RO EN
السلة فارغة

BAU: Transformarea digitala reprezinta o tema-cheie la targului din 2021

Transformarea digitala este una dintre cele patru teme-cheie care vor fi prezentate in cadrul editiei 2021 a targului international de materiale de constructii BAU, care va avea loc in ianuarie anul viitor in cadrul centrului Munchen Messe, din capitala Bavariei. Organizatorii expozitiei observa faptul ca sectorul analizat se afla deja in plina revolutie digitala. Pandemia Covid-19, care a generat schimbari majore ale modalitatilor de socializare si de lucru incepand cu primavara acestui an, a dus la accelerarea procesului respectiv – un efect neintentionat, dar foarte puternic din punct de vedere al consecintelor. In urma experientei castigate in numai cateva saptamani de munca „descentralizata” si de intalniri in cadrul videoconferintelor, aceste proceduri au devenit deja standardizate. Fiecare companie, nu doar cele implicate in productie, si-a ajustat procesele la paradigma digitala de munca. Paradoxal, in timpul luptei cu pandemia, lumea constructiilor a reactionat rapid la restrictiile dure si chiar paralizante uneori cu privire la deplasare, folosind provocarea respectiva ca pe un element de impulsionare a proceselor de digitalizare. Efectul imediat este cel de tranzitie rapida de la modalitatile analoage de proiectare si implementare, la procese mult mai eficiente si decizii digitale, ce ofera mult mai multe optiuni si asigura un potential superior de dezvoltare. Cel mai important insa este ca acest potential sa fie corect exploatat. Pentru domeniul constructiilor, colaborativ prin excelenta, transformarea digitala este cu atat mai importanta cu cat deschide modul de gandire si de lucru in structuri integrate. Conform datelor curente, sectorul constructiilor din Germania avea la inceputul lu 2020 cel mai scazut nivel de digitalizare, plasat pe penultima pozitie a clasamentului, in urma sa aflandu-se doar piscicultura. De aceea, devine tot mai clara necesitatea accelerarii proceselor respective, iar startul a fost deja dat: de exemplu, este deja o practica standard transferul direct al datelor de proiectare de la nivelul BIM la centrele de informatii pentru productie care coordoneaza operatiunile masinilor CNC de procesare. De asemenea, a devenit fezabila realizarea unei intregi case folosind metoda printarii tridimensionale. Ceea ce este evident si incearca sa demonstreze inclusiv editia 2021 a BAU este ca santierele de constructii trebuie sa reactioneze rapid la provocarile transformarii digitale si sa exploateze la maximum oportunitatile oferite de aceasta. Pentru informatii suplimentare, click aici

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter