RO EN
السلة فارغة

OAR Bucuresti solicita respectarea legii in dezvoltarea Cartierului pentru Justitie

Filiala Bucuresti a Ordinului Arhitectilor din Romania (OAR Bucuresti) considera ca Proiectul de Ordonanta de Guvern pentru aprobarea unor masuri necesare pentru pregatirea si realizarea obiectivului de investitii „Cartierul pentru Justitie”, precum si a lucrarilor de interes public national si de utilitate publica aferente acestuia, necesare functionarii sistemului judiciar, are nevoie de amendamente majore pentru respectarea legislatiei in constructii.
"Atragem atentia Guvernului Romaniei ca sunt necesare cateva modificari in sensul instituirii unei proceduri concurentiale si calitative de promovare a proiectului, atat la nivel urbanistic, cat si arhitectural, dar si in sensul restabilirii competentelor firesti ce revin Primariei Municipiului Bucuresti in avizarea si autorizarea lucrarilor", precizeaza conducerea OAR Bucuresti intr-un punct de vedere referitor la proiect.
 
La jumatatea lunii iulie 2021, Ministerul Justitiei a lansat in consultare publica un proiect de OUG pentru aprobarea masurilor necesare pentru pregatirea si realizarea obiectivului de investitii "Cartierul pentru Justitie", ce presupune gruparea tuturor institutiilor de justitie din Capitala intr-un singur areal imobiliar. Intreaga investitie a fost estimata la circa 220 de milioane de euro.
Cartierul pentru Justitie ar putea fi construit langa Biblioteca Nationala a Romaniei (Bulevardul Mircea Voda), urmand sa includa spatiile destinate instantelor de judecata, parchetelor de pe langa acestea cu sediul in Bucuresti (sali de judecata, arhive, birouri pentru judecatori si procurori, grefieri, personal contractual si auxiliar, spatii tehnice etc.), precum si a altor institutii din sistemul judiciar. Alaturi de acest complex de constructii este integrat si un parc care ar trebui sa deserveasca intreaga zona.
 
Potrivit documentului transmis de OAR Bucuresti, Ministerul Justitiei a omis parcursul clasic al promovarii unei lucrari de interes public national. In primul rand, Planul Urbanistic Zonal destinat obiectivului de investitii ”Cartierul pentru Justitie” nu a fost elaborat niciodata, locul lui fiind luat de un masterplan intitulat „Conceptul general urbanistic-arhitectural”. Primaria Municipiului Bucuresti si corpul profesional local nu au fost implicate din niciun punct de vedere, dezbaterea publica nu a existat, spun arhitectii.
"Proiectul de Ordonanta de Guvern propune, prin derogari nejustificate de la lege, o procedura inadecvata - un Plan Urbanistic de Detaliu - si, implicit, un circuit de avizare si autorizare care exclude complet Primaria Municipiului Bucuresti. Actionand in baza Legii nr. 184/2001 si reprezentand interesele arhitecturii si arhitectilor din Romania, Filiala Bucuresti a OAR isi exprima disponibilitatea de a colabora cu Ministerul Justitiei, cu Primaria Municipiului Bucuresti si cu Primaria de sector pentru organizarea procedurilor competitive prevazute de HCGM nr. 297 / 2017", transmite in punctul de vedere citat arh. Emil Ivanescu (foto), Presedintele OAR Bucuresti.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter