RO EN
السلة فارغة

EDILCONS: "Investitiile se desfasurau mai onest in trecut"

In domeniul infrastructurii tehnico-edilitare, criza financiara a dus la scaderea volumului investitiilor si la dezvoltarea unor proceduri excesiv birocratizate, potrivit opiniei ing. Corneliu Sime, director al firmei Edilcons, din Oradea. Managerul firmei considera, astfel, ca o atitudine realista este singura adecvata in contextul declinului evident al pietei locale de constructii. "De la inceputul crizei, in fiecare an am sperat ca lucrurile vor reintra intr-un curs normal, ceea ce nu s-a intamplat. Singurele schimbari au fost, insa, hiperbirocratizarea si complicarea inutila a procedurilor de achizitii publice. Consider ca ar fi utila o dezbatere serioasa, in care sa se faca o paralela obiectiva intre modul cum se desfasoara investitiile in prezent si felul in care erau facute cu ani in urma. S-ar putea sa constatam ca avem multe de invatat din trecut", a adaugat Corneliu Sime. Proiectele pe care le desfasoara Edilcons in prezent vizeaza extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si canalizare din judetul Bihor, respectiv reabilitarea retelelor de distributie a apei si canalizarii menajere din perimetrul Centrului Civic si strazilor Dimitrie Cantemir, Nufarului, Oradea si DN 76 - Baile 1 Mai. Lucrarile includ reabilitarea retelelor principale de distributie a apei pe strazile Dimitrie Cantemir, Nufarului, Nojoridului, pe DN 76, precum si lucrari similare la statia de hidrofor si in localitatea Haieu. De asemenea, interventiile specifice vizeaza realizarea unor camine din beton armat, refacerea drumului asfaltat din zonele unde se realizeaza lucrari, bransamente, subtraversari si reabilitari ale canalelor menajere din perimetrul strazilor mentionate. Un alt proiect in care s-a implicat firma presupune extinderea si modernizarea infrastructurii de apa si canalizare din localitatile Tinca, Santandrei, Bulz si din comuna Tetchea, toate din judetul Bihor. Informatii suplimentare, la www.edilcons.ro
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter