RO EN
السلة فارغة

DBC SA, noul consortiu local de ingineri si proiectanti, lanseaza primul proiect

Peste 50 de specialisti in constructii, arhitectura, inginerie si instalatii si-au unit fortele pentru a fonda una dintre cele mai mari companii de proiectare din Romania, Design and Build Corporation (DBC). Organizata sub forma unei societati pe actiuni, consortiul reuneste aproape 250 de specialisti ingineri constructori, arhitecti, ingineri de instalatii, experti tehnici, verificatori de proiecte, auditori energetici si diriginti de santier. Acestia au realizat peste 20.000 de proiecte si au acumulat mai mult de 15 ani de experienta in domeniu.
"Vorbim de cea mai mare resursa tehnica din domeniul constructiilor din Romania. Vorbim despre un consortiu ce are experienta unor proiecte importante si poate gestiona proiecte importante", precizeaza fondatorii DBC.
Una dintre primele initiative ale companiei este "Proiecte la 500 de euro", lansata cu scopul de a ajuta tinerele familii sau pe cele aflate in nevoie si care doresc sa isi construiasca o casa in mediul rural, facand exceptie localitatile de langa marile orase.
"Acest program se adreseaza celor care doresc sa construiasca case parter, pentru locuire si nu pentru vanzare, iar suprafata construita a casei este mai mica de 70 mp. Proiectul include doua randuri de documente pentru certificatul de urbanism si alte trei de documente pentru obtinerea autorizatiei de construire. Procedura este simpla: ne trimiteti prin e-mail solicitarea de proiect, ne puneti la dispozitie cadastrul terenului, actul de proprietate, un extras de carte funciara valabil, planul de incadrare in zona OCPI, acte de identitate pentru proprietari. Ne mentionati cum ati dori sa arate casa, ne oferiti cat mai multe detalii necesare, inclusiv poze despre cum ati dori sa arate casa. Specialistii nostri vor reveni cu detalii", mentioneaza reprezentantii DBC.
Proiectele cuprind toata documentatia de autorizare : arhitectura, structura si instalatii intocmita si verificata in conditiile legii.
"Ne angajam sa avem un impact pozitiv asupra oamenilor, familiilor si comunitatilor prin munca, proiectele si eforturile noastre caritabile la DBC. Fiecare zi prezinta o oportunitate incitanta pentru noi de a face diferenta si, pe masura ce ne extindem in toata Romania, suntem incantati sa vedem cresterea capacitatii noastre de a contribui la societate", a declarat ing. Marius Lulea, presedinte si CEO al DBC.
Design And Build Corporation SA are sediul in Tunari (judetul Ilfov) si birouri deschise in Bucuresti, Cluj, Arges, Sibiu, Brasov si Timis si urmareste extinderea in toata Romania. Echipa de proiectare constructii este condusa de catre arh. Emil Rosca, verificator de proiecte pentru constructii, impreuna cu dr. ing. Marius Dorin Lulea, verificator de proiecte si expert tehnic si ing. Onutu Lohengrin, verificator de proiecte si expert tehnic. 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter