RO EN
السلة فارغة

CDR: Dorim sa lucram impreuna cu Guvernul pentru a crea stabilitate

Reprezentantii Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR), initiativa a mediului de afaceri din Romania coordonata de la inceputul acestui an de Dragos Anastasiu (Presedintele Camerei de Comert Romano-Germane) au prezentat membrilor Guvernului prioritatile mediului de afaceri, exprimandu-si totodata disponibilitatea de a sprijini Executivul cu expertiza necesara si cu solutii pentru corectarea vulnerabilitatilor semnalate.
”In pofida cresterii economice inregistrate anul trecut, suntem ingrijorati de lipsa de sustenabilitate a acesteia si de cifrele macroeconomice care indica multiple puncte slabe. Acestea tin de teme care sunt deja de notorietate precum infrastructura precara, educatia deficitara si un sistem medical problematic, dar si de teme care au devenit acute in ultima perioada”, au declarat reprezentantii CDR.
Problemele prioritare semnalate de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei, in cadrul primei intalniri cu noul Executiv, sunt:
- Lipsa fortei de munca, in special a celei calificate, atat din punct de vedere numeric (ca urmare a evolutiei demografice dublate de emigrare), cat si din punct de vedere calitativ (sistem educational neadaptat nevoilor actuale) si al atitudinii fata de munca;
- Lipsa predictibilitatii legislative, a transparentei si a dialogului real dintre decidentii de la nivel local si central si mediul de afaceri, lucru care genereaza, pe termen lung, politici economice neadaptate ritmului de dezvoltare a initiativei private;
- Birocratia sufocanta care rezida in buna parte din lipsa digitalizarii serviciilor publice furnizate de autoritatilor statului (in special de ANAF);
- Imaginea generala proasta a Romaniei in exterior, in discordanta cu potentialul real al tarii, ceea ce duce la probleme mari in zona exporturilor, a investitiilor straine si a turismului;
- Cresterea nesustenabila (desi necesara si dorita) a salariilor, in special in zona bugetara, care atrage automat cresterea salariilor in zona privata, fara o cuplare insa la productivitate.
In timpul discutiilor, reprezentantii Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei au solicitat Guvernului Romaniei sa adopte masuri concrete de corectare a politicilor in toate aceste domenii esentiale, pentru o dezvoltare economica solida.
”Avem, in interiorul Coalitiei, resurse importante pe care dorim sa le punem la dispozitia Executivului si Legislativului. Este vorba, in primul rand, de experti recunoscuti in diferite domenii de activitate, care pot contribui cu expertiza lor la elaborarea unor politici publice coerente. Mai mult, suntem in masura sa furnizam Executivului expertiza tehnica pentru a iesi din paradigma actuala a lipsei de coerenta si de predictibilitate. Planul nostru de revigorare economica a Romaniei este un document cu propuneri punctuale, foarte tehnice, deloc politice, pe care suntem gata sa le impartasim actualului Executiv. Ne dorim ca in 2018 sa lucram impreuna cu Guvernul pentru a crea stabilitate”, au sustinut cei care asigura coordonarea CDR.
Un alt domeniu in care Coalitia si-a oferit sprijinul prin elaborarea unor solutii punctuale, in cel mai scurt timp posibil, este combaterea evaziunii fiscale prin desfiintarea muncii la negru.
De asemenea, Coalitia, impreuna cu mediul de afaceri, isi exprima dorinta de a mentine dialogul cu Guvernul Romaniei pe marginea principalelor directii de politica economica si fiscala, facand apel la transparenta decizionala si predictibilitate in elaborarea politicilor publice. Prin intermediul celor 13 grupuri de lucru, Coalitia va formula in mod constant solutii tehnice punctuale pentru mentinerea competitivitatii in 2018, prin masuri care sa stimuleze mediul de afaceri si sa mobilizeze resursele umane valoroase de care dispune Romania.
Despre Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei
CDR reuneste reprezentanti ai investitorilor romani si straini in Romania si este condusa de un Consiliu Director format din presedintii si vicepresedintii a sase asociatii de business: Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Camera de Comert Americana in Romania (AmCham), Camera de Comert Franceza in Romania (CCIFER), Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK), Consiliul Investitorilor Straini (FIC) si Romanian Business Leaders (RBL). Coordonarea Coalitiei este asigurata prin rotatie de catre unul din membrii Consiliului Director, pentru o perioada de sase luni.
In cadrul CDR functioneaza 13 grupuri de lucru formate din specialisti cu expertiza in domeniile Agricultura, Antreprenoriat, Educatie, Energie, Fiscalitate, Fonduri Europene, Infrastructura, IT&C, Mediu, Munca, Sanatate, Servicii Financiare si Turism. Grupurile de lucru sunt formate din profesionisti si personalitati cheie din mediul de afaceri, care reprezinta atat capitalul autohton, cat si cel strain. Grupurile de lucru sunt concepute sa ofere sprijin si asistenta de specialitate ministrilor de resort in special pentru formularea de politici publice care contribuie la cresterea competitivitatii economiei romanesti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter