RO EN
السلة فارغة

DECO Architects: Noua generatie de cladiri de birouri, in era post-Covid

Fondat in 2006 de arh. George Cristescu si avand ca principii sustenabilitatea, designul bine-facut si utilizarea de materiale si tehnologii inovatoare, DECO Architects si-a pus semnatura atat pe proiecte de anvergura de pe piata cladirilor moderne de birouri din Bucuresti, precum U-Center, Matei Millo Offices, Tandem, cladirea C din Oregon Park, The Mark sau sediul Raiffeisen Bank din nordul Capitalei, cat si pe lucrari din zona rezidentiala, comerciala, industriala, medicala si pe proiecte de design interior. Reprezentant al tinerei generatii de arhitecti antreprenori, George Cristescu, specialist cu o experienta profesionala de 19 ani pe piata de arhitectura si proiectare, are convingerea ca ritmul interior al societatii este reglat de arhitectura.
"Ne concentram continuu pe modul in care putem transforma ideile in cladiri functionale, fiecare proiect avand specificitatile sale ce rezida in chimia dintre arhitecti, ingineri si tehnicieni", spune arhitectul.
Deco Architects se implica, in prezent, doar in proiecte mari, pe care le coordoneaza de la inceputul pana la sfarsitul executiei, din faza de autorizare pana la ultimul detaliu de executie.
 
U Center. Proiectul de birouri U-Center, cu o valoare de piata de 200 de milioane de euro, are un regim de inaltime 2S+P+8E pentru faza I a proiectului, o suprafata totala inchiriabila de 63.000 mp si este dezvoltat in doua faze. Prima dintre acestea a fost finalizata in 2021, iar cea de-a doua va fi incheiata in 2023. Cu o pondere de 30% a spatiilor verzi in suprafata totala a ariilor comune, centrul de afaceri faciliteaza legatura dintre Parcul Carol si Parcul Tineretului, prin spatiul comun dintre cele doua faze de dezvoltare, gandit ca parte a viitoarei Centuri Verzi a Bucurestiului.
"Situat pe Calea Serban Voda, la mica distanta de statia de metrou Tineretului si cu acces facil la mijloace de transport in comun de suprafata (tramvai, autobuz), proiectul office U-Center va avea si o componenta de retail la parter si este dezvoltat conform strategiei de a construi proiecte office acolo unde exista deja rezidential si de a dezvolta proiecte rezidentiale acolo unde sunt deja hub-uri office consacrate. Aceasta strategie este bazata pe ideea de a avea la un loc toate facilitatile si caracteristicile unui trai urban modern si confortabil, in cladiri sustenabile si eficiente energetic, cu acces usor la mijloacele de transport in comun, magazine si alte facilitati sociale", explica arh. George Cristescu.
 
Matei Millo si Tandem fac parte din faimosul si mult-apreciatul proiect Sector 0, initiativa Forte Partners pe segmentul office premium, care consta in dezvoltarea de cladiri de birouri destinate comunitatilor creative, atat companiilor, cat si celor care lucreaza pe cont propriu. Sector 0 demarcheaza o zona de cladiri perfect integrate in stilul arhitectural inconjurator (art deco), in vecinatatea cladirii reprezentative a Palatului Telefoanelor. Parte a acestei initiative, cladirea de birouri Matei Millo, cu o arhitectura art deco reinterpretata de natura sa integreze proiectul in spatiul urban caracteristic zonei, al carui principal reper este in prezent Palatul Telefoanelor, a fost livrata in al treilea trimestru al anului 2020, iar proiectul Tandem a avut ca termen de finalizare luna decembrie 2021. Cu o suprafata totala inchiriabila (GLA) de 9.000 mp, o pondere a spatiilor verzi cu o suprafata totala a ariilor comune de peste 30%, un regim de inaltime 3S+P+9E, 130 de locuri de parcare proprii, acces facil la toate mijloacele de transport in comun (autobuze, troleibuze, metrou Piata Universitatii), Matei Millo a obtinut Certificarea BREEAM Excellent acordata in urma evaluarii in functie de zece criterii: Management, Sanatate, Energie, Transport, Consum de Apa, Materiale Folosite, Deseuri, Utilizarea Terenului & Ecologie, Poluare si Inovatie.
 
Oregon Park
Avand chiriasi precum Deloitte, Oracle, VIAVI, BNPP, Alten, Philips, Europa FM sau Medicover, Oregon Park este una dintre cele mai inovatoare cladiri de birouri din Bucuresti: un teren de 4 hectare situat in cartierul Floreasca (zona de nord-centru a Bucurestiului), transformat intr-un frumos parc de afaceri de mica inaltime, cu un consum redus de energie. Toate cladirile beneficiaza de un sistem de pompe de caldura geotermale, o inovatie dovedita, care reduce semnificativ volumul de electricitate si gaz necesar pentru incalzirea si racirea spatiilor de birouri. Cladirile sunt incadrate in clasa A, conform standardului pentru institutii, fiind prevazute cu o vasta parcare subterana.
 
 
(+poza) Arh. George Cristescu, fondator Deco Architects: "Dupa doi ani de pandemie, incepem sa ne obisnuim cu noua normalitate pe care o strabatem. Si putem sa recunoastem, mai putin timorati, dar la fel de fascinati, ca vietile noastre s-au schimbat, nu doar domeniul medicine: ne-am transformat casele in restaurant, in birou, in scoala si cafenea in acelasi timp. Daca privim cu atentie enumeratia anterioara, vom vedea ca, deci, spatiile cu care intram in contact au trecut prin modificari de necrezut in ultimii ani. Si asta poate fi si bine, si rau - industria designului interior a avut de suferit. Insa oamenilor li s-a dat contextul sa constientizeze importanta spatiului la adevarata sa valoare".
 
 
Noi tendinte: spatiul va fi valorificat cu adevarat
In 2020, la inceputul pandemiei, proiectele de birouri care erau deja in curs de executie au continuat, majoritatea avand deja precontracte de inchiriere semnate. "Am avut un singur proiect de birouri care s-a oprit in 2020. Am avut si un proiect nou de birouri care a inceput in aprilie 2020, in plina pandemie, pentru care finalizam acum ultimele detalii de executie", spune arh. George Cristescu.
Potrivit specialistului, un efect pozitiv al perioadei de lockdown si restrictii este reprezentat de intelegerea cu adevarat a conceptului de "spatiu" si valorificarea acestuia. "In pandemie, am invatat ca orice contruim bun, ne construieste la randul sau. Arhitectura a devenit, mai mult ca niciodata, un actor important in societate, avand puterea sa distanteze sau sa aduca mai aprope. Si, pe de alta parte, stand departe de spatiile pe care le frecventam, le-am inteles importanta. Pana si de birou ni s-a facut dor. Astfel, pandemia ne-a dat prilejul sa nu mai privim spatiile ca pe ceva pur material, ci mai degraba ca pe o fuziune complexa", explica arhitectul.
In viziunea sa, arhitectura intruneste aceasta ecuatie: "cum arata spatiul + cum se simte spatiul = cum ma simt si ce fac eu". "Ne-am dat seama, stand izolati la domiciliu, ca «acasa» trebuie pretuit mai mult si ca trebuie sa fie mai confortabil. Ajungand din nou la birou, am realizat ca locul ne face, de fapt, productivi. Si in sfarsit, ne-am dat seama ca mersul la restaurant nu e despre mancare - ci despre stare, moment, despre deconectare si rasfat. Atat de important a devenit spatiul in ultima perioada", mai spune George Cristescu.
 
 
Pandemia si impactul asupra arhitecturii
Schimbarile pe care le-a impus pandemia in lumea designului nu sunt modificari de moment, ci mai degraba trendsettere masive in lumea designului - pandemia a trasat noi tendinte in arhitectura, un domeniu care va fi puternic impactat de Covid-19. Potrivit opiniei lui George Cristescu, cladirile nu vor mai fi niciodata doar imateriale,ci vor deveni entitati vii, care au puterea sa genereze stari, emotii, sentimente. "Vom fi legati de cladiri. Si vom fi legati intre noi, prin ele. Cladirile ne construiesc in masura in care noi ne construim pe ele - chiar daca pare o abordare profund filosofica, vom crede din ce in ce mai mult in aceasta noua viziune. Pandemia a facut oamenii sa-si reconsidere stilul de viata, sa se indrepte mai mult catre experiente personale care conteaza si sa fie mai precauti. Asta cu siguranta va schimba arhitectura in care traim, in care locuim si lucram. Cred ca va creste interesul pentru cladirile verzi sustenabile si pentru proiectele mixed use, in care oamenii vor putea sa-si desfasoare cea mai mare parte din timp, care vor include locuinte, birouri, parcuri, centre comerciale. Timpul pe care il avem la dispozitie devine tot mai important si vrem sa il petrecem cu familia si cei apropiati", subliniaza arh. George Cristescu.
Pe fondul unei epidemii globale si al schimbarilor din toate domeniile, arhitectura nu face exceptie - si, desi poate pentru arhitecti schimbarile nu au fost mereu benefice, pentru oamenii simpli cu siguranta modificarile au fost mai mult un soi de trezire la realitate. Un apel prin care sa intelegem ca psihologia spatiului este reala si acum este cu adevarat mai importanta ca niciodata.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter