Romania pana in urma cu 4 ani era tara din Europa de Est, care detinea cele mai multe firme de constructii montaj conducte de gaze si echipamente aferente, avand colective specializate in operatii de construire a conductelor de gaze in regim de santier si dotari corespunzatoare.Ridicarea si consolidarea unei firme de constructii montaj conducte competenta sa execute lucrari de anvergura, cu echipamente care sa functioneze la presiuni riricate, necesita un numar mare de ani, importante resurse materiale, dar mai ales importante resurse umane care sa fie capabile sa deruleze activitati la un nivel calitativ ridicat, si dispuse la desfasurarea unei activitati in conditii extrem de dificile asa cum sunt conditiile de santier. Munca de santier este una grea, iar frigul, noroiul sau praful ii transforma pe acesti oameni in niste adevarati creatori. Nu gasesti multi sa faca aceasta meserie. Indiferent cat de mult te impinge nevoia de bani sa ajungi pe santier daca nu ai ceva special nu vei ramane acolo. Iar acolo in santierele de constructii conducte de gaz si echipamente daca nu ai oameni care sa lucreze in orice conditii, dar nu oricum ci la un nivel ridicat de calitate, riscurile sunt inimaginabile. Oameni acestia odata imprastiati in ”7 zari”, descopera ca pentru aceeasi bani pot sa aiba si ei o viata normala: caldura, familie etc., si nu-I mai aduci inapoi pe santier. Iar sa-I aduci pe alti la un nivel calitativ similar sansele sunt mici.
Constructia unor importante lucrari de infrastructura, de catre firme de top din domeniul de constructii-montaj din Romania, a dovedid capacitatea lor, dar a determinat si upgradarea continua a firmelor cu echipamente, tehnologie si know how.
O serie de activitati din ultimii ani (intre care la loc de furnte se gaseste, refuzul cu anii a platii lucrarilor realizate si receptionate de beneficiari, formuland diverse pretexte si blocandu-se ulterior in instante) a determinat scoaterea rand pe rand a acestor firme de pe piata, intrarea lor in insolventa si prabusirea unui sector de importanta aproape strategica pentru Romania. Cea mai mare pierdere pentru aceste firme, a fost pierderea personalului, cu o calificare ridicata, dar mai ales adaptat conditiilor de santier. Dar aceasta pierdere se translateaza implicit si asupra firmelor din sectorul gazelor naturale, beneficiarele lucrarilor executate de acesti constructori si s-a reflectat (si se va reflecta in continuare), in calitatea lucrarilor si mai ales in capacitatea de a mai realiza lucrari importante si inalt calitative in sectorul gazelor naturale. Majoritatea din aceste firme, au fost decapitate masiv prin plecarea personalului, astazi chiar daca ele nu au disparut mai au o capacitate reala de a functiona de 20-30% din capacitatea initiala. Pericolul si mai mare este ca chiar si asa, aceste companii mai pot supravietui un numar limitat de timp, urmarea obligarii reoritarii (din considerentul de supravietuire), acestor companii specializate pe lucrari cu gaze naturale (o substanta cu grad ridicat de periculozitate in exploatare dupa finalizarea lucrarilor de constructii montaj) catre o bruma de lucrari aferenta unor altfel de lucrari (a caror cerinte calitative sunt inferioare lucrarilor din domeniul gazelor naturale) asa cum sunt aductiunile de apa si diverse lucrarile metalice sudate aferente constructiei autostrazilor sau a cailor ferate. Avand in vedere ca si aceste lucrari in care s-au refugiat firmele de constructie sunt pe cale de disparitie in lipsa unor noi proiecte de investitii, viitorul nu mai departe de 2019 arata sumbru pentru firmele din domeniul constructii montaj conducte de gaze naturale. Numarul redus sau chiar lipsa proiectelor de investitii/reparatii/reabilitari din sectorul de gaze, dar si din celelalte sectoare de activitate in care aceste firme s-au refugiat, ”decalibrarea” personalului de la cerintele de rigurozitate ale unei constructii care transporta sau distribuie gazele naturale, disparitia personalului ”aclimatizat” unor conditii dure cum sunt cele de santier, duce rapid la disparitia definitiva si irevocabila a acestui sector de activitate.
Pericolului disparitiei firmelor de constructii montaj conducte, a firmelor de producere a echipamentelor din domeniul gazelor naturale etc., paradoxal (sau nu), apare inaintea demararii unora dintre cele mai mari proiecte de infrastructura in domeniul gazelor naturale:
- constructia conductei BRUA
- constructia conductei Tuzla - Podisoru
- constructia conductei Onesti - Ungheni
- constructia conductei Ungheni-Chisinau
- constructia interconectarii sistemelor de tranzit cu Sistemul National de Transport
- reabilitarea SNT
- reabilitarea sistemelor de distributie
Se impune astfel o intrebare, cine va construi, efectiv, infrastructura de gaze romaneasca viitoare, adica peste 5000 de km de conducte proiectate a se construi sau necesare a fi reabilitate?
