RO EN
السلة فارغة

KASPERSKY: Augmentarea umana, printre cele mai semnificative tendinte tehnologice

Augmentarea umana este una dintre cele mai semnificative si de impact tehnologii despre care se vorbeste in zilele noastre. Cercetarile arata ca majoritatea dintre noi am schimba ceva la noi, daca am putea. Cu toate acestea, multi oameni se tem ca augmentarea umana ar putea fi rezervata doar celor bogati - si corpurile noastre ar putea fi tinta atacatorilor cibernetici.
Un studiu amplu realizat pe 14.500 de adulti din 16 tari din Europa si Africa de Nord a aratat ca italienii sunt cei mai susceptibii sa ia in considerare augmentarea umana (81%) iar britanicii cel mai putin (33%). Unii respondenti si-au exprimat chiar dorinta de a conecta smartphone-urile la corpul lor.
Majoritatea oamenilor isi doresc ca augmentarea umana sa fie folosita pentru binele umanitatii, 53% dintre ei spunand ca ar trebui sa fie folosita pentru a imbunatati calitatea vietii. In general, in fiecare tara, obiectivul pentru orice augmentare umana a fost imbunatatirea sanatatii per ansamblu (40%) sau a vederii (33%).
Cu toate acestea, raman unele indoieli, respondentii declarand ca se tem ca augmentarea umana se va limita la cei bogati (69%), in timp ce aproape noua din zece persoane (88%) au declarat ca se tem ca trupurile lor ar putea fi hack-uite de infractorii cibernetici.
Desi inainte parea un lucru SF, conceptul de recreere sau imbunatatire a abilitatilor noastre fizice si mentale - a inceput sa prinda viata recent, intrucat tehnologia a devenit o parte din ce in ce mai importanta a vietii noastre de zi cu zi.
 
"Augmentarea umana este una dintre cele mai semnificative tendinte tehnologice de astazi. Putem observa deja o gama larga de aplicatii practice desfasurate in domenii cotidiene ale vietii noastre, cum ar fi sanatatea si asistenta sociala, sportul, educatia si transportul. Exoscheletele pentru incendii si salvare sau bioprintarea organelor sunt doar doua dintre exemple. Dar oamenii sunt indreptatiti sa fie precauti. Pasionatii de augmentare testeaza deja limitele a ceea ce este posibil, asa ca avem nevoie de standarde cu care sa cadem de comun acord pentru a ne asigura ca augmentarea isi atinge potentialul maxim, minimizand, totodata, riscurile", a declarat Marco Preuss, Directorul Echipei Globale de Cercetare si Analiza Kaspersky, Europa.
 
In Romania, principalele motive pentru care oamenii ar fi dispusi sa accepte augmentarea sunt legate de imbunatatirea starii generale de sanatate (61%), imbunatatirea vederii (37%) sau a capacitatii intelectuale (35%). Acestea sunt, de altfel, principalele trei arii in care romanii considera ca ar avea nevoie de o ameliorare.
Per total, 72% dintre romani ar lua in considerare augmentarea umana, problemele ridicate de aceasta tinand, in viziunea conationalilor nostri, de pret si de posibilitatea de hacking a instrumentelor care permit augmentarea.
 
Alte descoperiri ale cercetarilor Kaspersky:
  • adultii din Europa de Sud, inclusiv Spania, Portugalia, Grecia si Italia, impreuna cu cei din Maroc, sunt printre cei mai deschisi la augmentarea umana;
  • adultii din Marea Britanie si Franta par a fi cei mai sceptici in ceea ce priveste augmentarea umana, 36% dintre britanici si 30% dintre francezi fiind total impotriva conceptului. Mai mult de jumatate dintre adultii din Franta (53%) si Marea Britanie (52%) considera ca augmentarea umana poate fi periculoasa pentru societate, cu mult peste media studiului, de 39%;
  • posibilitatea de a-ti face corpul mai atractiv a atras mai mult de o treime (36%) dintre femei si doar un sfert (25%) dintre barbati, in timp ce barbatii sunt mai interesati sa-si imbunatateasca forta (23%) decat femeile (18%);
  • aproape jumatate (47%) dintre cei intervievati considera ca guvernele ar trebui sa reglementeze augmentarea umana. Marea Britanie este in favoarea interventiei guvernamentale (77%), in timp ce Grecia este cea mai rezistenta (17%);
  • o tremie dintre oameni (33%) sunt “entuziasmati” de ideea augmentarii umane, dar femeile (21%) sunt mai inclinate decat barbatii sa fie mai degraba ingrijorate decat entuziasmate de acest concept.
 
"Cred ca majoritatea oamenilor vor fi dispusi sa fie augmentati, atata timp cat acest lucru se va intampla cu pasi mici si vor putea vedea beneficii economice si medicale. Din punct de vedere istoric, oamenii sunt de obicei reticenti la inovatiile tehnologice in prima faza, dar le accepta pentru ca isi dau seama ca locurile lor de munca, mijloacele de trai si securitatea nationala sunt in joc", a spus Zoltan Istvan, scriitor. 
Pentru profesorul de origine romana, specializat in problemele de etica implicate de AI, Julian Savulescu, cel mai important aspect al augmentarii umane este cel psihologic - imbunatatirea capacitatilor noastre cognitive, cat si a celor morale. "Cea mai mare amenintare cu care ne confruntam este inegalitatea umana in ceea ce priveste comportamentul uman, inclusiv cel moral. Augmentarea umana are potentialul de a adanci inegalitatile existente, astfel incat provocarea pentru guvernele din intreaga lume este aceea de a valorifica potentialul augmentarii umane pentru binele comun", avertizeaza Julian Savulescu.
David Jacoby, Senior Security Researcher la Kaspersky a concluzionat: "De-a lungul istoriei, persoanele rau-intentionate au exploatat intotdeauna noile tehnologii - dar, in general, aceste procese tehnologice au fost pozitive pentru omenire - si sunt sigur ca acest lucru se va intampla si cu augmentarea umana. Acestea fiind spuse, trebuie sa ramanem vigilenti cu privire la amenintarea abuzurilor sau a atacurilor, astfel incat, atunci cand augmentarea umana va deveni o realitate de zi cu zi, securitatea sa nu fie un aspect asupra caruia sa trebuiasca sa ne fi gandit din timp".
Studiul de teren a fost realizat de Opinium Research in perioada 9-27 iulie 2020. Opinium a adunat raspunsuri de la 14.500 de adulti din 16 tari, inclusiv Austria, Belgia, Republica Ceha, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Maroc, Olanda, Portugalia, Romania, Spania, Elvetia si Regatul Unit. Puteti citi raportul integral aici.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter