatori de otel care intentioneaza sa realizeze investitii semnificative pe piata autohtona. Un exemplu este reprezentat de grupul Voestalpine (din Austria), care a anuntat finalizarea, in acest an, a unei fabrici situate la Giurgiu, unitate ce va avea o capacitate de productie anuala de 130.000 de tone de foi de otel. Produsele vor fi livrate atat pe plan national, cat si in Serbia, Bulgaria sau Turcia. Investitia totala insumeaza aproximativ 20 milioane de euro si include o finantare europeana de 5 milioane de euro. Fabrica va avea aproximativ 50 de angajati, recrutati din Giurgiu. Aceasta fabrica trebuia sa fie finalizata inca din 2011, insa proiectul (anuntat inca din 2008) a fost amanat, alaturi de alte planuri ambitioase ale producatorului austriac. In urma cu patru ani, compania avea in vedere investitii de pana la 6 miliarde de euro, insa ulterior conducerea grupului a anuntat amanarea pe termen nedefinit a proiectului otelariei de 5 miliarde euro in zona litoralului Marii Negre. O alta investitie importanta anuntata recent este cea a companiei Tenaris (din Federatia Rusa), proprietarul fabricii Silcotub Zalau. Tenaris a inaugurat, astfel, o noua sectie de productie la Zalau, in care a investit 60 milioane de dolari. Compania va demara o noua investitie la Silcotub, in valoare de 50 milioane de dolari, constand intr-o fabrica de filetare de ultima generatie pentru produsele destinate industriei de petrol si gaze, ce va fi finalizata in 2013. ArcelorMittal Romania a inaugurat, recent, productia de profile in noul laminor din incinta combinatului siderurgic din Hunedoara. In unitate vor fi procesate atat profilele clasice (UPN, IPN), sisteme noi (europrofile IPE, UPE si H), cat si sisteme laminate rotunde, avand o capacitate anuala de 400.000 de tone. Echipamentul de productie a fost instalat dupa modernizarea unitatii de fabricatie, in urma unei investitii de circa 45 milioane de euro, care a inclus si retehnologizarea sectiei. Implementarea acestui proiect, mai ales in conditiile in care societatea si-a extins portofoliul de produse prin fabricarea europrofilelor, va contribui la sporirea comenzilor, putand reprezenta chiar un punct de plecare spre noi investitii in cadrul firmei, conform afirmatiilor reprezentantilor acesteia.
O analiza completa a pietei siderurgice din Romania este disponibila in editia Octombrie 2012 a revistei Agenda Constructiilor.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter