RO EN
السلة فارغة

CONSTRUCT EXPO: Peste 100 de companii, inscrise la editia din 2012

In perioada 29 martie – 1 aprilie 2012, va avea loc targul international de tehnologii, echipamente, utilaje si materiale pentru constructii Construct Expo, aflat la editia a XIX-a. Evenimentul, aflat sub egida societatii Romexpo SA – Bucuresti, se va derula in paralel cu expozitiile Ambient (editia a XIX-a), Expo Flowers (editia a IV-a) si Antique Market (editia I). Reprezentantii Romexpo SA au anuntat, recent, ca, 104 companii s-au inscris deja in calitate de expozanti, acestea fiind reprezentate de producatori, importatori si/sau distribuitori de sisteme, furnizori de servicii de antreprenoriat si altele, activi la nivel national si in strainatate, din principalele domenii ale pietei. Consultand lista celor 104 firme, pusa la dispozitie de organizatori, rezulta ca gradul de participare internationala este deosebit (39,42%), intrucat vor fi prezente cu standuri companii din Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Danemarca, Federatia Rusa, Marea Britanie, Cehia si Serbia (cate o firma din fiecare tara mentionata anterior), respectiv Germania (doi agenti economici), Grecia (12 societati), Italia (cinci firme), Polonia (patru agenti economici), Spania (trei companii) si Turcia (sase societati). Totusi, companiile ce au sediul social in tara noastra detin si in continuare ponderea, cu 60,58% din total, respectiv 63 de firme. Evident ca proportiile respective se vor modifica, pe masura ce tot mai multe societati isi vor exprima adeziunea in vederea deschiderii de standuri la Construct Expo 2012. In cadrul manifestarii expozitionale din acest an sunt asteptati numerosi vizitatori interesati de noile produse si servicii inovatoare, cum ar fi: materiale si sisteme pentru constructii; amenajari exterioare si edilitare; utilaje industriale si echipare de santier, proiectare, consultanta si design. Conform datelor publicate de Romexpo SA, in 2011 la Construct Expo au fost prezente 301 firme expozante atat din Romania, cat si din strainatate, care au expus pe o suprafata utila de 25.900 mp. Gradul de reprezentare internationala a manifestarii expozitionale a fost de 20%, iar numarul de vizitatori s-a situat la 15.900 de persoane, din care o mare parte au constituit specialisti ai bransei. Informatii suplimentare, la www.constructexpo.ro

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter