Ing. Dan-Rodion Pogangeanu: Noi consideratii asupra calitatii in constructii

Prin intermediul unui nou articol, ing. Dan-Rodion Pogangeanu, Managing Partner in cadrul societatii Elux Rodit, membru in Colegiul Tehnic al Dirigintilor de Santier (CTDS), se refera la diverse aspecte de actualitate, referitoare la activitatea dirigintilor de santier – si nu numai, avand in vedere implicatiile de natura politica, economica, legislativa si sociala, care influenteaza domeniul constructiilor, in ansamblu. Trebuie insa precizat, din nou, in primul rand, ca punctul de vedere si toate consideratiile sau opiniile din acest text reflecta strict punctul de vedere personal al autorului, ca specialist, si nu angajeaza cu nimic pe cel al firmei sau al altor colaboratori, inclusiv pe cel al CTDS, iar in al doilea rand, ca acestea sunt exprimate in al doilea an dupa declansarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), care a determinat printre multe altele instituirea starii de urgenta si a celei de alerta (prelungita) pe intregul teritoriu national, ceea ce a dus la resetarea completa a relatiilor anterioare in configuratia cetatean-lege-societate-stat. De comun acord cu specialistul, articolul a fost adaptat astfel incat sa reflecte realitatile vizibile in prezent, dar trebuie subliniat si ca, pe fondul vitezei foarte mari de raspandire a pandemiei (asa-numitul „al patrulea val” din Romania si din Europa), care determina deja aparitia a peste 2.500 de cazuri noi, zilnice, in tara noastra (in conditiile in care, la inceputul lunii septembrie 2020, se inregistrau pana la 1.500 de noi cazuri pe zi, estimandu-se in consecinta ca in octombrie a.c. s-ar putea ajunge chiar la 10.000 de cazuri pe zi, dupa cum a avertizat Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitala – n.r.), toate predictiile privind situatia politico-sociala si economica, de ansamblu, respectiv cele referitoare la evolutia pietei constructiilor, in particular, au un grad mare de incertitudine.

„In principiu, la fel ca in toate celelalte articole anterioare, publicate la rubrica destinata dirigintilor de santier din cadrul portalului Agenda Constructiilor, prin articolul de fata, incerc sa atrag atentia asupra unor aspecte deosebite, generale sau particulare, care afecteaza fara niciun dubiu si activitatea din domeniul constructiilor. Semnalam printre altele faptul ca exista, din pacate - si nu zic doar eu, ingineri din generatia mai tanara, cu lacune impardonabile; din capul locului, nu am in vedere vreun conflict intre generatii, deoarece, in ansamblu si in pas cu avansul tehnologic, pregatirea profesionala din domeniu se imbunatateste constant. Mai precis, ma refer aici nu la lipsuri tehnice si care se presupune ca pot fi remediate chiar din bancile unei institutii de invatamant, fie ea universitate tehnica, colegiu sau chiar profesionala, ci la elemente de baza, dar cu aplicabilitate concreta in activitatea curenta. Este adevarat ca, din orgoliu si alte motive proprii devenite o uzanta, foarte multi autori, profesori isi prezinta lucrarile tehnice, cursurile, desi acestea se afla la un nivel extrem de avansat, sub forma si cu titulatura de «bazele…», fie ale electrotehnicii, fie ale termodinamicii etc., desi contin principii de matematici superioare, calcule complexe, impun existenta unor cunostinte interdisciplinare si fac trimiteri la o bibliografie noua, recunoscuta in tarile avansate si mai putin cunoscuta la noi”, a subliniat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

Ceea ce semnaleaza, de fapt, specialistul este ca, „pe piata”, exista o anumita categorie de specialisti care par a fi capabili profesional si buni cunoscatori ai unor tehnologii, materiale sau dispozitive, insa nu prea sunt familiarizati cu principiile de functionare sau de aplicabilitate, fie ca este vorba de beton, fie de aparate de automatizari. „La drept vorbind, cu putina atentie si inzestrare nativa, orice adult, fara a trece prin Universitate, fie fost elev bun la matematica in liceu, fie doar un om suficient de inteligent, poate sa-si insuseasca la un nivel rezonabil si suficient pentru sine cunostintele puse la dispozitie de producatori, ceea ce face ca in unele situatii simpla cunoastere a acestor date sa nu fie un merit deosebit si cu atat mai putin un element de apreciere ori de crestere a performantei profesionale. Motiv pentru care unii beneficiari se simt chiar nemultumiti in fata unor asemenea situatii, care adesea stimuleaza si eludarea altor cerinte importante de calitate. O parte importanta a confuziei se datoreaza disparitiei subinginerilor, odata cu introducerea ciclurilor Bologna, acestia fiind practic inlocuiti de actualii licentiati, cu mici nuante ce tin de schimbarile de curriculum, survenite inca de la mijlocul anilor ’90. Unii ar fi tentati sa spuna ca nici aici nu e o problema, acolo unde este nevoie, sa zicem in proiectare si cercetare, angajatorul avand grija sa-si aduca specialistii necesari. Situatia se complica insa, ca si in celelalte domenii, respectiv executie, productie sau controlul calitatii, atunci cand prezumtia de buna credinta si selectie corecta a cadrelor este anulata de dorinta de castig la costuri minime si imediat, evident in detrimentul calitatii, chiar daca economistii imi vor spune ca profitul cu orice pret reprezinta fundamentul oricarei firme. Desigur, o cale de rezolvare ar fi atestarea firmelor din domeniu, desi nici aceasta nu prezinta o garantie. Cine isi va propune sa ocoleasca si aceasta obligatie va reusi sa-si incheie cateva contracte de colaborare, primul rezultat fiind, deci, doar cresterea costurilor. Cu principiul ca orice lipsa de reclamatie inseamna calitate excelenta, lucrurile pot merge inainte, insa pentru toti este clar ca situatia genereaza un cost nu totdeauna platit de cel aflat in culpa. O productivitate scazuta, o calitate indoielnica si rectificari uneori refuzate, dat fiind ca numarul mare de greseli repetate pur si simplu scoate din buget proiectul, pot fi astfel situatii la ordinea zilei. Desigur, exista cazuri cand si beneficiarul devine intelegator, asumandu-si riscul pentru situatia oarecum acceptata din start; ca o paranteza, o astfel de situatie se observa, cu doar cativa ani in urma, in cazul pompelor de caldura sau, in prezent, in ceea ce priveste instalatiile fotovoltaice. In cazul acestora din urma, este vorba de bariera de 15% ca grad de eficienta, care tehnologic nu poate fi depasita decat fie prin subventii, fie prin situatii aparte, cum este cazul amplasamentelor izolate si fara acces la reteaua de electricitate. Cei care dirijeaza si stimuleaza lucrurile in directia potrivita trebuie sa faca pentru cel interesat mai importanta eficienta economica (legata de factorul politic si de importanta sociala) si nu cea energetica (legata intrinsec de legile fizicii)”, a adaugat specialistul.

 

„Revenind la anumite lacune cu privire la instruirea expertilor din domeniul constructiilor, s-ar putea spune ca orice astfel de problema, legata de lipsa unor cunostinte mai mult sau mai putin temeinice, dar fundamentale pentru un specialist de anvergura, isi gaseste rapid rezolvare gratie internetului, insa... nu este tocmai asa. Pe de o parte, daca internetul chiar ar putea rezolva totul, care ar fi motivul pentru care un beneficiar ar accepta costuri suplimentare, angajand un specialist? Pe de alta parte, fiind evident faptul ca internetul poate furniza date atat curiosilor conjuncturali, deci fara o utilitate punctuala, dar si specialistilor care stiu si ce si de ce si mai ales cum sa foloseasca datele respective, ramane concluzia ca nivelul profesional ramane un criteriu-cheie. Cel mai bun exemplu aici este cazul din domeniul electrotehnic, unde exista manuale de instalare si exploatare puse la dispozitie de catre fabricanti pentru o multitudine de situatii si variante ale produsului, dar care nu pot fi folosite de un profan. Cum din cele de mai sus rezulta totusi ca slaba pregatire duce la un nivel ridicat al sansei de esec, ca si la neincrederea de pe piata, plecand de la adevarul ca in orice situatie exista totusi undeva o persoana responsabila, decidenta, de care depinde si ingaduirea celor petrecute, revin la faptul ca mare parte a problemelor de calitate se datoreaza neincrederii nu in partenerii de proiect, ci in fortele proprii. Discutand despre dirigintii de santier, exemplul remarcabil este dat de afirmatia unui diriginte, reprezentativ totusi pentru un intreg segment, care spunea, fara sa reproduc cu exactitate, ca se simte ca «ultimul portar in santier». Fac o partanteza si amintesc ca, daca e bine facuta, orice meserie este si onorabila, si mai ales utila, acum, in vremea pandemiei, portarii putand, daca ne uitam la cei din comert, sa sperie toti clientii sau dimpotriva, sa dea acestora sentimentul necesar de siguranta. Reluand subiectul calitatii in constructii si extrapoland cele enuntate anterior, de la un caz la altul, neincrederea se datoreaza lipsei unei experiente suficiente, lipse curajului sau lacunelor de pregatire profesionale – cel mai des, insa, unui amestec din toate. O buna pare a «meritului» o are insa si atmosfera generala. Amintesc, totusi, ca am mentionat si in alte ocazii faptul ca in general corpul profesional al dirigintilor de santier, ca si al tuturor specialistilor implicati in sistemul de asigurare a calitatii din constructii reprezinta un segment pe care se poate conta, preocuparea fiind doar de imbunatatire continua a diferitelor situatii. Revenind la climatul general, de neincredere, as propune, ca exercitiu, sa se traduca in limba romana primele strofe ale imnului Germaniei, schimbandu-se, acolo unde este nevoie, denumirile cu cele romanesti. Intr-o tara unde cineva arunca odata cu surprinzator de mare succes vorba ca-i «pacat ca e locuita», intrevad ca sigur refuzul multora de a canta respectivele strofe, pentru simplul fapt ca suna aiurea, nefiresc, nerealist, nepotrivit. Exact asa cum arata, sa zicem, un certificat de performanta energetica din clasa A acordat unei cladiri total neingrijite, cum este cazul tipic blocurilor de locuinte cu zeci de ani vechime. Pentru a intelege aceste lucruri este totusi nevoie, pe langa o minima educatie, de putina liniste si mai ales de detasare. Liniste care in mod paradoxal este tot mai dificil de obtinut, chiar daca in ultima perioada o buna parte din lume, activa sau nu, sta acasa, acolo unde ar trebui sa fie cel mai putin deranjata”, a mai opinat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.

„Parasesc din nou problematica specifica sectorului constructiilor, desi chestiunea afecteaza si personalul, si nivelul afacerilor din domeniu, constatand ca aceasta lipsa de liniste se datoreaza si folosirii pe scara larga a tehnologiei, care pare sa fi luat si chiar depasit cu succes rolul clasic al surselor traditionale de stres, cel putin daca avem in vedere timpul petrecut acasa. Mai mult, constatam cum, in timp ce dezbatem si incercam sa construim bugetul anual cat mai potrivit, o buna parte din el este deja consumat, fara sa ne dam seama, de furnizori invizibili sau introdusi pe o asa-zisa cale naturala, neinvitati. Asa este si cazul invatamantului, care este privatizat sub ochii nostri, de vreme ce fara internet si fara furnizori privati de platforme virtuale de comunicare, practic, scoala nu s-ar fi putut desfasura sau, mai precis, restrictiile specifice invatamantului nu ar fi putut fi impuse. Aici, daca am avea guvernanti suficienti de destepti si flexibili, fiindca specialisti sigur avem, sistemul de invatamant – minister, autoritati locale ce administreaza scolile etc. -, poate sa creeze, sa dezvolte si sa foloseasca propriile platfome, desigur, avand grija sa se fereasca de acuzatiile de coruptie, care par sa fi devenit un arbitru planetar in disputa de afaceri dintre state si unele corporatii. Desigur, sunt altii bine platiti pentru aceasta, iar noi am fi multumiti doar daca am primi din partea statului ceea ce el insusi isi propune: protectie si investitii. Pana sa discutam despre si sa invidiem primii beneficiari conjuncturali ai actualei situatii, este totusi mai bine sa recunoastem ca, asa cum remarcam inca de la inceputul restrictiilor impuse de pandemie, prin eliminarea unor obiceiuri, cum este traficul auto asociat transportului la si de la scoala al copiilor, se obtine o reducere semnificativa a consumului de energie, respectiv a noxelor. Fata de astfel de aspecte cu greu putem gasi pe cineva care sa nu fie multumit. Dar iata ca anul scolar a inceput deja, cu elevii prezenti in clase, iar traficul auto, poluarea si pretul combustibililor au ajuns din nou la cote maxime... Tine insa de domeniul evidentei ca, avand in vedere si estimarile unor reputati experti epidemiologi, privind derularea celui de-al patrulea val al pandemiei in tara noastra, cat de curand, pe fondul lipsei restrictiilor privind circulatia persoanelor, se va ajunge din nou la rate de infectare de peste 6 la o mie de locuitori, astfel incat se va trece din nou la invatamantul online”, a mai precizat specialistul.

 

Dupa cum afirma ing. Dan-Rodion Pogangeanu, „ca si in cazul altor subiecte, oricine este de acord cu adevarul ca poluarea este nociva si ca trebuie gasite si aplicate mijloace de reducere a acestui fenomen; daca apar obiectii uneori, acelea nu privesc poluarea propriu-zisa, ci solutiile, respectiv politicile adoptate si dezavantajele de moment. La modul concret, in cazul cladirilor, cel putin pana acum, lucrurile au fost si inca sunt destul de clare: este deja notorie solutia termoizolarii anvelopei, respectiv a peretilor, responsabilitatea specialistilor fiind de dimensionare a sistemului in functie de particularitatile cladirii (in principal, geometrie, destinatie, energie primara si, desigur, amplasament) si de completare, imbunatatire a pachetelor de solutii. Aceasta dimensionare nu este o simpla formalitate, costurile si profitabilitatea solutiei putand fi periclitate in lipsa acordarii unei atentii deosebite asupra fiecarui aspect in parte. In alte situatii, cum este cazul transporturilor, care deocamdata sunt in Europa cam la o paritate de 30% - 40% cu cladirile in privinta consumului de energie, situatia nu mai este asa de simpla. Solutii ce par sa fie de viitor, insa nu neaparat noi, de vreme ce sunt studiate si dezbatute de cel putin 50 de ani, vorbim aici de automobilele electrice, inca prezinta unele controverse. Este adevarat ca nu se mai evacueaza noxe prin tevi de esapament, insa energia electrica necesara tot se produce undeva, iar acolo unde se produce, daca are la baza surse conventionale, aduce cu ea aceeasi poluare! Practic, mutam poluarea dintr-un loc in altul, simplist vorbind, este vorba de transformarea energiei chimice a diferitelor hidrocarburi fie in energie mecanica (in cazul motoarelor cu ardere interna), fie in electricitate, care ulterior este consumata de motorul electric. In plus, studii recente din SUA evidentiaza faptul ca productia si asamblarea, mai ales in tarile lumii a treia – dar nu numai, a acumulatorilor necesari functionarii unui autovehicul electric (care contin printre altele metale grele si rare) sunt operatiuni mai poluante decat productia si functionarea unui autoturism conventional, din aceeasi clasa cu cel electric, prevazut cu motor modern Otto (pe benzina), ce indeplineste cele mai stricte standarde privind poluarea, din SUA. Astfel, daca este exploatat corect, timp de 15 ani, un autoturism conventional, pe benzina, „acopera” integral poluarea generata de productia si de utilizarea sa, pe cand un automobil electric trebuie exploatat timp de 25 de ani, fara schimbarea acumulatorilor, pentru a se obtine acelasi rezultat. Mai trebuie precizat aici ca standardele americane de combatere a poluarii generate de autoturisme sunt mult mai restrictive si mai avansate decat cele din Europa, iar un succes al implementarii dispozitiilor din Clear Air Act este reprezentat de faptul ca, actualmente, noile vehicule pentru pasageri, fabricate in SUA, ca si cele importate (respectand standardul american Tier 3, ce va fi pe deplin operational in 2025, cu emisii de monoxid de carbon permise de maximum 1 gram pe mila), sunt cu pana la 99% mai curate, din punct de vedere al celor mai semnificativi factori de poluare, decat autovehiculele din anii 1960. In Europa, restrictia de 1 gram de monoxid de carbon pe kilometru ar putea fi impusa incepand din 2025, odata cu implementarea normei Euro 7, care va fi, probabil, aplicata tinand cont si de parcul auto existent, deoarece acesta inca include actualmente numeroase vehicule Euro 3 si Euro 4. Discutand din punct de vedere sistemic, in ceea ce priveste autovehiculele electrice, avem doar niste elemente in plus (acumulatorii, cu tot ce inseamna acestia, de la fabricare, incercare, utilizare si pana la reciclare) si este stiut ca un sistem cu cat este mai complex, cu atat este mai costisitor si consumator de energie, daca nu se aduc si alte imbunatatiri. O posibila imbunatatire ar fi ca electricitatea sa fie produsa din surse regenerabile (de exemplu, la ferme eoliene, insa inconsistenta acestora le obliga sa ramana exotice, de nisa, deoarece, pentru cine nu stie, oricum, turbinele termice - zeci, sute de tone de metal - trebuie pastrate permanent in rezerva calda, deci apar costuri uriase, suportate de consumatori). Revenind insa la specificul Romaniei, o schimbare imperativa este asteptata, insa, de la mijloacele de transport. Spun aceasta avand in vedere ca, in afara transportului comercial, cum este si cel conex santierelor, pentru transportul a una-doua persoane, la ora actuala, utilizam energie cat pentru transportul a una pana la trei tone de otel, ceea ce reprezinta o risipa enorma. Daca avem in vedere situatia parcarilor si a intregii infrastructuri rutiere deficitare, ne putem de asemenea gandi ca pentru o singura persoana transportata sunt necesari 4-6 metri patrati de suprafata. Evident, se inregistreaza aceleasi cifre si valori, daca avem in vedere parcarile. Mai in gluma, mai in serios, aici putem constata ca trecerea de la un cal-putere la un cap-putere a adus un regres urias. Un semn de intrebare am, vorbind despre Bucuresti, fata de liniile de tramvaie abandonate, cele mai rentabile si ecologice mijloace de transport fiind inlocuite temporar sau permanent de autobuze, fie ele clasice, fie electrice (inca poluante per se)” a mai precizat specialistul.

 

Contrar insa tuturor restrictiilor impuse de pandemia care pare sa nu mai aiba sfarsit si prognozelor negative, pe care evident nimeni nu si le doreste adeverite, domeniul constructiilor ofera in continuare motive de liniste, activitatea fiind inca la intensitate maxima, fara semne de scadere a ritmului. Tensiunea insa exista si toti cei implicati nu prea au cum sa faca abstractie de atmosfera generala, cu atat mai mult cu cat se prefigureaza propuneri care in mod cert vor afecta domeniul. Am in vedere aici anularea facilitatilor fiscale din Ordonanta nr. 114/2018 atat pentru constructii, cat si pentru IT, masura care sigur va avea efecte negative, cu cat mai mult cu cat criza fortei de munca este departe de a fi fost rezolvata. Nu avem decat sa-i sprijinim pe cei implicati in discutii, respectiv PSC, PPTT, ARACO, CTDS etc., remarcand totusi ca sectorul de constructii, IT-ul si energia sunt acum cam singurele sectoare productive pe profit. Daca si ele sunt scutite complet fiscal, ne putem intreba daca mai are rost sa avem asteptari de la stat atat in ce priveste serviciile furnizate (invatamant, aparare etc.), cat si investitiile pe care mai ales sectorul constructiilor le asteapta in mod deosebit. Chiar daca pentru moment proiectele merg mai bine decat oricand si chiar daca pana acum activitatea din constructii a fost afectata la un mod minimal, daca nu chiar impulsionata de actuala pandemie, trebuie sa recunoastem ca situatia se degradeaza neasteptat de descurajant. Intrucat restrictiile in ansamblul lor ne trimit neconditionat spre un regim de viata, daca nu si politic, apropiat celui asiatic (oarecum autoritar, ba chiar totalitar), ramane sa speram ca vom avea totusi intelepciunea si taria de a fructifica situatia prin noi solutii si nu vom fi martorii sau chiar victimele unor pierderi pe linie. In mod ironic, tot vorbind despre restrictii si orizontul asteptarilor, o alta surpriza este faptul ca actuala situatie produce in mod gradual un mod de viata mai auster, in timp ce Biserica, institutie care in mod traditional patrona si indemna spre o astfel de conduita de viata, continua sa fie blamata, asemenea unui copil caruia, dupa ce i se fura mingea, este invinovatit ca totusi a spart geamurile. Mi se pare impropriu, eronat, sa se priveasca Occidentul ca insula planetara a laicitatii; daca observam putin mai atent zona asiatica, putem constata ca respectivii declara cu mandrie ca nu apartin niciunei religii, ci unui mod de viata – afirmatie ce reflecta si un continut diferit, dar si o aroganta, inclusiv fata de autosuficientul Occident. Din pacate insa, nu se poate simplifica, spunand ca atacurile golanesti care alarmeaza (macar ca orice act huliganic) vin dinspre vastul, arogantul si tot mai puternicul Orient. Bineinteles, sper ca se intelege ca preocuparea articolului de fata nu este neaparat Biserica, o institutie fondata in anul 325 d. Hr. si care a rezistat vicisitudinilor a mai bine de 2.000 de ani – mai ales ca nu sunt nici bigot, inca nici atat de intelept, nici nu ma pregatesc de vreo candidatura politica. De fapt, preocuparea este indreptata tocmai spre societatea civila, laica (mult mai „tanara” ca Biserica), adica spre tot ceea ce traim si experimentam permanent. Ca un joc de situatii totusi, fara a incerca sa acopar situatii fie jenante, fie scandaloase, multe expuse de-a lungul timpului in mass media, daca luam rolul prelatilor ca fiind similar cu cel al psihologului, trebuie totusi sa recunoastem ca nu prea gasesti un bun psiholog fara o suta de euro sedinta. Problema nu sunt neaparat banii sau o anumita opulenta a unor inalte fete bisericesti, ci o dorinta revansarda, rebela, fata de orice inseamna minima ordine sau disciplina, caci, chiar si dupa o jumatate de secol de comunism ateu, cam asta semnifica oriunde pe pamant religia, ca sa nu mai ne rezumam doar la Biserica Ortodoxa. Discutia despre ordine si disciplina, aflate in conexiune directa cu credinta si cu educatia, este mai lunga si, interesant, ar trebui sa se afle printre preocuparile domeniului constructiilor, deoarece, de fapt, chestiunea priveste totusi pe toata lumea, afectand direct inclusiv randamentul la locul de munca. In plus, cand vorbim despre ordine si disciplina in constructii, vorbim obligatoriu de dirigintii de santier; cu argumentele prezentate mai sus, acestia au o importanta fundamentala pentru succesul oricarui proiect”, a incheiat ing. Dan-Rodion Pogangeanu.