RO EN
السلة فارغة

STRATEGIA nationala Smart City intra in dezbatere publica

Primariile Iasi si Piatra Neamt au castigat doua dintre premiile Galei Smart Cities of Romania 2018 pentru categoriile “Mobilitate urbana” si “Strategie smart city”. In cadrul concursului s-au inscris 22 de proiecte la patru categorii, ceea ce arata o crestere a investitiilor facute de administratia publica locala din Romania in proiecte de tip smart. Cea de a patra editie a expo-conferintei nationale SMART CITIES OF ROMANIA a reunit peste 300 de participanti, care au asistat la prezentari de proiecte, studii de caz si solutii. Editia 2018 s-a axat insa pe analiza rezultatelor obtinute deja de catre administratiile publice locale si a initiativelor lansate la nivel central in acest domeniu.
De asemenea, strategia nationala „smart city”, care va intra in dezbatere publica din luna noiembrie, a fost unul dintre subiectele dezbatute intens. „Strategia Smart City are foarte multe componente si nu ne dorim ca, grabindu-ne cu finalizarea, sa facem din ea o «grea mostenire». Vrem ca rezultatul final, aprobat de catre Guvern, sa ofere un cadru larg care sa asigure fiecarei municipalitati libertatea de a construi si furniza servicii utile cetatenilor ei, dar sa includa si elemente de finantare, de interoperabilitate, securitate, rezilienta etc.“ a declarat Maria-Manuela Catrina, secretar de stat in cadrul MCSI si coordonator al grupului de lucru pentru Strategiei Nationala Smart City, in cadrul discutiilor.
Reprezentatii administratiei publice prezenti la eveniment au declarat ca in ultimii 30 de ani nu au existat nici proceduri si nici standarde clare pentru adoptia tehnologiei informatice. Din acest motiv, foarte multe autoritati locale au facut investitii mari in infrastructura IT, au implementat proiecte, dar acestea nu sunt interoperabile. Prin urmare, o strategie nationala in domeniul «Smart City» va trasa si modul de integrare intre aceste proiecte. Un alt aspect dezbatut in cadrul discutiilor a fost nivelul redus de familiarizare a functionarilor cu notiunile din domeniul smart city, o necunoscuta pentru 70% dintre acestia, conform unui studiu realizat in 2017. Reactia la aceasta stare de fapt este infiintarea, in urma colaborarii dintre Asociatia Administratorilor Publici din Romania si Institutul National de Administratie a unui un curs specializat pentru administratorii publici, una dintre cele cinci componente ale acestuia fiind dedicata studierii conceptului Smart City. Acest proiect a castigat premiul la categoria „Educatie in domeniul smart city”.
De-a lungul celor doua sesiuni dedicate tehnologiilor au fost sustinute 10 prezentari de proiecte, studii de caz si solutii inteligente, realizate de catre reprezentantii companiilor Engie, Hikvison Europe, Telekom Romania, PTV Austria, Atelierele Pegas, Huawei Romania, Honeywell, Arxia Software, Life is Hard (companie din cadrul cluster-ului Cluj IT). Smart Cities of Romania 2018 a reunit in cadrul celei de a patra editii 12 parteneri tehnologici, precum si 10 asociatii profesionale si institutii de invatamant cu rol activ in dezvoltarea oraselor inteligente in Romania.
Conferinta Smart Cities of Romania este organizata de ITS Events Management, Asociatia Romana pentru Tehnica de Securitate (ARTS), Organizatia Romana pentru Implementarea Sistemelor Inteligente de Transport (ITS Romania) si Comitetul National Roman al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter