RO EN
السلة فارغة

BUCURESTI: Prima versiune a PUG actualizat va fi gata pana la finalul acestui an

La finalul anului 2022, PMB a semnat actul aditional pentru realizarea actualizarii Planului Urbanistic General (PUG) al Capitalei. Documentul prevede ca consortiul condus de Universitatea de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu" va realiza o prima versiune a noului PUG in cursul anului 2023, aceasta prima varianta urmand a fi disponibila pana la finalul acestui an. Potrivit primarului Capitalei, Nicusor Dan, incepand din 2024 aceasta documentatie va merge la ministere si la celelalte institutii avizatoare pentru aprobare.
Contractul pentru revizuirea PUG al Capitalei a fost semnat in octombrie 2013 unei asocieri al carei lider este reprezentat de Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiza si Consulting al Universitatii de Arhitectura si Urbanism "Ion Mincu". Celelalte companii care se vor ocupa de revizuirea documentului sunt Arnaiz Aquitectos SLP, Aecom Ingineria, Intergraph Computer Services, Compania de Consultanta si Asistenta Tehnica si Synergetics Corporation. 
"Speram ca acest proces sa fie cat mai rapid, astfel incat sa avem un document juridic care sa fie aplicabil cat mai repede. In tot acest proces, am avut o colaborare stransa cu MDLPA, si speram in continuare ca ministerul dezvoltarii va fi aproape de acest proiect, pentru a ne facilita o avizare cat mai rapida, dupa ce PUG si regulamentul vor fi realizate. Prima comanda in cadrul proiectului noului PUG va fi data in cursul saptamanii viitoare, pe 9 ianuarie. PUG inseamna, in sfarsit, o dezvoltare sustenabila a Bucurestiului. Din pacate, tot ce vedem azi este consecinta unei dezvoltari preponderent speculative, ceea ce a insemnat blocuri intre case, blocaje in trafic, disparitia unor spatii verzi, cartiere fara scoli si gradinite", a declarat Nicusor Dan.
Tiberiu Florescu, prorector la UAUIM si seful de proiect a precizat ca noul PUG are doua componente importante, una strategica, de dezvoltare, si una de reglementare.
"Componenta strategica de dezvoltare ofera predictibilitate investitiilor, siguranta si asigura un nivel de echilibru corespunzator pentru dezvoltarea armonioasa a orasului si a componentelor sale. In acelasi timp, reprezinta un instrument de dialog intre administratia centrala si cea locala, inclusiv ministere si PMB, dar si cu primariile de sector. Inseamna, in primul rand, transparenta, comunicare eficienta si stabilirea unor directii de dezvoltare care trebuie insusite de toata lumea. Cealalta componenta, de reglementare, face parte din viata de zi cu zi a orasului, si confera posibilitatea atat primariilor de sector, cat si primariei Capitalei, sa poata emite cu maxima eficienta certificate de urbanism, autorizatii de construire si toate actele care tin de activitatea de urbanism", a explicat Tiberiu Florescu.
Potrivit specialistului, fata de varianta din urma cu 10 ani, modul de operationalizare face diferenta. "In toata aceasta perioada de zece ani, echipa consortiului a monitorizat dezvoltarea Capitalei. Diferenta notabila este data de gradul de digitalizare pe care administratiile centrala si locale au reusit sa il implementeze. Actualul PUG va fi digital, ceea ce inseamna inseamna accesibilitate, informatie, corelarea mai multor tipuri de strategii de dezvoltare care pot apartine municipalitatii sau primariilor de sector, sau ministerelor. PUG este un document strategic si operational deosebit de important, fara de care Bucurestiul nu se poate dezvolta echilibrat", a mai spus Tiberiu Florescu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter