RO EN
السلة فارغة

Eden Capital: Climatizare guvernata de AI pentru ansamblul rezidential Cortina 126

Cortina 126, proiectul imobiliar high-end din Pipera, dezvoltat de Eden Capital Development sub umbrela Cortina, va folosi, in premiera in Romania, cel mai nou sistem HVAC din piata marca LG. „Multi V i” foloseste inteligenta artificiala pentru a optimiza economisirea de energie si caldura atat pentru fiecare locuinta in parte, cat si pentru intreaga cladire si foloseste algoritmi speciali pentru a se adapta constant conditiilor din interior si exterior.
„Ne bucuram sa fim pionierii acestui sistem, pentru ca suntem convinsi ca, in viitor, o vom intalni in cat mai multe proiecte. O mare parte din investitie se amortizeaza (atat din punct de vedere al dezvoltatorului, cat si al clientului) doar din inteligenta si eficienta acestuia. Multi V i livreaza confort termic cu ajutorul unor echipamente interioare ascunse in tavanul fiecarei camere si are unitatile exterioare instalate estetic, in exteriorul ansamblului.” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)
 
Primul sistem rezidential cu recuperare de caldura
Cortina 126 include pachetul integral: complementar sistemului standard Multi V i, acesta va fi livrat in varianta premium, cu recuperare de caldura. Acesta are capabilitatea de a livra racire si/sau incalzire din fiecare unitate interioara, independent de modul de functionare al celorlalte unitati interioare adiacente.
„Scopul alegerii acestui sistem este ca orice forma de energie sa nu se piarda, oferind in acelasi timp temperatura perfecta in fiecare camera din apartament. Mai precis, sistemul foloseste principiul preluarii energiei termice din aerul evacuat si transferarii acesteia aerului proaspat adus din exterior, astfel incat sa poata mentine o temperatura confortabila si un aer curat in camera cu un consum eficient de energie suplimentara” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)
 
Sustenabilitatea - principiul de baza al sistemului
Multi V i reprezinta, pe langa cea mai inteligenta tehnologie in materie de incalzire-racire, si cel mai sustenabil sistem de acest gen. Unul dintre rolurile de baza ale acestuia este reducerea emisiilor de carbon cu pana la 50%, prin invatare continua, folosind algoritmi AI.
„Practic, algoritmii sistemului il ajuta sa invete, in timp, toate variabilele de temperatura din exterior si din interior, fiind capabil de predictibilitate - acesta foloseste atat informatii specifice, din cladire, cat si informatiile oferite de aplicatiile meteo. Cu cat invata mai multe despre mediul in care este amplasat, cu atat acesta isi optimizeaza resursele folosind mai putina energie pentru aceleasi rezultate.” (Elena Dumitrache, Head of Sales Eden Capital Development)
Eden Capital Development are capital integral romanesc si este prezenta pe piata rezidentiala din Bucuresti din anul 2009. Compania are in portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri construite deja sau aflate in curs de dezvoltare - Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina Forest si Cortina 126. Sub brandul Cortina, portofoliul EDEN CAPITAL DEVELOPMENT include aproximativ 2.900 de apartamente premium si de lux, cu facilitati multiple, in jurul carora sunt concentrate comunitati exclusiviste, intemeiate pe valori comune.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter