RO EN
السلة فارغة

Bucharest Tech Week va avea loc in perioada 22-28 mai, la Nord Events

Bucharest Tech Week, cel mai amplu festival de tehnologie si inovatie din Europa Centrala si de Est, va avea loc in perioada 22 - 28 mai. Primele cinci zile, organizate sub numele Business Summits, sunt dedicate conferintelor nisate, concentrate pe Inovatie, HR, Retail, Java si Software Architecture, ce vor avea loc la NORD Events Center by Globalworth. In weekendul 26 - 28 mai, Romexpo Pavilion B1 va fi gazda celei mai ample expozitii de tehnologie si inovatie din Europa Centrala si de Est - Tech Expo, deschisa publicului larg.
Cea de-a saptea editie a Bucharest Tech Week reuneste peste 70 speakeri, experti internationali si locali in tech, 1500 profesionisti din diverse domenii si verticale de afaceri si peste 100 companii, ce isi vor prezenta produsele si serviciile celor peste 30.000 pasionati de tehnologie, asteptati pe parcursul celor sapte zile. Partenerul principal al evenimentului este Orange Business, divizia de business a Grupului Orange in Romania, care sprijina companiile si administratiile publice locale pe tot parcursul procesului lor de transformare digitala.
Momentul de deschidere oficiala a Bucharest Tech Week va avea loc luni, 22 mai, la orele 9:30, la NORD Events Center by Globalworth. In cadrul ceremoniei de deschidere vor participa: Stelian Bujduveanu, Viceprimarul General al Municipiului Bucuresti, Dragos Tohanean, Vicepresedintele Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei, Florin Popa, Business to Business Director Orange Business, Tobias Matter, Head of BOSCH Engineering Center Cluj, Lavinia Neagoe, Director of Engineering & Bucharest Technology Site Lead Google si Alexandru Maxineanu, Managing Partner Universum Expo. Evenimentul va fi deschis cu un mesaj oficial din partea Prim Ministrului, Nicolae Ciuca, prezentat de catre Dl. Sorin Costreie, consilierul Prim Ministrului.
In cele cinci zile de Business Summits, vizitatorii vor avea oportunitatea de a interactiona cu companiile partenere si de a explora zonele lor de activare, unde vor face demonstratii live si vor oferi detalii despre tehnologiile pe care le-au dezvoltat. Orange Business, Bosch, Google, Undelucram, Mastercard, George by BCR, Luxoft, Sodexo, Up Romania, _VOIS, Codezilla, M247, N-able, Romanian Software, LucaNet, Relex - re:innovate sunt doar cateva dintre cele mai mari branduri prezente. Diverse momente cheie vor avea loc in cadrul celor 5 summit-uri de business, inclusiv prezentari si demonstratii sustinute de experti recunoscuti.
Printre acestia se numara Rahaf Harfoush, NYT Best Selling Author & Executive Director of the Red Thread Institute of Digital Culture, care a facut parte din echipele de comunicare ale lui Barack Obama si Emmanuel Macron, Enzo Romero, General Manager Lat Bionics, ce va avea o demonstratie cu o mana bionica, dar si Dr. Harry Kloor, creatorul Beomni - un robot umanoid capabil sa indeplineasca taskuri complexe.
 
Bucharest Tech Week dedica weekendul 26 - 28 mai celei mai mari expozitii B2C - Tech Expo
Deschiderea oficiala a Tech Expo va avea loc vineri, 26 mai, ora 15:00, la Romexpo, Pavilion B1 si ii are ca invitati pe Sebastian Ioan Burduja – Ministrul Cercetarii, Inovarii si Digitalizarii, Sabin Samas - Presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor din Camera Deputatilor, Dragos-Cristian Vlad - Presedintele Autoritatii pentru Digitalizarea Romaniei si Stelian Bujduveanu - Viceprimarul General al Municipiului Bucuresti. Totodata, vor fi prezenti si reprezentanti ai partenerilor principali ai evenimentului, precum Florin Popa - Business to Business Director la Orange Business si Augusta Ene - Director departament Engineering & Data Solutions la Bosch.
 
Eficienta energetica si tehnologii inovatoare in industria auto
Bosch va fi prezenta cu unele dintre cele mai avansate tehnologii din domeniul motoarelor, inclusiv Kawasaki Ninja S2SE, in numar limitat la nivel mondial, echipate cu senzori de radar dezvoltati de echipa Bosch. De asemenea, vizitatorii vor putea testa simulatorul de directie, unde vor vedea cum masinile percep mediul inconjurator cu ajutorul camerelor dezvoltate de Bosch. Printre altele, compania va oferi si o experienta virtuala prin intermediul careia vizitatorii pot explora Villa Bosch din Germania.
La standul E.ON- „Future Energy Home” vizitatorii vor putea descoperi intr-un mod interactiv serviciile si solutiile complete pentru eficienta energetica, panouri fotovoltaice si alte solutii pentru consum si costuri reduse. In plus, tot la standul E.ON, vizitatorii vor putea descoperi proiectul lui Dominic Marcu, care va povesti despre celebra sa masina electrica - primul Tesla Model 3 Performance din Europa transformata in masina de curse, cu care va participa la Campionatul National de Viteza in Coasta.
Totodata, in cadrul expozitiei va exista o zona dedicata masinilor electrice si hibride, unde vor fi prezentate modele de la branduri precum Nissan, Jeep, Fiat, Hyundai, Toyota, Skywell si Suzuki. Totodata, trotinete electrice cu design dinamic si usor de utilizat, utile in aglomerari urbane, vor putea fi testate gratuit de vizitatori intr-o zona special amenajata.
 
Device-uri si roboti de ultima generatie
Alte produse inovatoare, precum device-uri de ultima generatie, vor fi prezentate de HONOR - ce va veni la expozitie cu noile telefoane - HONOR Magic 5 Pro si HONOR Magic 5 Lite - alaturi de un ceas smart, in premiera in Romania.
Pudu va aduce in fata participantilor roboti autonomi si inteligenti, utilizati in diferite domenii, precum servicii de livrare si asistenta in restaurante.
OPPO, brand cunoscut pentru tehnologiile avansate si designul telefoanelor sale, va fi prezent cu diverse modele si va face demonstratii live cu cele mai noi produse din portofoliu, iar pe telefoanele OnePlus vor sustine sesiuni live de gaming.
Compania OrCam prezinta un dispozitiv portabil revolutionar - modelul sau de ochelari pentru nevazatori, ce poate citi instant de pe orice suprafata, poate recunoaste fete si identifica produse, coduri de bare, bancnote, culori si poate spune ora exacta.
 
Gadgeturi si echipamente pentru case smart
Compania Legrand va prezenta in cadrul expozitiei solutii inteligente pentru securitate, incalzire, calitatea aerului si solutii meteo si va oferi, totodata, informatii despre statiile de incarcare electrice Green UP.
TechCuisine.ro, unul dintre liderii de piata in domeniul sistemelor de automatizare pentru locuinte, ce propune echipamente inteligente, destinate controlului incalzirii si racirii, precum termostate inteligente, diverse sisteme de control automat a perdelelor si jaluzelelor, gradina autonoma, robinetul inteligent pentru gradinarit, prize si becuri inteligente, incuietori inteligente etc. In segmentul dedicat caselor smart, vizitatorii mai pot gasi echipamente precum aspiratoare wet&dry&wash de la Tineco ori purificatoare si dezumidificatoare de la AlecoAir.
 
STS, pentru prima oara la Bucharest Tech Week
Serviciul de Telecomunicatii Speciale, una dintre institutiile cheie in transformarea digitala a statului roman, va fi pentru prima oara prezenta la Bucharest Tech Week. In cadrul evenimentului de tehnologie, STS va prezenta la scena deschisa provocarile viitorului digital in gestionarea Serviciului de urgenta 112.
 
Competitii de gaming live
Mai mult, pasionatii se vor putea bucura, pe de-o parte, de o competitie de gaming organizata la standul Lenovo sau vor putea juca FIFA live, competitie organizata de FC Rapid Esports. Totodata, QwertyKey va fi prezenta in cadrul expozitiei cu tastaturi mecanice, mouse-uri, keycaps, deskmats, switch-uri pentru tastaturi, dedicate acestui segment.
 
Momente speciale din agenda Tech Expo
Pe langa zonele special dedicate produselor si solutiilor inovatoare tech, precum gadget-uri, vehicule electrice, accesorii smart, produse si sisteme smart home si smart living, smartphone-uri, laptop-uri, tablete si roboti, va fi amenajata o scena unde vor avea loc paneluri de discutii, prezentari si demonstratii.
Spre exemplu, Institutul BrainMap Neuroscience va prezenta o aparatura medicala de ultima generatie prin care oamenii pot vedea ce se intampla in creierul lor si cum pot sa il „reprogrameze” prin modificarea tiparelor de gandire si comportament deja capatate. Panelul The Future of Tech Startups va oferi o imagine de ansamblu a situatiei startup-urilor tech din Romania, respectiv a strategiilor ce trebuie urmate.
La sesiunea Manna Food Solution participantii vor avea ocazia sa guste un produs inedit, o pastila ce inlocuieste o masa completa. Fondatoarea companiei va vorbi, in cadrul panelului dedicat, despre implicatiile tehnologiei in viitorul industriei alimentare. Pe de alta parte, in aceeasi zi, reprezentanti ai companiei Voidship vor vorbi despre noile lansatoare de nano si microsateliti, ce au ca scop reducerea costurilor de lansare, poluarea si eficientizarea plasarii pe orbita a incarcaturilor orbitale.
In ultima zi a evenimentului va avea loc o discutie informala cu Daniel David, Psiholog, Profesor, Rector al Universitatii Babes-Bolyai si Membru al Academiei Romanei, despre efectele pe care progresul incredibil de rapid al tehnologiei il are asupra tinerilor si cum pot fi riscurile transformate in oportunitati. Totodata, Ionut Panea, Antrenorul Echipei Nationale de Robotica a Romaniei AutoVortex, va vorbi despre succesele la nivel mondial ale echipei si va demonstra, alaturi de elevii sai, cum functioneaza unul dintre robotii creati de ei.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter