RO EN
السلة فارغة

BAROMETRU: Industria si-a revenit usor in februarie, dar inceputul de an ramane slab

Industria si-a revenit usor in februarie, dar inceputul de an ramane slab
In luna februarie, industria a iesit din contractie, dar avansul a fost modest. Revenirea e sustinuta de cele doua motoare principale: cresterea cererii interne si cresterea exporturilor. Totusi, cresterile n-au reusit sa recupereze scaderile din lunile decembrie si ianuarie. Probabil ca relansarea calduta a fost sub asteptarile managerilor, pentru ca increderea lor in activitatea viitoare a scazut fata de luna precedenta.
In fiecare luna, IRSOP si SNSPA intreaba un esantion de manageri daca in firma lor productia, comenzile, stocurile, angajarile si alti parametrii au crescut sau au scazut fata de luna precedenta. Un index bazat pe raportul net dintre raspunsuri semnaleaza expansiune daca trece de 50 de puncte si contractie daca scade sub 50.
Productia
- Volumul productiei a urcat la 55 de puncte, fata de 44 in decembrie si 46 in ianuarie cand industria s-a aflat in contractie. Daca atenuam volatilitatea calculand o medie intre ianuarie si februarie observam ca activitatea nu depaseste 50,5 puncte, ceea ce inseamna ca in primele doua luni din 2018 industria s-a aflat sub zona de crestere.
- Stocurile au crescut de la 43 la 47 si se afla tot in faza de contractie, sub 50 de puncte.
Cererea
- Comenzile noi s-au inviorat putin urcand de la 45 la 54, dar media arata ca in primele doua luni cererea a ramas contractata.
- Comenzile pentru export au crescut in mod clar de la 53 in ianuarie la 59 in februarie. Intensificarea exporturilor reprezinta o forta puternica si arata cat de dependenta este revigorarea intregii industrii de exporturile realizate numai de catre o parte a firmelor industriale.
- Importurile de materii prime au urcat ceva mai lent, de la 56 la 59 si se apropie de punctajul maxim de 61 de puncte din ultimele 8 luni.
Forta de munca
- Numarul angajatilor a ramas la 50 de puncte, semn ca angajarile si disponibilizarile raman in echilibru, in sensul ca firmele nu angajeaza salariati mai multi decat numarul celor care isi inceteaza activitatea.
Costuri si venituri
- Costurile de productie raman la o valoare ridicata de 72 de puncte, dar in usoara scadere fata de 74 in ianuarie. Scaderea ar putea fi legata de un consum mai redus de energie datorita intervalelor cu temperaturi mai ridicate. Oricum, indicatorul costurilor se afla cu mult peste media de 67 de puncte a intregului an 2017.
- Preturile incasate de firme arata o usoara scadere de la 64 in ianuarie la 62 in februarie, dupa circa trei luni de crestere consecutiva. Daca scaderea persista, ea ar putea semnala o tendinta spre deflatie. Ar fi tot ceea ce firmele isi pot dori mai putin in conditiile gradului ridicat de indatorare a sectorului industrial.
Asteptarile
- Indexul de optimism al managerilor arata prima scadere din ultimele cinci luni. In octombrie 2017 indexul avea 59 de puncte, iar in ianuarie 2018 crescuse la 71. Dar luna trecuta a scazut la 68. Valoarea indexului rezulta din agregarea asteptarilor distincte ale managerilor privind cererea, productia si incasarile viitoare. Probabil ca scorul maxim din ianuarie a fost sustinut de asteptari mari care in februarie nu s-au confirmat in intregime. Asteptarile scad chiar si atunci cand realitatea le contrazice numai partial.
Detalii tehnice
- Barometru lunar cu situatia la zi din industrie.
- Prezinta activitatea din industrie in luna februarie 2018.
- Apare in circa 20 de zile de la incheierea lunii analizate.
- Realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un esantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajati din Romania, care genereaza aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
- Datele culese prin interviuri directe cu managerii firmelor in intervalul 16-19 martie 2018.
- Rezultatele pot fi vizionate pe site-ul SNSPA

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter