RO EN
السلة فارغة

POIM: 38 milioane euro pentru proiecte de eficientizare a consumului de energie

Ministerul Fondurilor Europene a gazduit o reuniune de lucru cu reprezentantii distribuitorilor de energie electrica din Romania. S-a discutat aplicat despre cele mai importante probleme de care se lovesc in accesarea fondurilor europene distribuitorii de energie, pentru a putea depune proiecte care sa eficientizeze si sa reduca consumul de energie. Aceste discutii s-au purtat avand la baza Obiectivul Specific 6.3 din cadrul Programului Operational Infrastructura Mare (POIM). Fondurile totale ce pot fi alocate prin intermediul acestuia sunt de 38 milioane euro.
Dl. Cezar Caleap, secretar de stat in MFE, a subliniat importanta transparentei pe care o asteapta din partea partenerilor de discutie si si-a exprimat deschiderea si interesul de a-i ajuta pe cei prezenti sa acceseze fondurile puse la dispozitie.
Din partea marilor companii distribuitoare de energie electrica au participat reprezentanti ai E-Distributie, Enel, Electrica Furnizare, Transilvania Sud, Distrigaz si Distributie Oltenia. Acestia au salutat faptul ca, in urma discutiilor anterioare cu Ministerul Fondurilor Europene, ghidul solicitantului a fost modificat pentru a se plia mai bine pe realitatile pietei si pe problemele de care acestia s-au lovit de-a lungul timpului.
Dl. Caleap a precizat ca inclusiv la nivelul Comisiei Europene exista toata disponibilitatea de a fi oferite fondurile pentru o eficientizare a folosirii energiei, dar este necesar ca acestea sa aiba o valoare adaugata sporita si sa nu fie alocati banii fara siguranta unui impact real asupra cetatenilor.
Cu toate acestea, reprezentantul companiei Distributiei Oltenia a precizat ca atat in Romania, cat si in UE exista o tendinta de crestere a consumului la nivelul locuintelor, odata cu folosirea tot mai frecventa a device-urilor pe care oamenii le folosesc astazi. In acest sens, a aratat ca o eventuala reducere s-ar putea face prin campanii de educare a publicului general. O alta idee vehiculata in cadrul intalnirii a fost aceea conform careia tarifele dinamice, in functie de ora folosirii, ar putea sa ii convinga pe utilizatori sa consume energie in orele in care aceasta ar fi mai ieftina.
In final, participantii au convenit asupra urgentarii depunerii de proiecte cat mai curand posibil, 3 distribuitori declarandu-si deschis intentia de a depune astfel de proiecte in urmatoarele luni. Reamintim ca in actuala perioada de programare, POIM beneficiaza de o alocare financiara de cca. 11,6 miliarde euro.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter