RO EN
السلة فارغة

HFHR a ajutat 90.000 de romani sa aiba locuinte mai bune, in 25 de ani

Habitat for Humanity Romania (HFHR), organizatie non-profit care are misiunea de a eradica locuirea precara si de a ajuta comunitatile vulnerabile sa depaseasca lipsa cronica a gospodariilor decente si accesibile, a ajutat peste 90.000 de romani sa locuiasca mai bine, in cei 25 de ani de activitate nationala. Prin intermediul organizatiei au fost construite si reabilitate peste 5.000 de locuinte, proiecte la care au participat mai mult de 42.000 de voluntari romani, dar si din alte tari. Desi activitatea HFHR a fost incetinita, temporar, de restrictiile impuse in contextul pandemiei, de la 1 iunie 2021 organizatia a reluat, treptat, proiectele de voluntariat local, si estimeaza ca in octombrie 2022 sa organizeze din nou Big Build, cel mai important eveniment de constructii de locuinte pe care il desfasoara in Romania. Obiectivele organizatiei pentru anii urmatori vizeaza cresterea cu cel putin 30% a programului de Locuire accesibila, in contextul in care se estimeaza o (noua) criza a locuirii, care ii va afecta mai ales pe cei vulnerabili.
Interviu cu Roberto Patrascoiu, CEO la Habitat for Humanity Romania si manager cu o experienta profesionala de 13 ani in coordonarea de proiecte si management la diverse companii; ocupa functia de CEO la HFHR din decembrie 2016.
 
- Care considerati ca sunt cele mai mari realizari ale Habitat for Humanity Romania, repere in activitatea de 25 de ani a organizatiei?
- In cifre, Habitat for Humanity Romania a ajutat peste 90.000 de romani sa aiba parte de conditii mai bune de locuire, fie prin programele de construire de locuinte, fie prin cele de interventie dupa dezastre, construire de cladiri de utilitate publica sau advocacy. Vorbind doar despre programele de locuire, am construit de la zero si reabilitat peste 5.000 de locuinte destinate familiilor vulnerabile. Si pentru ca suntem o organizatie care construieste cu voluntari, ii amintim si pe cei peste 42.000 voluntari romani si internationali care ne-au calcat pragul santierelor de-a lungul anilor. Dincolo de numere, pentru mine cele mai mari realizari sunt, de fapt, transformarile si schimbarile care se afla in spatele acestor cifre. Fiecare casa nou-construita, fiecare voluntar, fiecare familie, are in spate o poveste despre speranta, despre umanitate si despre faptul ca schimbarea lumii in mai bine este cu adevarat posibila.
 
- In ce programe sunteti implicati in aceasta perioada?
- As mentiona aici cele patru mari programe pe care le implementam in Romania. Primul si cel mai cunoscut este cel de construire de locuinte pentru familiile vulnerabile. Programul de "Locuire Accesibila" reprezinta coloana vertebrala a organizatiei. Anual sprijinim zeci de familii, fie prin constructii de locuinte noi, fie prin reabilitari sau reparatii. Recent, am revenit de la Cumpana, din judetul Constanta, unde am construit doua locuinte in doar 5 zile cu sprijinul a peste 40 de voluntari. Un alt exemplu este dat de reabilitari. In primul trimestru al anului, am reabilitat 30 de locuinte aflate in stadii avansate de degradare, pentru 30 de familii in nevoie din judetele Iasi, Neamt si Prahova.
Al doilea este programul de "Prevenire si Raspuns la Dezastre". De obicei, acest program implica reabilitari sau reconstructii de locuinte dupa dezastre naturale. In contextul pandemiei Covid-19, am adaptat strategia si am initiat un nou proiect de construire a unui centru de situatii de urgenta in Moinesti, judetul Bacau. Acest centru - ce va reprezenta si baza operationala a serviciului judetean de ambulanta - va deservi anual 11 localitati, insumand peste 60.000 de locuitori, cu asistenta medicala de urgenta prespitaliceasca. Inaugurarea este programata pentru mijlocul lunii octombrie 2021.
Prin cel de-al treilea program - "Comunitati sustenabile" - sprijinim comunitatile prin construirea de centre/cladiri de utilitate publica. Asa am reabilitat scoli, dispensare, am construit centre de tip after-school sau centre de ingrijire paliativa. Momentan, avem in plan construirea unui grup sanitar pentru o scoala din judetul Bacau, in 2022. Anul trecut, in plina pandemie, am inaugurat in Buftea, judetul Ilfov, un centru comunitar ultra-modern la care acum invata zilnic 50 de copii din comunitate, aflati in diferite grade de vulnerabilitate.
In fine, prin cel de-al patrulea program - cel de "Advocacy" - lucram la imbunatatirea politicilor publice din domeniul locuirii in Romania, precum si la cresterea gradului de constientizare pe subiectul locuirii.
 
- Ce impact a avut pandemia de Covid-19 asupra activitatii HFHR? Ce planuri aveti referitoare la Big Build?
- Pandemia a venit la pachet cu suspendarea tuturor evenimentelor de voluntariat international si local. Chiar daca santierele au mers inainte, din pacate nu am mai putut gazdui voluntari. Inainte de pandemie, Habitat mobiliza, in medie, peste 2.000 de voluntari pe an. Abia de la 1 iunie 2021 am inceput treptat sa reluam proiectele noastre de voluntariat local, cu respectarea stricta a unor conditii de prevenire Covid-19, printre care obligativitatea de a prezenta o dovada a vaccinarii sau o dovada a unui test Covid negativ. Una dintre primele victime ale pandemiei a fost chiar cel mai mare proiect al nostru - BIG BUILD - pe care am fost nevoiti sa il suspendam atat in 2020, cat si in 2021. Un astfel de proiect, in care construiesti zeci de locuinte in doar 5 zile, necesita multa planificare, resurse considerabile, dar si o predictibilitate care sa iti permita organizarea in avans a tuturor detaliilor logistice. Predictibilitatea a lipsit si speram ca odata cu vaccinarea in masa lucrurile vor reveni pe un fagas normal. Ne dorim ca in octombrie 2022 sa putem organiza din nou Big Build, dar desigur acest aspect va depinde mult de modul in care pandemia evolueaza in lunile de toamna. De asemenea, resursele financiare ale organizatiei au fost puternic afectate si am observat in 2020 o reducere cu aproape 40% a tuturor indicatorilor financiari. 2021 se profileaza ca un an financiar mai bun, dar pentru noi inca este un an de recesiune. Trebuie mentionat faptul ca in mediul ONG/umanitar efectele pandemiei dureaza mai mult, iar recuperarea este mai lenta decat restul economiei, intrucat modelul de viabilitate financiara depinde de donatii si sponsorizari.
In ciuda tuturor dificultatilor intalnite, organizatia a fost extrem de rezilienta. In 18 luni de criza am reusit sa finalizam aproape toate proiectele si chiar sa incepem altele noi. Mentionez doar cateva: ridicarea a 46 de locuinte in Bacau si Vaideeni; inaugurarea centrului comunitar din Buftea; renovarea a 30 de locuinte in Iasi, Neamt si Prahova; construirea de la zero a centrului de urgenta din Moinesti; organizarea unui concurs de arhitectura la nivel national in parteneriat cu Ordinul Arhitectilor din Romania pentru identificarea a doua noi modele de locuinte; construirea a 6 noi locuinte de test pe noul model identificat; inceperea unui proiect de anvergura in parteneriat cu o alta mare organizatie la nivel global - respectiv renovarea SOS Satele Copiilor din Bucuresti.
 
- Ce companii partenere aveti, din domeniul constructiilor, in acest moment?
- In ceea ce priveste sponsorizarile financiare, ne bucuram de sprijinul Dedeman, Saint-Gobain, Brico Dépôt, Hilti Romania, Legrand Romania, Ferro. Iar pentru donatiile in produse, ne sunt alaturi: Wienerberger (Tondach), Brico Dépôt, Siniat, Rockwool, Holcim, Piatraonline, Legrand, Knauf Insulation, Ferro. Sponsorii nostri sunt cei fara de care nimic din toate celementionate nu ar fi posibile. Ei sunt adevarati ambasadori ai implicarii in comunitate si ai generozitatii.
 
- Ce obiective aveti stabilite pentru anii urmatori?
- Anii 2020 si 2021 au reprezentat un punct de cotitura, in care obiectivul major a fost "mentinerea sustenabilitatii financiare a organizatiei". As putea spune ca parcursul pe acest obiectiv este unul bun. In perspectiva (2022 si dupa) vizam cresterea cu cel putin 30% a programului de Locuire Accesibila. Pandemia ne-a demonstrat tuturor cat de important este un "Acasa". Mai observ si faptul ca ne indreptam, incet dar sigur, catre o (noua) criza a locuirii. Ca de obicei, in orice criza, cei vulnerabili sunt primii care sufera, iar acest aspect ne motiveaza sa mergem inainte. Cred ca este nevoie mai mult ca oricand de misiunea Habitat for Humanity in Romania. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter