RO EN
السلة فارغة

CBRE si One United colaboreaza in faza de constructie pentru a eficientiza operarea

CBRE, lider pe piata de consultanta imobiliara, a fost desemnata sa asigure servicii de property management pentru proiectele dezvoltate de compania One United Properties in nordul Bucurestiului, respectiv turnul de birouri One Tower si ansamblul rezidential One Mircea Eliade, care totalizeaza o suprafata totala de 24.000 mp de birouri si 247 de apartamente destinate segmentului high-end. Portofoliul administrat de CBRE a depasit 800.000 mp, reconfirmand pozitia de lider pe piata de property management.
Parte a proiectului One Floreasca City, One Tower este amplasat in zona de nord a Bucurestiului si are 16 etaje, cu o suprafata inchiriabila totala de 24.000 mp. Cladirea de birouri se afla in curs de dezvoltare si urmeaza sa fie livrata in trimestrul al doilea din 2020. Tot parte a proiectului One Floreasca City, complexul rezidential One Mircea Eliade este compus din trei blocuri turn, cu 15, respectiv 20 de etaje si totalizeaza 247 de apartamente.
„Ne propunem sa redefinim dezvoltarile clasice imobiliare prin conceptul Flex Well Tech: spatii flexibile, care faciliteaza accesul la zone verzi si ofera o varietate de servicii privind sanatatea si bunastarea angajatilor, construite dupa ultimele standarde tehnologice. Ne dorim ca experienta chiriasilor de birouri, cat si a clientilor rezidentiali sa fie una peste asteptari, iar in acest sens am luat decizia numirii unui property manager inca din faza de constructie”, spune Mihai Paduroiu, CEO, Office Division, One United Properties.
„Colaborarea cu One marcheaza o dubla premiera: pe de o parte, a inceput inca din faza de executie a proiectelor, pentru a eficientiza operarea ulterioara a cladirilor, iar pe de alta parte, include servicii pe segmentul rezidential, pentru a asigura o experienta cat mai placuta pentru comunitatea care se dezvolta in jurul acestor proiecte. Suntem entuziasmati de oportunitatea de a administra proiectele dezvoltate de One pentru ca reprezinta un model puternic pentru dezvoltarile viitorului, in care gasesti in acelasi loc functiuni multiple care se completeaza si care se sustin”, a declarat Valeriu Toma, Deputy Head of Property Management, CBRE Romania.
In Romania, departamentul de administrare a proprietatilor al CBRE a fost infiintat la finele anului 2013 iar in prezent depaseste 800.000 mp, printre care se numara, pe langa noile proiecte One Tower si One Mircea Eliade si centrele comerciale Sun Plaza Bucuresti, VIVO! Cluj, VIVO! Constanta si cladirile de birouri Timpuri Noi Square, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, Lakeview, Green Gate, Campus 6.1 sau Victoria Park. In plus, la portofoliul comercial al CBRE Romania se adauga 247 de apartamente din segmentul high-end.
In afara departamentului din Romania, CBRE se bazeaza pe sprijinul a numerosi specialisti in administrarea proprietatilor din filialele companiei situate in regiunea Europei Centrale si de Est, care numara aproape 600 de consultanti, coordonati de Luiza Moraru, Head of Property Management CEE, CBRE. In prezent, CBRE administreaza, la nivelul Europei Centrale si de Est, o suprafata totala de 6 milioane de metri patrati, dintre care peste 2,5 milioane de metri patrati se gasesc in cladiri de birouri.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter