RO EN
السلة فارغة

EVIDEN si UVT lanseaza un nou program de masterat, cu specializarea Cybersecurity

Eviden, lider in securitate cibernetica, big data, AI, cloud si digital, si Facultatea de Matematica si Informatica din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara (UVT) anunta lansarea unui nou program de studii universitare de masterat in securitate cibernetica, cu predare exclusiv in limba engleza.
Programul va oferi studentilor notiuni generale de securitate cibernetica, ii va familiariza cu gestiunea celor mai comune amenintari in domeniu, iar experti din cadrul Eviden vor preda cursuri si vor tine laboratoare cu masteranzii. Totodata, compania Eviden va investi in crearea, in cadrul facultatii, a unui unui laborator dedicat de tehnologii si aplicatii Cybersecurity.
„Prin implicarea noastra in acest proiect, ne dorim sa contribuim la dezvoltarea competentelor si a cunostintelor in acest domeniu, sa sprijinim cercetarea si educatia de calitate si sa stimulam crearea unui ecosistem de inovare si antreprenoriat in domeniul securitatii cibernetice. Suntem convinsi ca acest program va aduce beneficii studentilor si cadrelor didactice, dar va marca si liantul unei relatii puternice si de durata intre companie si UVT, un parteneriat pe care il pretuim in mod deosebit. De asemenea, participarea directa a colegilor nostri va asigura suportul necesar pentru dezvoltarea cu succes a acestui program. Pregatirea programului a durat aproximativ un an si jumatate, timp in care specialistii din cadrul Universitatii, alaturi de experti ai Eviden, au identificat trei directii de interes: Cloud Security, DevSecOps si Pentest, care au fost introduse in curricula.”, a declarat Diana Sipos, Country Manager Eviden in Romania.
„Ne aflam in fata unor noi provocari, in societatea conectata digital si in noile conditii ale lumii globalizate, cu un conflict deschis chiar la marginea Europei. Prin studiile masterale avansate in domeniul de varf axat pe cybersecurity, ne aliniem la preocuparile celor mai importante centre universitare europene, in care studentii sunt pregatiti sa raspunda noilor exigente ale profesiilor viitorului. Alaturi de Eviden, companie care acorda o importanta strategica domeniului securitatii cibernetice, am stabilit un parteneriat de viitor, prin care vom dezvolta un laborator performant pentru testarea aplicatiilor specializate in cybersecurity, unde se vor pregati viitorii specialisti ce sunt intens solicitati de companiile internationale din regiunea noastra si de oriunde, la nivel european”, explica Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara.
Noul program de masterat in limba engleza isi propune sa realizeze transferul si integrarea notiunilor generice de securitate cibernetica, contribuind la familiarizarea studentilor masteranzi cu conceptele fundamentale care definesc securitatea in mediul informational, precum cele de malware, atacuri cibernetice, exploatare “zero-day” etc.
Ulterior, setul de cunostinte este continuat cu expunerea gestiunii amenintarilor cibernetice asociate celor mai comune zone ale pietei IT, unde securitatea cibernetica are un impact major nu doar din punct de vedere financiar, dar si din punctul de vedere al infrastructurii asociate: in mediul privat, in medii virtualizate/cloud, respectiv in mediul academic.
Pentru adaptarea continua la nevoile si fluctuatiile pietei muncii, dar si pentru oferirea de nise specializate de studiu in domeniul securitatii cibernetice, parteneriatul strategic dintre Universitatea de Vest din Timisoara si Eviden urmeaza sa fie concretizat intr-un prim proiect comun – laboratorul de tehnologii si aplicatii de Cybersecurity.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter