RO EN
السلة فارغة

ATOS Romania vrea sa angajeze 1.000 de IT-isti in 2022, din care 400 juniori

Atos Romania, subsidiara locala a companiei franceze Atos, cu peste 3.000 de angajati pe piata locala in prezent, anunta planurile pentru recrutarea a peste 1000 de specialisti IT pana la finalul anului 2022, dintre care 400 de juniori. Compania cauta absolventi, dar si oameni cu experienta din toate orasele, angajatii urmand sa lucreze in sistem majoritar remote. Anuntul a fost facut in prezenta Excelentei Sale doamna Laurence Auer, Amabasadoarea Frantei in Romania.
Atos Romania a incheiat anul 2021 cu peste 3.000 de angajati in sediile din Bucuresti, Brasov, Iasi si Timisoara, specialistii sai deservind mai mult de 300 clienti in 15 tari. Compania are parteneriate cu institutiii puternice de aparare, securitate cibernetica, stiinta si sanatate, fiind una din cele mai importante organizatii franceze de pe piata din Romania.
Pentru anul in curs, Atos isi propune sa atraga peste 1.000 de specialisti IT pe plan local, atat tineri la inceput de cariera tech, cat si seniori si profesionisti cu experienta in domeniile R&D, Cybersecurity, Application Development, Big Data and Security, High performance computers, Data Center and Hosting, Systems Applications and Products, Cloud Enterprise Solutions, Digital Workplace. Cautam de asemenea tineri absolventi pentru a intra in Academiile Atos, in special pentru cele de CyberSecurity, Cloud, Application Management, SAP si DevOps.
Intr-un context digital accelerat de pandemia de COVID-19, atat procesul de recrutare, cat si activitatea angajatilor Atos Romania se va desfasura cu precadere in sistem remote. Astfel, compania vizeaza atragerea de specialisti IT din toate orasele tarii, nu doar in care este prezenta cu sedii de birouri.
La inceputul acestui an, Atos Romania a obtinut re-certificarea Great Place to Work (GPTW), prin care compania este recunoscuta drept un angajator de top din perspectiva oferirii unei experiente pozitive constante la locul de munca.
Certificarea se bazeaza pe rezultatele obtinute in cadrul unui studiu independent realizat in randul angajatilor. Printre altele, studiul releva aprecierea pe care angajatii companiei o au pentru mediul de lucru productiv de care beneficiaza, increderea pe care o demonstreaza fata de manageri si mandria de a face parte din echipa Atos. Totodata, acestia apreciaza implicarea companiei in subiecte legate de diversitate, ceea ce garanteaza un mediu de lucru incluziv, cu sanse egale precum si implicarea in actiuni de responsabilitate sociala.
 
Vizita Ambasadoarei Frantei la sediul Atos Timisoara
Excelenta Sa doamna Laurence Auer, Amabasadoarea Frantei in Romania, a raspuns invitatiei Atos Romania si a vizitat sediul companiei din Timisoara joi, 10 februarie.
„Atos este una dintre cele mai de succes organizatii tech franceze, Romania reprezentand un centru puternic de dezvoltare pentru companie, specialistii nostri contribuind la cele mai mari proiecte Atos la nivel global. Vizita doamnei Ambasadoare ne onoreaza si ne responsabilizeaza in planurile noastre de viitor care includ o dezvoltare sustenabila in mediul de business local”, a declarat Catalina Dodu, Country Manager Atos Romania.
La inceputul acestei saptamani, Franta a organizat la Paris o conferinta europeana privind suveranitatea digitala, unul dintre cele mai importante subiecte pe agenda multor organizatii si institutii de pe continent. Suveranitatea digitala se refera la capacitatea tarilor europene de a pastra controlul asupra datelor si tehnologiei digitale create in aceste state.
Atos este lider european si unul dintre cei mai importanti jucatori globali in solutii de securitate cibernetica. De 30 de ani, compania franceza este partenerul IT oficial al Comitetului Olimpic International, furnizand expertiza si servicii de cybersecurity in cadrul Jocurilor Olimpice.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter