RO EN
السلة فارغة

Studio Arca & Prodid, castigatorii Concursului International de Solutii Piata Victoriei

Au fost anuntati castigatorii Concursului International de Solutii Piata Victoriei, lansat de Primaria Municipiului Timisoara, la 11 iulie 2023. Primaria Municipiului Timisoara, impreuna cu Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) si cu cu sprijinul Filialei Teritoriale Timis a OAR, a organizat acest concurs pentru a transforma Piata Victoriei intr-un spatiu public modern, cu design unitar si cu amenajari peisagistice noi, de calitate. 
30 de echipe de arhitecti au depus proiecte, iar solutiile propuse au fost jurizate in perioada 13 – 15 octombrie 2023.
Miza concursului consta in formularea unei solutii de amenajare a spatiului public respectuoasa fata de patrimoniul construit, fata de toate straturile pe care istoria le-a depozitat in acest spatiu si in acord cu elementele de peisaj urban. S-a urmarit ca participantii la concurs sa valorifice la maxim potentialul pentru fiecare dintre necesitatile Pietei Victoriei, sa gaseasca echilibrul intre valorile perene ale istoriei si spatiului si sa ia in calcul posibilitatile de inovare, in acord cu modul contemporan de gandire si utilizare a spatiului public. 
Proiectul de amenajare vizeaza Piata Victoriei, Piata Huniade, parcarea adiacenta, perechea de strazi Alba Iulia – Marasesti (pana la linia de tramvai), strazile conexe Pietei Victoriei, precum si conexiunile cu parcurile Civic, Justitiei, Catedralei si Central.
 
 
Premiul I consta in contravaloarea estimata a contractului de servicii de proiectare, respectiv 1,5 milioane de euro (fara TVA). Acesta a fost adjudecat de proiectul elaborat de Studio Arca & Prodid. Autori principali ai proiectului sunt: arh. Radu Golumba (Studio Arca) si arh. Serban Sturdza (Prodid).
Co-autorii proiectului au fost: arh. Mihaela Rusulet, arh. Luminita Pascu, arh. Daniel Ursu, arh. Alexandra Stan, arh. Lucian Carabas, arh. Andrei Simonescu, arh. Ligia Gherman, arh. Cristian Motiu, arh. Doina Sturdza, arh. Dan Cioclu, arh. Ioana Cioclu, arh. Mika Nilich, arh. Ovidiu Serghe, arh. Daria Petrascu, arh. Mihnea Tudor, arh. Ruxandra Vasile.
Pe segmentul arhitectura au colaborat la elaborarea proiectului: arh. Felix Pantalici, arh. Florin Gherman, arh. Claudiu Oprita, arh. Alexandru Barbu, stud. arh. Adela Mustata, stud. arh. Alexandru Tudoroiu. Pe domenii de specialitate, si-au adus contributia: peisag. Nicolas Triboi, peisag. Andrei Condoros, ing. Cornel Farcas, ing. Sergiu Tamas.
Juriul a apreciat acest proiect ca o expresie a coexistentei armonioase a vietii urbane contemporane cu natura, conservand configuratia spatiala a pietei si imprimand, totodata, o nota contemporana. Piata Victoriei este prezentata intr-o viziune complexa, care ofera tipuri de experiente diferite, prin zonele diverse, dar care compun un intreg armonios.  
 
 
Premiul II, in valoare de 30.000 de euro (fara TVA) apartine DRS Architects, avandu-l ca autor principal pe arh. Cosmin Galatianu.
Premiul III, de 15.000 de euro (fara TVA), a revenit proiectul propus de Simple Architecture, cu autori principali: arh. Boca Stefania si arh. Chioran Bogdan.
Mentiunea I, cu o valoare de 7.500 de euro (fara TVA) a fost atribuita solutiei primite de la  Filip S. Concept, cu autori principali: Filip Ionut Radu, Hotea Timotei.
Mentiunea II, in valoare de 7.500 de euro (fara TVA) a revenit asocierii Arhitectura de Fotografie (lider) - Atelier Vrac - Wolfhouse Productions - Amais Inclusive Design and Architecture - RPR Birou de studii contemporane.
 
  
Concursul de solutii arhitecturale este cel mai bun instrument de care o administratie locala dispune pentru a derula investitii in zone cu semnificatie istorica, naturala sau arhitecturala deosebita sau pentru a construi spatii si cladiri noi de inalta valoare arhitecturala. Prin acest instrument se garanteaza calitatea rezultatului, precum si transparenta, egalitatea de sanse, tratamentul egal al echipelor care s-au inscris. Dorintele si nevoile comunitatii timisorene trec astfel prin trei filtre profesionale independente: (i) cel al expertilor care scriu tema de concurs, (ii) cel al profesionistilor care raspund cerintelor de tema prin solutiile propuse si (iii) cel al juriului, care analizeaza si selecteaza cea mai buna solutie ofertata.
Piata Victoriei face parte din culoarul de 3 piete centrale din Timisoara, alaturi de Piata Libertatii si Piata Unirii. Aceasta nu a avut parte in ultimele 3 decenii decat de interventii mici, reparatii sau amenajari minore. Primaria Timisoara doreste ca cea mai importanta piata a orasului sa fie pusa in evidenta dupa modelul marilor orase europene: cu respect fata de istorie si patrimoniu, cu spatiu pentru oameni si cu amenajari verzi generoase. Promenadele „Corso” si „Surogat”, precum si monumentele si elementele simbolice ale pietei trebuie protejate, conservate si puse in valoare.
 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter