RO EN
السلة فارغة

RWEA: Romania are nevoie urgenta de investitii in productia de energie regenerabila

In contradictie cu recomandarile Comisiei Europene prin setul de masuri de actiune si sprijin si cu tendinta globala de sustinere a investitiilor verzi consfintita si prin deciziile de la COP26 – Glasgow, autoritatile au decis impozitarea cu 80% a venitului suplimentar realizat de producatorii de energie electrica din surse regenerabile, exceptand de la aceasta masura sursele fosile si poluante, precum si exceptarea operatorilor economici consumatori finali de la plata contravalorii certificatelor verzi.
Sectorul energiei regenerabile atrage atentia asupra efectelor dezastruoase ale legii 259/2021:
- Supraimpozitarea veniturilor producatorilor din surse regenerabile si exceptarea de la plata certificatelor verzi va crea serioase probleme financiare operatorilor, potentiale insolvente si posibil chiar stoparea unor capacitati de productie de energie regenerabila.
- Investitiile noi in sector vor fi amanate sau abandonate, intr-un moment in care Romania are nevoie urgenta de noi capacitati de productie de energie.
Supraimpozitarea veniturilor va crea pierderi imediate pentru producatorii din surse regenerabile care pot ajunge in incapacitate de plata – intrucat nu sunt luate in considerare si cheltuielile pe care le inregistreaza la acest moment. Astfel, acestia vor plati mai mult decat vor incasa. Datorita cadrului legal extrem de defavorabil energiei regenerabile – care nu permite contractele bilaterale pe termen lung, producatorii din Romania sunt nevoiti sa vanda energie prin intermediul OPCOM care pune la dispozitie pentru termen lung doar produse standardizate, cu cantitati fixe si constante ora de ora. Intrucat producatorul de energie din surse regenerabile are un caracter de functionare variabil, dat de disponibilitatea resursei, pentru a putea respecta profilul de livrare, el este obligat sa cumpere energie atunci cand, de exemplu, vantul nu bate. Energia necesara pentru profilare si dezechilibre este cumparata la pretul mult crescut al pietei pentru ziua urmatoare sau al pietei de echilibrare. Producatorii de energie din surse regenerabile au in Romania cele mai ridicate costuri cu dezechilibrele din toata Uniunea Europeana. Astfel, prin supraimpozitarea venitului fara a tine cont de costurile mult crescute, producatorul din surse regenerabile poate ajunge la venit net negativ, fapt ce il poate forta sa opreasca capacitatea de productie. Intrucat productia de energie este oricum deficitara, oprirea oricarei facilitati de productie duce tocmai la cresterea si mai accelerata a pretului, in totala contradictie cu obiectivele actului normativ mai sus mentionat.
Romania, la fel ca celelalte state membre ale Uniunii Europene, se confrunta in aceasta perioada cu o crestere semnificativa a preturilor la energie ce cauzeaza ingrijorare pentru cetateni, operatori economici, actorii din sectorul energetic, precum si pentru autoritatile nationale si europene.
Industria energiei regenerabile din Romania, prin RWEA, PATRES si RPIA, isi exprima solidaritatea cu cei afectati in aceasta perioada si in acelasi timp isi anunta deschiderea catre un dialog real cu autoritatile responsabile pentru identificarea unui raspuns rapid si coordonat pentru oprirea cresterii vertiginoase a preturilor, care sa protejeze consumatorii casnici si industriali, cu accent in special asupra celor vulnerabili.
Sectorul energiei regenerabile considera legitima si necesara adoptarea unor masuri de urgenta care sa atenueze impactul preturilor marite la energie electrica, gaze naturale si agent termic.
Din pacate masurile adoptate de Parlamentul Romaniei trateaza efectele si nu cauzele crizei energetice prin care trecem. Aceste masuri, chiar daca la prima vedere pot parea oportune, vor duce de fapt la adancirea crizei pe termen mediu si lung prin sacrificarea investitiilor in capacitati viitoare de productie din surse regenerabile.
Criza energetica a fost cauzata de 2 factori:
- cererea de energie mai mare fata de oferta – reamintim pe aceasta cale ca Romania este un stat net importator de energie de doi ani, iar din 2016 nu s-a mai facut nicio investitie in sectorul de productie de energie
- cresterea accelerata a pretului gazului care a schimbat producatorul marginal, respectiv producatorul din gaze naturale a inlocuit carbunele ca fiind producatorul cel mai scump care stabileste pretul de inchidere al pietei.
Si mai grav este faptul ca legiuitorul nu a tinut cont de urmatoarele situatii:
- existenta contractelor de tip financial PPA in cazul unor producatori. Aplicarea supraimpozitarii la venitul realizat din livrarea fizica, fara a tine cont de cheltuiala financiara prin contractul de hedging, duce producatorul in zona de venit net negativ cu risc de intrerupere de activitate.
- existenta activitatii de trader in cazul producatorilor care prin licenta de productie au si dreptul de a cumpara si revinde energia, cat si existenta categoriei de producatori care totodata sunt si furnizori de energie. Si in aceste cazuri impozitarea venitului fara a tine cont de costurile de achizitie a energiei genereaza pierderi semnificative imediate si poate duce la sistarea activitatii.
Exceptarea operatorilor economici consumatori finali de la plata contravalorii certificatelor verzi si plata acestora de la bugetul Ministerului Energiei reprezinta o noua schimbare adusa acestui sistem in baza caruia s-a facut cea mai mare investitie in productia de energie din Romania de dupa Revolutie – in valoare de peste 8 miliarde de euro. Din pacate schema de sprijin a fost mult prea des modificata in ultimii 9 ani, generand pierderi producatorilor. Lipsa unor termene si proceduri clare de recuperare a contravalorii certificatelor cat si lipsa unui buget rectificat naste o noua incertitudine majora pentru producatorii care depind de aceste venituri pentru functionare.
Instrumentele pe termen scurt oferite de setul de masuri de actiune si sprijin al Comisiei Europene ofera o paleta larga de solutii pentru ca autoritatile din Romania sa atenueze impactul asupra celor mai vulnerabili consumatori si asupra industriilor energointensive. Pe termen mediu si lung, accentul cade asupra intensificarii investitiilor in energie din surse regenerabile, care ofera cele mai mici preturi pentru consumator, si pe accelerarea realizarii tranzitiei verzi in vederea reducerii dependentei Europei de importurile de energie, aceasta fiind cea mai buna polita de asigurare impotriva socurilor asupra preturilor precum cel cu care ne confruntam in prezent.
Amendarea din nou a schemei de sprijin cu certificate verzi si introducerea unui impozit arbitrar pe venituri va duce la potentiale opriri de capacitati, totodata la scaderea increderii investitorilor in piata de energie din Romania si amanarea sau chiar anularea intentiilor acestora de a investi in noi capacitati de productie din surse regenerabile. Toate acestea in contextul in care Romania se confrunta cu o lipsa grava de capacitati de productie.
Consideram ca, se impune abrogarea prevederii care impune supraimpozitarea veniturilor DOAR in cazul producatorilor ne-fosili. O eventuala alternativa poate fi o supraimpozitare a profiturilor inregistrate in mod nejustificat si nicidecum doar a veniturilor. Exceptarea operatorilor economici consumatori finali de la plata contravalorii certificatelor verzi este realizabila doar in contextul in care se stabileste foarte clar modul de aplicare, termenele de plata, caracterul extraordinar si limitativ in timp si sursa clara de compensare de la bugetul de stat.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter