RO EN
السلة فارغة

CERCETARI pentru luare de mita la reabilitarea caii ferate Bucuresti-Constanta

In dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 310 din 08 aprilie 2019, procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate coruptiei au dispus luarea masurii controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile, fata de inculpatul LA SALA MARIO, cetatean italian, sub aspectul savarsirii infractiunii de trafic de influenta.
Cauza are ca obiect imprejurarile si destinatia unor comisioane de peste 2 milioane de euro incasate in schimbul deblocarii unor plati datorate de stat unei companii pentru lucrari de reabilitare a unor tronsoane de cale ferata. Lucrarile de reabilitare fusesera efectuate pe tronsoane de cale ferata de pe ruta Bucuresti - Constanta, fiind finantate in proportie de 75% din fonduri europene si 25% din bugetul de stat.
In contul lucrarilor efectuate, compania constructoare avea de incasat de la statul roman, prin intermediul beneficiarului lucrarilor CFR (Compania de Cai Ferate), suma de 15 milioane euro, plati restante la nivelul lunii mai 2012. Din ordonanta privind masura controlului judiciar intocmita de procurori a rezultat ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:
In perioada iunie - iulie 2012, inculpatul La Sala Mario a pretins unui reprezentant al companiei de constructii, suma de 1.900.000 euro, promitandu-i ca, datorita influentei pe care o are asupra ministrului transporturilor, il va determina sa se implice in rezolvarea problemei companiei de constructii, legata de platile scadente si restante ale CFR.
Urma ca banii sa fie incasati prin intermediul unor contracte incheiate cu societatea controlata de Favino Roberto Pasquale, Team Delta Proiect SRL.
Activitatea de pretindere a venit in continuarea si sustinerea activitatii de pretindere savarsita de Favino Roberto Pasquale fata de reprezentantii aceleiasi companii de constructii, avand rolul de a intari faptul ca semnarea contractelor (menite sa mascheze cumpararea influentei) constituie unica modalitate de rezolvare a problemei legata de platile scadente si restante ale CFR si, totodata, de a asigura plata sumelor de bani restante in contul companiei de constructii.
In perioada 2012 - 2015, inculpatul a primit indirect, pentru sine sau pentru altul, prin intermediul a trei contracte fictive incheiate de compania de constructii, cu societatea Team Delta Proiect SRL, suma de 9.845.937,31 lei (aproximativ 2,1 milioane euro) pentru a-si exercita influenta asupra ministrului transporturilor si a-l determina pe acesta sa se implice in rezolvarea problemei companiei respective.
Din suma totala, inculpatul La Sala Mario a incasat 4.472.141 lei (1.020.550 euro), in perioada 05.11.2012 - 26.08.2013, prin intermediul a 34 de viramente bancare efectuate din contul societatii Team Delta Proiect SRL in conturile a doua societati belgiene aflate sub controlul sau. In perioada imediat urmatoare, suma de 600.693 euro a fost virata din conturile societatilor belgiene in conturile personale ale inculpatului La Sala Mario.
Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul LA SALA MARIO trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la Directia Nationala Anticoruptie ori de cate ori este chemat;
b) sa informeze de indata Directia Nationala Anticoruptie cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere intocmit;
d) sa nu ia legatura cu persoanele mentionate in ordonanta procurorilor si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect pe nicio cale;
Inculpatului La Sala Mario i s-a atras atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive. Inculpatului i s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala. Investigatia este realizata cu sprijinul OLAF. Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter