RO EN
السلة فارغة

M+M: Distributia Autodesk este predominanta

Oficialii companiei Mensch und Machine Software SE (M+M) au dat publicitatii un raport, prezentat in fata investitorilor institutionali, in care se arata ca modelul de business adoptat i-a asigurat o pozitie de lider european in ceea ce priveste vanzarile de solutii software CAD, CAM (Computer Aided Design/ Manufacturing), PDM (Product Data Management) si BIM (Building Information Management), dupa 32 de ani de prezenta neintrerupta pe piata, din care 25 in calitate de Value Added Distributor (pozitie ce asigura efectuarea livrarilor indirecte catre revanzatori), apoi, din 2009, pe modelul VAR (cu vanzari directe catre consumatorii finali). „In 2015, am consemnat o cifra de afaceri in Germania al carui cuantum a fost de 75 milioane de euro (47% din total), iar in restul Europei (inclusiv Romania) de 72 milioane de euro (45%), in timp ce in regiunea Asia-America s-au raportat 13 milioane de euro (8%). Mai mult, la 31 martie 2016, portofoliul de contracte si comenzi s-a plasat la 745 de licente (+2,8%), din care 300 aferente diviziei M+M Software (cu o pondere de 40%) si 445 pentru sectia VAR (60%)”, a declarat Adi Drotleff, CEO si presedinte al consiliului de administratie.
Astfel, datele raportate de M+M confirma ca, anul trecut, rulajul a fost de 160,38 (in crestere cu +14,5%), iar ca structura 41,44 milioane de euro au revenit departamentului M+M Software si 118,94 milioane de euro afacerii VAR. Totodata, in primul trimestru din 2016, s-au realizat 24,6 milioane de euro (+12%), din care 11,13 milioane de euro pentru M+M Software (+13%) si 13,47 milioane de euro in cazul VAR Business (+12%). „Pe termen mediu, avem in vedere o rata de crestere organica mai mare de 10%, realizabila printr-un progres in etape, iar la nivelul intregului exercitiu financiar in curs estimam o cifra de afaceri de 170 milioane de euro, cu posibilitatea de a atinge pragul psihologic de 200 milioane de euro pana in 2018. In aceste conditii, indicele profitabilitatii EBITDA ar putea ajunge la 16 milioane de euro in acest an si la circa 20 milioane de euro in urmatoarele 12 luni”, se mai precizeaza in expunerea M+M.
BIM Ready - eveniment organizat in parteneriat cu Autodesk
In tara noastra, furnizorul de solutii software pentru arhitectura activeaza in mod direct, prin intermediul Man and Machine Romania, din Capitala. Promovarea solutiilor Autodesk reprezinta o preocupare permanenta a specialistilor subsidiarei autohtone, iar in acest sens, la data de 15 iunie a.c., va fi organizat, in colaborare cu Autodesk, un eveniment intitulat „BIM Ready?”, la Hotel Intercontinental - Bucuresti. „In ziua de azi, proiectele de constructii sunt mai complexe decat oricand, iar provocarea majora o reprezinta finalizarea acestora in intervalul de timp indicat si cu costurile planificate. Conform datelor statistice cuantificate in cadrul BIM Ready Kurshandbuch 2016, productivitatea in sectorul constructiilor a scazut in loc sa creasca in ultimele decenii, estimandu-se ca peste 30% dintre proiectele de constructii sunt finalizate in afara termenelor stabilite, cu costuri mai mari decat cele planificate initial. Mai mult, in cazul a aproape 50% dintre constructii sunt identificate erori de executie, iar 20% dintre constructii au erori de planificare. Aceste rezultate afecteaza atat antreprenorul, cat si beneficiarul si au ca efect faptul ca ambele parti sunt interesate de modificarea proceselor care in mod clar nu mai sunt satisfacatoare. Astfel, o solutie ar putea fi implementarea programelor BIM”, avertizeaza expertii M+M Romania. Cu prilejul conferintei, programate pentru 15 iunie 2016, de la ora 10.00, vor sustine prelegeri, printre alti specialisti, Patrik Minks, AEC/ENI Territory Sales Executive CEE, din partea Autodesk si Calin Negoescu, Managing Partner al Westfourth Architecture, care va prezenta un studiu de caz referitor la proiectarea asistata prin intermediul BIM.
In ceea ce priveste cele mai recente date financiare oficiale, Man and Machine Romania a raportat pentru 2015 la Ministerul Finantelor Publice o cifra neta de afaceri de 9,04 milioane de lei (insa in conditiile unei pierderi nete de 0,24 milioane de lei), lucrand in medie cu 12 angajati, iar in 2014 rulajul a fost de peste 8,9 milioane de lei (cu o pierdere mai abrupta, de 1,39 milioane de lei), rezultand, in consecinta, o crestere de +1,55% a incasarilor. Informatii suplimentare, la www.manandmachine.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter