RO EN
السلة فارغة

ROMTHERM: Oferta adaptata la exigentele pietei, prin Industrial Instal

Cu prilejul participarii la editia din 2012 a Romtherm, societatea Industrial Instal (din localitatea Popesti-Leordeni, judetul Ilfov) prezinta sistemele de robineti si racorduri pentru apa si gaz, fitinguri din alama, cupru si pexal, radiatoare port-prosop, tevi din cupru si polipropilena, precum si cazane si sobe. Avand in vedere prezenta in premiera la targ, managerii firmei urmaresc atragerea de noi clienti si promovarea marcii proprii de produse. „Volumul vanzarilor din 2011 a inregistrat cresteri lunare consecutive, datorita strategiei comerciale si de marketing adoptate la nivel de companie, pentru anul in curs fiind estimata o dublare a acestora. Procesul complex de adaptare a ofertei societatii la exigentele pietei presupune un efort de identificare, analizare si cuantificare a pietei. Segmentul de sisteme si servicii termo-sanitare este relativ eterogen, deoarece chiar daca exista diferente intre consumatori, este posibila o grupare a acestora in functie de anumite caracteristici, in grupuri omogene, ce pot fi abordate in mod distinct. Datorita strategiei adoptate de compania noastra, putem afirma ca vanzarile s-au inscris pe un trend ascendent, asa cum ne-am asteptat.  Obiectivele viitoare ale societatii noastre constau in furnizarea unor solutii si sisteme de calitate la pret optim, promovarea intensa a produselor si a calitatii acestora, precum si extinderea spre noi segmente de piata”, a declarat Marius Bilciu director general al societatii Industrial Instal. Sistemele firmei pot fi testate in Pavilionul C5, la standurile 100-101.
***
In perioada 24 - 27 aprilie 2012, peste 200 de companii expozante, din tara si strainatate, isi prezinta, pe o suprafata de 10.000 mp, oferta inovatoare de produse si servicii in cadrul unicului targ international din Romania dedicat echipamentelor de racire/incalzire si instalatii sanitare: Romtherm. Organizatorii remarca numarul aproape egal al participantilor din tara noastra comparativ cu al oaspetilor de peste hotare, gradul ridicat de participare internationala al acestei manifestari, de peste 40%, confirmand interesul firmelor straine pentru domeniul aparaturii de incalzire si racire din Romania, precum si potentialul ridicat de dezvoltare a pietei specifice. Tarile reprezentate la Romtherm 2012 vor fi: Austria, Belarus, Belgia, Bulgaria, China, Canada, Croatia, Danemarca, Elvetia, Federatia Rusa, Franta, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Moldova, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Cehia, Romania, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia si Ungaria. Aflat la editia a XVII-a, evenimentul, organizat de societatea Romexpo SA si derulat in cadrul complexului expozitional omonim, din Capitala, reuneste numerosi specialisti ai domeniului echipamentelor de incalzire si conditionare a aerului, precum si experti din sectorul instalatiilor sanitare. Informatii suplimentare, la www.romtherm.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter