RO EN
السلة فارغة

SIOAR: Scadere a numarului dovezilor de luare in evidenta a constructiilor

In prima jumatate a acestui an, in evidentele Sistemului Informatic al Ordinului Arhitectilor din Romania (SIOAR) au fost inregistrate, de membrii organizatiei cu drept de semnatura, un numar de 27.334 de dovezi de luare in evidenta a unor proiecte de arhitectura care necesitau autorizatie de construire, cu o valoare cumulata a investitiilor propuse de aproximativ 24,2 miliarde lei. Dintre acestea, 13.517 de dovezi, cu o valoare totala a investitiilor de 2,58 miliarde lei, reprezentau locuinte individuale, iar 13.817 dovezi, in valoare de 21,61 miliarde lei, alte categorii de constructii. Raportat la aceeasi perioada din 2017, numarul dovezilor, atat totale, cat si pe segmente, s-a aflat in scadere, confirmand trendul descrescator pe care se inscrie sectorul constructiilor.
Potrivit datelor din SIOAR, in primul semestru din 2017 au fost inregistrate, in total, 28.808 dovezi, in valoare totala de 24,05 miliarde lei, din care 14.704 dovezi, in valoare de 2,78 miliarde lei, erau pentru locuinte individuale, si 14.102 dovezi, cumuland investitii evaluate la 21,26 miliarde lei, reprezentau alte tipuri de proiecte.
"Aceste date pot fi comparate cu cele ale Institutul National de Statistica, conform carora, in primul semestru al anului 2018, s-a inregistrat valoarea de 15,126 miliarde lei (reprezentand 45% din total, fata de 46,4% in semestrul intai al anului 2017). Diferenta de circa 9 miliarde lei (37,5%) dintre datele INS si cele din SIOAR este data de valoarea investitiilor executate in raport cu cele declarate pentru obtinerea autorizatiei. Rezulta, astfel, ca desi primele semestre ale anilor 2017 si 2018 au rezultate similare, in 2018 s-au inregistrat scaderi in zona de rezidential, fata de aceeasi perioada a anului anterior", a precizat Alexandru Gavozdea, presedintele OAR.
 
Pretul pe mp construit in Romania este mult sub celelalte tari europene. Totusi, acesta nu reflecta costul real al constructiilor
Potrivit OAR, sectorul rezidential atrage tot mai mult atentia in spatiul public, atat din punct de vedere al discutiei despre calitatea locuirii, cat si al infrastructurii. Datele europene arata ca, in Romania, pretul unui metru patrat construit pe segmentul rezidential este mult mai redus decat in alte state din Europa, rezultand de aici si calitatea scazuta a constructiilor rezidentiale. Astfel, in Romania pretul mediu pe metru patrat construit ajunge la 1.591 euro/ mp, fata de 2.515 euro/ mp in Ungaria, 3.831 euro/ mp in Cehia, 5.907 euro/ mp in Germania, 12.796 euro/ mp in Franta sau chiar 20.190 euro/ mp in Marea Britanie.
"In acelasi timp, avem nevoie de mai multe date pentru a analiza costul real al constructiilor. In multe cazuri, costul unui metru patrat nu depaseste 550-650 euro/ mp, diferenta fiind profitul dezvoltatorului, iar de aici apar problemele de calitate. Avand printre cele mai mici taxe in domeniul constructiilor din Europa, piata imobiliara din Romania este, astfel, foarte atractiva pentru dezvoltatori, care reusesc sa mentina un profit mare pe termen scurt. Acest lucru s-a constatat in cresterea valorii investitiilor din 2010 pana in prezent. Dar aceste facilitati fiscale au avut ca impact si dezechilibrarea pietei constructiilor, exact in punctul sau cel mai vulnerabil, in sectorul rezidential", a explicat presedintele OAR.
 
Decalajul dintre cantitate si calitate este in defavoarea calitatii locuirii
Desi Romania se situeaza printre polii de crestere europeni, decalajul dintre cantitate si calitate este unul care afecteaza calitatea locuirii, ceea ce se resimte vizibil in viata cotidiana. Cu toate acestea, potrivit datelor Bancii Mondiale, Romania are, in continuare, cel mai mare procent de locuinte aflate in proprietate privata din spatiul european, circa 96,8% din locuitori fiind proprietari. Spre comparatie, in Ungaria ponderea acestora ajunge la 85,3%, in Cehia - la 78,5%, in Germania - la 51,4% si in Franta - la 64,4%). Aceasta situatie este favorizata inclusiv de taxele mici la achizitia unei locuinte in Romania (0,2%), care se situeaza mult sub media europeana de 3,8%.
"Salutam initiativele care promoveaza o critica a locuirii in Romania si pun baza unei analize critice a locuirii pornind de la amplasament, legatura cu utilitatile, infrastructura si transportul public, precum si dotarile urbane necesare. Printre cele mai recente se afla ghidul on-line undelocuiesc.eu, sprijinit in faza incipienta de OAR prin timbrul arhitecturii", a mai spus Alexandru Gavozdea.
In ceea ce priveste provocarile anului 2019, presedintele OAR este de parere ca majoritatea vor fi problemele acestui an, tranzitate: lipsa fortei de munca, cresterea preturilor la materiale, revizuirea criteriilor de acordare a creditelor imobiliare, lipsa generala a unei strategii de crestere a calitatii constructiilor. "Se preconizeaza cresterea investitiilor publice, prin atragerea de fonduri pentru infrastructura. Majoritatea oraselor Romaniei au crescut prin investitii private care s-au extins fara infrastructura, fara spatii verzi si dotari urbane. Investitiile au mers in directia constructiilor noi, in detrimentul reutilizarii cladirilor existente (cu o pondere 65%/35% in favoarea constructiilor noi, fata de media europeana de 55%/45%), ceea ce inseamna ca piata imobiliara neglijeaza mediul construit existent. Ne dorim, in acest sens, ca anul 2019 sa permita o corelare mai mare intre asteptarile societatii si mediul de real-estate, care sa ofere o varietate mai mare de solutii", a conchis Alexandru Gavozdea.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter