RO EN
السلة فارغة

REHAU: Angajatii din Romania si Polonia continua sa-si sprijine colegii din Ucraina

Un razboi zdruncina Europa. Un razboi indreptat impotriva a tot ceea ce Grupul REHAU si valorile sale reprezinta. Un razboi care ii afecteaza pe colegii nostri din Ucraina, care ii pune pe acestia si rudele lor in pericol si care ii forteaza sa fuga. Un razboi care arata insa faptul ca: Familia REHAU este strans unita.
Fedir Omelinskyj voia de fapt sa organizeze in acest an o mare petrecere cu echipa sa de 150 de angajati: 25 de ani de REHAU in Ucraina. Ar fi fost o sarbatoare speciala pentru Fedir pe plan personal. Directorul national lucreaza din anul 1997 in cadrul companiei noastre, el fiind primul angajat ucrainean REHAU.Dar apoi a inceput razboiul de ocupare rusesc. Intr-o noapte friguroasa de la sfarsitul lunii februarie, Fedir se afla la ora cinci dimineata la fereastra dormitorului sau din Kiev si vedea cum armata rusa inainta catre capitala. Auzea bombele, vedea rachete. „A fost un soc” spune Fedir. Dupa care tace pentru o lunga peri­oada de timp.
Astazi a trecut socul. Starea de exceptie a devenit normalitatea crunta. Raiduri aeriene. Adapostirea in subsol. Teama pentru propria familie. Pentru copii, mai ales pentru copii. Grija pentru colegii ce au fost chemati la serviciul militar. „Ei sunt eroi pentru noi” sustine Fedir. Barbati ce erau simplii vanzatori sau angajati in depozite cu putine luni in urma - si care nu-si doresc nimic altceva decat sfarsitul razboiului.
In afara filialei din Ucraina ce functioneaza din nou pe cat posibil, Fedir administreaza situatia de criza cu echipa sa imprastiata in toata tara, iar directorate de resurse umane Tamila Maksymuk il sprijina puternic in acest demers. Acestia se afla in stransa legatura cu Uwe Böhlke, CEO REHAU Industries si Carsten Heuer, Head of Window Solutions Division si mentor pentru Ucraina. Inca de la sfarsitul lunii februarie s-a creat o echipa care se ocupa de gestionarea problemelor legate de razboi. Regulile de import si export se modi­fica, regiunile sunt cateodata sigure, cateodata nesi­gure. Toate aceste aspecte influenteaza deciziile pe care trebuie sa le ia echipa de conducere. „Siguranta angajatilor din Ucraina este si a fost mai presus de orice lucru” sustine Uwe. Au fost trimise telefoane prin satelit pentru a putea mentine legatura intr-un mod sigur; schimbul de informatii cu echipele locale de evacuare are loc pentru cazurile de urgenta. Pe de alta parte, activitatea zilnica este un fel de ancora pentru Fedir si echipa sa: "Ne reda amintirea vremurilor de dinainte de razboi. Ne distrage atentia. Venim cu mare placere la serviciu, atat in birou cat si remote. Sunt mandru de echipa mea indiferent ca este aici sau in strainatate.”
Peste 150 de angajati REHAU si rude ale acestora, ca de exemplu parinti sau frati si surori, si-au parasit patria in lunile precedente, printre ei aproape 70 de copii. Colegii i-au asteptat direct la granitele statelor vecine, precum Polonia si Romania. Acestia le asigura si astazi cazari, ii ajuta la orientarea in noua tara, ii insotesc la medici, autoritati - si ii asculta. Consolare. „Singurul lucru ce si-l doresc acesti oameni este sa se intoarca in curand acasa”, spune Piotr Wisoky, manager HR in Polonia, ce insoteste refugiatii impreuna cu altii, ca de exemplu Witalij Ursini, Ewa Janiszewska, Anna Kamińska si Anna Andrzejczak. „Faptul ca au nevoie de ajutor este neplacut pentru ei.
Primim multe multumiri pentru sprijinul acordat de noi ca familia REHAU”, spune Piotr.Fedir confirma acest lucru: „Ceea ce ne da putere este solidaritatea familiei REHAU.” El si echipa lui simt faptul ca sunt sustinuti de intreaga companie - de la familia detinatoare, la management si pana la angajati. „Acest lucru ofera siguranta in aceste vremuri grele. Suntem foarte recunoscatori.” Solidaritatea nu este numai o simpla expresie. Grupul REHAU a infiintat pe plan international un cont de donatii pentru angajati, imediat dupa inceputul razboiului. A fost de asemenea numita o echipa ce a coordonat de la bun inceput ajutoarele concrete precum locurile de cazare, traduce­rile si bunurile donate.
In cadrul companiei s-a consti­tuit un fond de ajutor flexibil pentru a oferi sprijin rapid si sigur. Intre timp pot dona si partenerii REHAU Group intr-un cont propriu. Kai Kuhlow, Director Resurse Umane pentru Window Solutions in Europa, printre altele conduce echipa ce coordoneaza actiunile de ajutorare de la bun inceput. Prioritatile s-au schimbat peste noapte. "Am adus impreuna cererea si oferta: Cine vrea sa plece si are nevoie de un acoperis deasupra capului? Unde? Cu cate rude?”, spune Kai. El a derulat aceste actiuni prin intermediul unei adrese de e-mail impreuna cu echipa sa. O buna legatura intre Germania si tarile vecine era indispensabila pentru acest demers. "Nu au existat intrebari: Cine este responsabil pentru ce? Fiecare s-a implicat pur si simplu pentru a ajuta. Acest lucru m-a impresionat profund”, sustine Kai. In plus, exista si coordonarea locurilor de munca: Angajatii ce pleaca din Ucraina pentru a cauta un loc de munca in strainatate sunt plasati undeva daca este posibil.
Vasyl Vinichuk este unul dintre cei care ofera ajutor manager de riscuri si investitii in cadrul Rehau, acesta organizeaza transporturi cu ajutoare in zona de razboi din sumele de bani stransi in cadrul donatiilor REHAU. El organizeaza alimente, autocamioane si documentele pentru transport. „REHAU si-a aratat de la inceput disponibilitatea de a ajuta. Mi s-a parut normal sa ma implic in acest demers”, spune el. Originea sa din Ucraina joaca un rol important, in acest caz. „Fostul meu vecin a cazut pe front, a fost inmormantat de curand” sustine Vasyl si clatina capul. Cazut pe front. Cu greu rosteste acest cuvant.
Ajutorul si solidaritatea pot fi observate in locuri complet diferite. Heike Bortisch si Karsten Crispien sprijina refugiatii in Rehau. Ambii se ocupa de blocul de apartamente unde adultii si copiii au gasit refugiu. Intre timp sunt mai mult decat un simplu administrator de bloc - ei sunt sufletele nobile ale blocului si ajuta acolo unde pot. Ei organizeaza tururi de prezentare a orasului, se ocupa de deplasarile la medici si autoritati. Faptul ca se implica in sarcinile lor, in afara programului normal de lucru, in weekend, este firesc pentru ambii. „Si noi am aprecia sprijinul, daca ar fi invers”, spune Karsten. Dupa ce o familie de ucrai­neni a parasit blocul la cateva saptamani pentru a cala­tori mai departe la cunoscuti, au plans cu totii. „M-am atasat in mod deosebit de copii”, sustine Heike.
Persoanele care ofera ajutor raman cu aceste mici intalniri in minte. Cum ar fi aceasta poveste spusa de Ioana Popescu, Senior Marketing Specialist si ajutorul nostru din Romania: La o zi dupa sosirea in tara, fiica unei familii ucrainene a implinit 15 ani. Soacra cole­gului care oferea sprijin a aflat acest lucru. „Nu stim exact cum, pentru ca nu vorbeste nici engleza si nici ucraineana, dar a facut un tort pentru fata si i-a cantat la multi ani”, povesteste Ioana. A fost un moment special pentru toti. Solidaritatea din cadrul REHAU ce depaseste granitele si departamentele ii impresioneaza si pe ei.
„Vrem sa multumim tuturor celor care s-au implicat in aceste vremuri grele” spune Ioana, care este mandra ca face parte din aceasta comunitate puter­nica. O comunitate in care oamenii s-au autodepasit - ca de exemplu Carina Bejan din Bacau, Romania. In afara job-ului ei ca Manager Sales Support, ea a gesti­onat doua locuinte si o casa ocupate de refugiati si i-a sprijinit in toate problemele. „A fost o perioada foarte intensa”, sustine aceasta. Cu toate ca atat Carina cat si colegii ei din Romania erau epuizati, erau constienti de faptul ca trebuie sa ajute.
„La un moment dat, cand o sa treaca totul, visul meu este sa putem organiza o sarbatoare cu colegii din Ucraina si persoanele care i-au ajutat” spune Kai, chiar daca stie ca in conformitate cu situatia de la fata locului acest lucru este un mare vis. O sarbatoare in familie pe timp de pace - asta i-ar placea si lui Fedir, pentru ca nu se mai poate tine sarbatoarea jubiliara. Dar mai intai Fedir se gandeste la urmatoarele sapta­mani: "Armata noastra va continua sa apere Ucraina. Noi nu luptam numai pentru independenta noastra ci si pentru valorile ce ne caracterizeaza.”

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter