RO EN
السلة فارغة

ANTREPRENORII trebuie sa finalizeze lucrarile inainte de receptia proiectului

Potrivit HG 343/2017, darea in exploatare a constructiilor este posibila doar dupa receptia la terminarea lucrarilor, care poate avea loc numai dupa finalizarea totala a lucrarilor. Acest act normativ a modificat drastic prevederile HG 273/1994, care oferea posibilitatea receptionarii unor lucrari nefinalizate sau care nu respectau prevederile proiectului, precum si preluarea doar a unor parti din constructie, pentru darea lor in exploatare. Aceste practici nu mai sunt permise de noua legislatie privind receptionarea lucrarilor de constructie.
Modificarile legislative au provocat insa reactii vehemente din partea unor constructori, care considera ca prevederile in cauza ii dezavantajeaza. Legislatia a fost modificata anul acesta tocmai pentru a nu se mai ajunge in situatii precum cea de pe lotul 3 al Autostrazii Orastie-Sibiu, care a fost inchis la scurt timp dupa darea in exploatare, din cauza unor deficiente grave de calitate care au dus la aparitia unor fenomene severe de instabilitate. Modificarile legislative vin inclusiv in sprijinul deciziei din acest an a CNAIR SA, de a pune accent pe respectarea calitatii lucrarilor executate si nu pe numarul de kilometri construiti.
In acest context , CNAIR SA va receptiona lucrarile doar daca proiectele si rigorile standardelor de calitate sunt respectate de Antreprenori. Ca atare, neconformitatile constatate pe mai multe loturi de autostrada, aflate in executie, fac practic imposibila receptionarea lor anul acesta, in conditiile legii si in conformitate cu noua abordare a Companiei.
Astfel, pe lotul 3 al autostrazii Lugoj - Deva, care inregistreaza un stadiu fizic de 79,59%, Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. - COMSA S.A. - Aldesa Construcciones S.A. - Arcadis Eurometudes S.A., nu a prezentat nici pana la aceasta ora o solutie tehnica viabila pentru refacerea rampei podului de la km 76. Aceasta rampa a fost demolata inca din luna octombrie 2016, din cauza instabilitatii constatate . S-a ajuns in aceasta situatie din cauza ca Antreprenorul a decis sa execute un viaduct mai scurt decat prevedea Studiul de Fezabilitate, ceea ce a dus la constructia rampei in cauza, pe un teren instabil. Practic Antreprenorul a pretins ca va optimiza executia lucrarilor si nu a respectat solutiile tehnice din Studiul de Fezabilitate, care prevedea construirea unui viaduct destinat depasirii zonei cu teren de fundare slab.
La km 68 al aceluiasi lot, o echipa de control a CNAIR SA a sesizat in vara acestui an ca terasamentul prezenta probleme severe de instabilitate, provocate de precaritatea solutiilor tehnice aplicate si a calitatii scazute a lucrarilor. Aceste cauze au dus la aparitia unor fisuri si crapaturi in imbracamintea sistemului rutier, chiar in conditiile in care pe acel sector de drum nu exista trafic rutier. Ca urmare a problemelor constatate i s-a cerut la acel moment Antreprenorului sa remedieze lucrarile conform exigentelor de calitate impuse de legislatie si de reglementarile tehnice. Antreprenorul nu a luat insa masurile solicitate si nici nu a remediat pana la ora actuala o serie de alte problemele create de deficientele de executare a santurilor colectoare. Faptul ca aceste santuri au fost incorect executate, a permis infiltrarea apei in corpul autostrazii, ceea ce a provocat aparitia unor noi probleme de stabilitate a terasamentelor.
Pe lotul 4 al autostrazii Lugoj - Deva, unde stadiul fizic de executie a lucrarilor este de 71,30%, se inregistreaza intarzieri ale termenelor de executie, desi constructorul, Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. - S.C. SPEDITION UMB S.R.l., prezinta o mobilizare buna. Unul dintre motivele care au dus la aceste intarzieri a fost descoperirea unei pesteri cu lilieci in zona dealului Soimus. Doar dupa relocarea liliecilor din aceasta pestera, in luna august 2017, constructorul a putut sa reia lucrarile. Problema pesterii cu lilieci de la Soimus bloca lucrarile inca din anul 2014, dar a putut fi solutionata datorita noii strategii de abordare a proiectelor, adoptata de CNAIR SA anul acesta.
Pentru lotul 3 al autostrazii Sebes - Turda , unde antreprenor este Asocierea Tirrena Scavi SpA - Societa Italiana per Condotte D’Acqua SpA, stadiul fizic al lucrarilor a ajuns la 99%. Cu toate acestea a fost nevoie ca receptia la finalizarea lucrarilor sa fie reprogramata pentru data de 9 ianuarie 2018, deoarece s-au constatat mai multe neconformitati. Principala problema identificata este nerespectarea de catre Antreprenor a propriului proiect tehnic de constructie a cailor de rulare pe pod. Un alt element care a facut imposibila receptia lucrarilor este reprezentat de existenta unor zonele cu exces de bitum. Aceste zone sunt foarte periculoase, in special pe timp de ploaie si in perioada iernii deoarece nu asigura aderenta minima a pneurilor la suprafata de rulare, ceea ce poate duce la accidente cu deznodamant tragic. In ceea ce priveste iluminatul pe poduri, nici in acest moment constructorul nu a montat lampi cu led si teledetectie, asa cum prevede proiectul privind siguranta circulatiei, aprobat de CNAIR SA, in urma cu 2 ani si 6 luni. La acest moment, in zonele respective sunt montate lampi cu sodiu si fara telegestiune, al caror consum dubleaza practic factura la energia electrica.
In ceea ce priveste lotul 4 al autostrazii Sebes - Turda, unde stadiul fizic este de 95%, Asocierea S.C. PORR Construct S.R.L. - PORR Bau GmbH, continua lucrarile si la aceasta ora, in zona km 62+300, unde a avut loc o alunecare de teren. Despre fenomenele de instabilitate a terenului din acea zona, constructorul si proiectantul acestuia, aveau deplina cunostinta, din datele oferite de Studiul de Fezabilitate. Antreprenorul nu a tinut cont insa de aceste date in momentul in care a aplicat solutii tehnice diferite de cele prevazute in Studiul de Fezabilitate.
In afara de aceste lucrari, pe lotul 4 Sebes-Turda, constructorul, care si-a asumat un grafic de lucrari, trebuie sa mai monteze parapeti de protectie, sa realizeze marcajele orizontale si sa finalizeze montarea gardurilor de protectie. De asemenea, antreprenorul inca nu a finalizat lucrarile de alimentare cu apa pentru Centrul de Intretinere si Coordonare, unde urmeaza sa functioneze un punct de control al Politiei Autostrazi si o sectie destinata utilajelor care asigura intretinerea acestei autostrazi.
In baza legislatiei adoptate cu mai multi ani in urma, CNAIR SA nu are atributii in executia efectiva a obiectivelor de infrastructura, acestea intrand in sarcina operatorilor privati (antreprenorilor), selectionati in baza unor licitatii. Din aceasta perspectiva responsabilitatea pentru respectarea termenelor de executie si a exigentelor de calitate, apartine Antreprenorilor care castiga licitatiile publice si care incaseaza de la CNAIR SA sume importante de bani, in baza contractelor incheiate. Mentionam ca la inceputul acestui an constructorii au promis ca vor incheia lucrarile in vederea receptiei, insa la ora actuala se constata existenta unor probleme, provocate de acesti antreprenori, care fie nu au respectat propriile grafice de lucrari fie si-au asumat riscuri mult prea mari. Aceste situatii fac practic imposibila receptia legala loturilor in cauza.
In baza acestor angajamente, CNAIR SA a alocat la inceputul anului fonduri pentru finantarea proiectelor. Din pacate, o mare parte din aceste sume au ramas blocate in conturile Companiei pana la rectificarea bugetara, din cauza ca antreprenorii nu au reusit, in unele cazuri, sa execute nici macar un sfert din lucrarile promise.
Pornind de la experienta anilor anteriori, CNAIR a luat anul acesta masuri pentru eliminarea riscurilor privind calitatea lucrarilor executate de Antreprenori. Un important accent s-a pus pe intarirea capacitatii administrative si a capacitatii de gestionare tehnica, de calitate si cantitativa a problemelor identificate in perioada de implementare. De asemenea a fost stabilit un program propriu de urmarire a calitatii executiei lucrarilor, prin trimiterea in teren a unor misiuni de control inopinat.
S-a dorit ca prin aceste masuri si actiuni Antreprenorii sa inteleaga faptul ca exigentele de calitate impuse vor fi urmarite strict si in detaliu de CNAIR SA, in calitate de Beneficiar. Tot in acest an CNAIR SA a decis ca principalul element pentru ca lucrarile sa poata fi receptionate, este calitatea lucrarilor.
In baza evaluarii proiectelor derulate in ultimii ani, s-a ajuns la concluzia ca nerespectarea exigentelor minime de calitate a lucrarilor, precum si receptia acestora in conditii dezavantajoase pentru CNAIR, atrage dupa sine risipa banului public. Aceasta deoarece tolerarea unor lucrari slabe calitativ, va conduce in viitor la necesitatea efectuarii unor noi lucrari de intretinere si operare, foarte costisitoare.
CNAIR SA a mai decis anul acesta sa deblocheze obiective pentru care existau de mult timp Studii de Fezabilitate, dar a caror lansare in licitatie publica trena de ani de zile, cum este cazul Autostrazii Sibiu - Pitesti si al Autostrazii de Centura Bucuresti. Pentru a elimina o parte importanta din carentele accesului la coridoarele Pan-Europene si la reteaua actuala sau extinsa de autostrazi, au fost declansate procedurile de achizitie publica pentru Podul suspendat peste Dunare la Braila, pentru Drumul Express Pitesti - Craiova si pentru Centura Sud Bucuresti.
A fost continuata si imbunatatita implementarea obiectivelor de investitii, cu accent deosebit pe calitatea lucrarilor executate. S-a insistat totodata pe implementarea investitiilor aferente Master Planului General de Transport, in orizontul de timp stabilit. A fost urmarita respectarea planificarilor anterioare privind Infrastructura Mare, in vederea corelarii functionalitatii obiectivelor, pe masura ce acestea sunt date in exploatare. Un important accent s-a pus si pe dezvoltarea retelei de drumuri aferenta Infrastructurii Mari, astfel incat aceasta sa poata genera o dezvoltare echilibrata la nivel national. Tot un obiectiv important a fost anul acesta asigurarea exigentelor minime de confort si siguranta pe reteaua de drumuri nationale si autostrazi, aflata in exploatare, prin actiuni de intretinere corespunzatoare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter