RO EN
السلة فارغة

GETRIX, POPP & Asociatii si MC General Construct proiecteaza Arena Tineretului

Asocierea formata din companiile Getrix (lider), Popp & Asociatii si MC General Construct Engineering a fost desemnata sa asigure serviciile de proiectare si asistenta tehnica in perioada constructiei noului "Centru Sportiv Stadionul Tineretului", din Craiova. Asocierea mai include societatile Tritehnic Project Consulting si World Survey, in calitate de subcontractanti. Contractul, cu o valoare de 5,7 milioane de lei (fara TVA), a fost semnat la finalul saptamanii trecute de reprezentantii Consiliului Judetean (CJ) Dolj si cei ai asocierii castigatoare.
"Ne dorim sa realizam o sala multifunctionala, avand capacitatea de aproape 7.000 de spectatori, care sa cuprinda arena de atletism si velodrom, omologata pentru competitii internationale. Cerintele proiectarii si executiei acestei sali sunt conditionate de omologarea acesteia in vederea desfasurarii de competitii internationale pentru atletism si ciclism. In plus, complexul va permite organizarea de competitii si pentru alte sporturi de sala, precum volei, baschet, handbal, fotbal de sala, dar si box, scrima, gimnastica, tenis de camp sau judo. In acest fel, reusim sa sustinem sportul si sa cream infrastructura necesara obtinerii performantei", a declarat Cosmin Vasile, presedintele CJ Dolj.
Potrivit caietului de sarcini, proiectantul va trebui sa realizeze inclusiv studiile de teren (geotehnic, topo), documentatiile pentru obtinerea avizelor/ acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, studiul de fezabilitate, studiul de circulatie in incinta, proiectul pentru autorizarea lucrarilor de construire, proiectul tehnic de executie, inclusiv detalii de executie si antemasuratori, precum si proiectul de urmarire privind comportarea in timp a constructiei. De asemenea, proiectantii trebuie sa asigure asistenta tehnica pe durata procedurii de atribuire a contractului de executie si pe intreaga durata a lucrarilor de constructii, pana la admiterea receptiei la terminarea lucrarilor, dar si sa realizeze proiectul tehnic de executie actualizat la data finalizarii lucrarilor („as built”).
* imaginea este cu titlu informativ

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter