RO EN
السلة فارغة

ALFA SOFTWARE: Provocarea ERP o reprezinta urmarirea proiectelor pe faze

Cristian Gabriel Pavel, CEO Alfa Software, a subliniat cu ocazia editiei martie 2022 a videoconferintei EURO-Constructii ca  "firmele din domeniu se afla in diverse stadii ale procesului de digitalizare. Noi consideram ca diferentele actuale sunt date inclusiv de marimea societatilor: cu cat o firma este mai mare, are mai multe santiere deschise si mai multe baze de productie, cu atat are sansele sale cresc in ceea ce inseamna urmarirea obiectivelor, cu deosebire in ceea ce priveste digitalizarea. In sens invers, pentru entitatile mai mici exista aplicatii generale ce pot fi utilizate cu succes. Noi promovam software ERP pentru companiile de constructii, care, in plus fata de firmele din alte domenii de activitate, gestioneaza in afara operatiunilor de productie si o parte importanta de executie. Aceasta din urma are loc in diverse amplasamente, unde trebuie sa ajunga materia prima, materialele, echipele de constructii, utilajele etc. Toate operatiunile au loc, in general, pe santier si nu in spatii amenajate de birouri. Conform definitiei date de Alexis Leon, «un ERP este in primul rand o atitudine, in al doilea un proces si abia in ultimul un set de instrumente». Conform statisticilor disponibile, cele mai multe informatii - 70%-80% - se regasesc in mintea angajatilor, circa 15% pe suporturi nestructurate, iar diferenta in date bine organizate, tabele, solutii software cu o valoare adaugata foarte mare. O aplicatie de tip ERP isi propune sa controleze toate datele respective, de regula financiare, care tin de productie, pontaje etc. De exemplu, in modulul de contabilitate ce include doua parti distincte (stocuri si contabilitate propriu-zisa referitoare la plati, incasari, in general toate elementele ce tin de relatia cu furnizorii sau clientii). In ceea ce priveste modulul de salarizare, pentru companiile de constructii este foarte important pontajul, in special cel pe lucrari. Mai exista partea de contracte, cea de devize, de management al productiei (foarte utila, de pilda, pentru firmele implicate in realizarea de drumuri, care gestioneaza inclusiv unitati de fabricatie a betoanelor sau asfaltului). Noi incercam sa digitalizam datele primite direct de la sursa. Aplicatia noastra nu-si propune sa defineasca devizele, dar pentru a putea urmari santierele importam din alte solutii software specializate informatia respectiva, pana la nivelul de obiectiv, obiect, articol si resursa. Ulterior, introducand datele despre realizari de pe santier in sistem, meniul de analiza permite o vizualizare foarte explicita a stadiului curent al lucrarii in cauza atat din punct de vedere cantitativ, cat si valoric. Elementele care diferentiaza implementarea unui ERP in domeniul constructiilor de drumuri se refera la preluarea datelor necesare direct de la sistemul de cantarire, la calculul consumului pe baza retetei, ceea ce faciliteaza procesele de urmarire. Deoarece companiile de profil au o parte importanta de mecanizare, unde trebuie urmarit cu maxima atentie parcul auto, care constituie o componenta majora a costului, noi ne integram puternic cu sursele de informatii despre consum si reusim sa determinam cheltuielile pentru fiecare masina in parte, urmand ca, printr-o foaie de parcurs digitalizata la randul sau, cheltuiala cu unitatea in cauza sa poata fi repartizata pe lucrare. In general, o firma care gestioneaza cateva sute de utilaje nu poate fi eficienta fara aceste aplicatii. Pe partea de constructii civile, o provocare pe partea de ERP este constituita de urmarirea proiectelor pe faze - arhitectura, hidroizolatii, achizitii terenuri etc. Aplicatia noastra are ca scop sa urmareasca informatia financiara de la partea de antecalcul - buget planificat, deviz, costuri - pana la cea de realizat si postcalcul".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter