RO EN
السلة فارغة

OAR: Semnatura electronica, o masura ce asigura flexibilitatea muncii arhitectilor

Ordinul Arhitectilor din Romania (OAR) s-a implicat activ si foarte consistent in definirea semnaturii electronice calificate pentru profesionistii atestati din intregul proces de planificare urbanistica, proiectare de arhitectura si inginerie, construire si utilizare a constructiilor, pe toata durata procesului de digitalizare a domeniului.
"Eforturile facute pentru configurarea cadrului legal necesar, care au durat aproape un an de zile, au fost determinate de avantajele practice ale utilizarii semnaturii electronice calificate profesionale, care vor influenta pozitiv activitatea profesiei. De acum, este mult mai usor sa fim parte a unei echipe internationale, sa colaboram cu specialisti din domeniile conexe, indiferent de raspandirea geografica a membrilor care lucreaza la acel proiect. Deoarece si inginerii, si alte specialitati pot utiliza aceasta solutie, putem vorbi acum despre proiecte exclusiv in forma digitala, cu atat mai mult cu cat inclusiv autoritatile sunt obligate sa le primeasca asa. Ceea ce inseamna, pe de o parte, o facilitate importanta pentru arhitectii care vor colabora in echipe/ proiecte internationale si, pe de alta parte, usurinta, rapiditate si economie de timp si resurse pentru intocmirea documentatiilor si avizarea lor", a explicat arh. Alexandru Gavozdea, presedintele OAR. 
El a declarat ca arhitectii au primit acest instrument digital modern cu entuziasm, curiozitate si nerabdarea de a-l folosi.
"Printr-o comunicare sustinuta pe subiect, am reusit sa le oferim toate informatiile necesare pentru obtinerea si folosirea acesteia, de la prezentarea in detaliu a ceea ce inseamna semnatura electronica calificata profesionala, modalitatea de utilizare si pana la surse europene si nationale de achizitionare", a precizat reprezentantul OAR.
Conform cadrului legislativ, combinatia parafa de arhitect/ conductor arhitect si semnatura olografa poate fi inlocuita, in lumea digitala, doar cu semnatura electronica calificata profesionala pentru arhitecti, insotita de aplicarea unei marci temporale.  "Acest certificat calificat specific profesiei de arhitect este un certificat calificat clasic care contine, in plus, cateva informatii specifice intre atributele sale. El poate fi emis de catre orice emitent european de certificate, dispus sa isi adapteze procedura astfel incat sa verifice existenta dreptului de semnatura pe care il va scrie in certificat", a mai explicat Alexandru Gavozdea.
 
Marea problema ramane lipsa infrastructurii la nivelul autoritatilor publice
Cel mai mare obstacol in acest moment este reprezentat de infrastructura aproape inexistenta la nivelul autoritatilor publice. "Ne referim atat la infrastructura hardware si software capabila sa gestioneze fluxul digital de documente in toate fazele autorizarii, cat si la procedurile aferente care nu pot fi o traducere simpla a procedurilor fizice in digital", a subliniat presedintele OAR.
El a precizat, insa, ca exista initiative in mai multe zone din tara pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte care, cel mai probabil, vor deveni proiecte-pilot pentru cat mai multe institutii. 
Conform specialistului, alte dificultati provin din inertia destul de mare a sectorului, din lipsa de informatie clara si concisa in randul functionarilor publici si din caracterul perceput ca “volatil” al documentatiilor digitale. 
Piata de arhitectura se afla in continua dezvoltare si obtinerea semnaturii electronice este o prima victorie a erei digitale in sectorul de constructii. 
"La firul ierbii, sentimentul privind dezvoltarea sectorului de arhitectura este unul de optimism rezervat, deocamdata piata este in crestere. Insa, asa cum ne-a demonstrat anul 2020, orice se poate intampla, trebuie sa fim pregatiti sa ne schimbam radical modul de lucru practic de pe o zi pe alta, si acest pas in digitalizare este inca o masura care ne poate ajuta sa avem aceasta flexibilitate", a mai spus Alexandru Gavozdea.
***
La inceputul anului 2021 au intrat in vigoare normele tehnice ce reglementeaza utilizarea inscrisurilor electronice in constructii, arhitectura si urbanism. Acestea stabilesc modul in care semnatura electronica calificata aplicata pe documentele si documentatiile transmise catre institutiile statului va putea fi solicitata, emisa, verificata sau modificata.
Toata documentatia, de la proiect, avize, pana la receptia lucrarii, va putea fi semnata si transmisa electronic, mult mai usor si mai rapid, folosind certificatul calificat.
Semnatura electronica calificata este singurul tip de semnatura care, conform Regulamentului European eIDAS 910/2014, este echivalenta cu semnatura olografa, astfel ca are integral acoperire legala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter