RO EN
السلة فارغة

Noile solutii tehnologice sunt deja incluse in cladiri la etapa livrarii pe piata

Lumea Managementului Facilitatilor (Facilities Management - FM) este acum una digitala. Dezvoltarea rapida a senzorilor, capacitatea de monitorizare integrata, partajarea datelor in cloud a constituit primul val de digitalizare. Urmatorul val are ca focus utilizarea inteligentei artificiale in analiza datelor partajate, reproiectarea proceselor si implicarea echipei extinse (proprietar-chirias-specialist FM) in luarea deciziilor de interventie.
Aceste evolutii ale tehnologiei, precum si ale proceselor de colaborare digitala permit inovarea si aduc transformari majore in industria de Facilities Management astazi.
De ce un proces de Facilities Management digital?
Orientarea sporita spre performanta si agilitate, atingerea eficientei optime in folosirea resurselor, sistemele complexe, programarea predictiva a intretinerii instalatiilor sunt obiective importante in domeniul managementului facilitatilor. Cu toate acestea, a face fata acestor cerinte cu resurse limitate este o provocare aproape imposibila. Mai mult, pentru multi ani a fost greu de justificat si de demonstrat randamentul initiativelor de digitalizare din FM. Pana acum. De ce acum? Progresele tehnologiei au facut ca digitalizarea reala a managementului facilitatilor sa fie posibila si accesibila.
Exista doi factori principali pentru viitorul digital al acestui domeniu:
- In primul rand, dezvoltarea si cererea exploziva fac solutiile digitale accesibile pentru utilizarea profesionala. Echipamentul necesar pentru un FM digital a devenit accesibil la preturi rezonabile. In mod similar, avansarile in software-ul open source si serviciile cloud fac posibil ca dezvoltatorii sa construiasca solutii accesibile utilizand aceste tehnologii.
- In al doilea rand, industria constructiilor se dezvolta intr-un ritm rapid. Pe de o parte, proiectele implementeaza tehnologii de proiectare si gestionare a site-urilor pentru majoritatea proceselor de arhitectura, proiectare si constructie. Pe de alta parte, tot mai multe solutii avansate din punct de vedere tehnologic sunt incluse in cladiri ca parte a livrarii. Toate acestea genereaza date si echipamente conectate inteligent si deschid calea pentru un FM digital. Deoarece datele proiectelor devin digitale si inteligente, promisiunea gestionarii ciclului de viata a informatiei poate acum deveni realitate.
Organizarea datelor si documentatiei de intretinere
A devenit ceva mai usor si mai ieftin sa stochezi, sa partajezi si sa recuperezi datele, iar echivalentul documentatiei digitale incepe sa fie preferat hartiei. Chiar daca inca mai trebuie sa se caute informatii prin desene si documente, datele digitale incep sa fie preponderente in Facilities Management.
Urmatorul pas este folosirea unor modele predictive inteligente si a datelor structurate. Se va face astfel trecerea de la schimbul de informatii la schimbul de semnificatii. Aceasta noua etapa va permite reutilizarea datelor si interpretarea lor cu ajutorul inteligentei artificiale. Noul val de digitalizare promite un model inteligent de accesare in timp real a informatiilor despre active, in care arhitectura sistemului, datele si documentele sunt interconectate.
Datele de baza si procesele vor lucra impreuna intr-o bucla nesfarsita pentru a mentine informatiile actualizate si integrate. Datele folosite ca suport in luarea deciziiilor vor fi prezentate operatorului in contextul in care se afla atunci cand are nevoie si intr-un format care este relevant pentru actiunea/interventia pe care o face.
Modelele 3D, planurile 2D, planificarile, descrierile de tip text, formularele web sunt toate vizualizari filtrate diferit la acelasi model de informatii despre active. Capabilitatile si tipurile de vizualizari sunt selectate intr-un mod care sa faca sarcina utilizatorului eficienta. Un alt avantaj este faptul ca operatorii si managerii isi vor face treaba in mod eficient, pastrand arhiva la zi in cel mai simplu mod posibil
Digitalizarea FM face colectarea datelor mai usoara
Majoritatea cladirilor sunt deja construite, iar datele disponibile nu sunt actualizate si nu sunt in format digital. Primul val de digitalizare a adus camere digitale, masurari cu laser si chiar scanere cu stocarea datelor in cloud. Acest lucru a redus costul de captare a datelor, atunci cand trebuie decise renovarile sau lucrarile majore de intretiere. Dronele dotate cu camere de luat vederi pot accesa orice parte a exteriorului cladirii (sau, in unele cazuri, si interior). Scanerul laser poate fi montat sau este deja inclus in telefonul mobil.
Dar adevaratul progres va veni odata cu capacitatea de recunoastere digitala a obiectelor si machine learning (invatarea automatizata). ”Norii” de puncte vor fi interpretati treptat ca obiecte. De exemplu se scaneaza o proprietate inainte de renovari si se obtin rapid valori pentru volumul de spatiu, suprafata podea, pereti si tavane, numar de usi, ferestre si mobilier, etc.
In mod similar, echipamentele digitale inteligente devin tot mult mai bune la identificarea defectelor cladirii si la clasificarea acestora in functie de risc si urgenta. Chiar daca, intr-o prima etapa, sugestiile de interventii vor trebui verificate de catre un operator, ulterior sistemul invata din seturile de date primite.
Accesul la informatii
Primul val de digitalizare a insemnat un acces mai usor la date si unele functii de cautare, dar informatiile erau adeseori pastrate in sisteme specializate disponibile pe computere desktop speciale. Astazi, cu dispozitive mobile conectate la un software de FM inteligent care ruleaza in cloud, toti utilizatorii pot obtine acces la datele de care au nevoie atunci cand au nevoie. Si nu este vorba doar de accesul la toate informatiile (care ar putea duce la supraincarcare rapida cu informatii). Noile sisteme vor expune datele relevante in functie de contextul specific al fiecarui utilizator si vor permite navigarea catre link-uri cu informatii relevante din mai multe sisteme, atunci cand este nevoie.
Datorita noilor tehnologii, pentru cladirile aflate in stadiul de proiectare, utilizatorii si operatorii vor putea avea o experienta VR de imersiune totala in cladire pentru a putea oferi feedback cu privire la capacitatea de utilizare si intretinere a activului. De asemenea, specialistii de FM vor putea sa inceapa mai devreme instruirea si familiarizarea echipelor cu noua cladire.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter