RO EN
السلة فارغة

BAU indica noile oportunitati pentru industria de constructii in context Covid-19

Organizatorii manifestarii expozitionale bienale BAU – unul dintre cele mai prestigioase targuri de materiale de constructii de pe plan international, care se desfasoara la centrul specializat Messe Munchen – se ambitioneaza sa nu amane evenimentul, care este programat pentru luna ianuarie a anului urmator. Astfel, reprezentantii BAU au anuntat o noua tema, ce va fi centrata pe provocarea momentului, si anume pandemia Covid-19. Conform declaratiilor oficiale, se doreste in acest fel o evaluare precisa a impactului pe care aceasta criza medicala il va exercita asupra industriei constructiilor, precum si o conturare a viitorului dupa ce provocarea respectiva va fi depasita. Cele mai recente studii realizate de asociatia germana a companiilor din constructii (ZDB) arata ca evolutia cererii si a productiei in prima parte a sezonului estival, care este in mod traditional ascendenta nu a suferit modificari radicale in 2020, singurele scaderi raportate de companiile de constructii fiind cele de pe relatiile publica si comerciala. In ceea ce priveste indicatorul de backlog din sectorul rezidential, nivelul acestuia este considerat suficient de solid pentru a asigura securitatea financiara a companiilor implicate in astfel de lucrari. Din pacate, in domeniul public lucrurile sunt mai dificile, de exemplu, odata cu instalarea pandemiei, o serie de contracte fiind anulate, iar 45% dintre antreprenori reclamand deteriorarea cererii. In conditiile date, expertii federali estimeaza ca incasarile din urmatoarele luni vor stagna la cotele consemnate in prima parte a anului, iar declinul in materie de preturi va fi in jurul valorii de 3%. In ceea ce priveste birourile de arhitectura, impactul pandemiei asupra acestora a fost mai mic decat se preconiza initial, sentimentul negativ al specialistilor in proiectare imbunatatindu-se de la 75% in aprilie la 58% in iunie. Este de asteptat totusi ca actuala criza sa influenteze in mod decisiv arhitectura viitorului, pentru a asigura indeplinirea noilor exigente legate de partitionarea incintelor, monitorizarea la distanta, exploatarea facilitatilor oferite de tehnologiile de realitate virtuala, mai ales dupa consolidarea sistemelor de telecomunicatii 5G etc. In acest context deosebit de complex, oficialii BAU apreciaza increderea pe care cea mai mare parte a partenerilor o au in targul de la Munchen, cu totii dorind sa contribuie la organizarea cu succes a acestui eveniment notabil, care sa se constituie intr-un veritabil suport pentru afacerile profitabile din 2021.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter