RO EN
السلة فارغة

Arh. Gheorghe Patrascu: Piata Unirii necesita un proces complex de reabilitare

 Piata Unirii necesita un proiect complex de reabilitare, care sa includa Primaria Capitalei, Guvernul si Primariile sectoarelor 3 si 4, a afirmat, pentru AGERPRES, fostul arhitect-sef al Capitalei Gheorghe Patrascu.
 El a precizat ca un astfel de proiect nu ar trebui sa vizeze doar reabilitarea planseului, ci si sistematizarea pietei. De asemenea, ar trebui realizat un hub de transport care sa includa tramvaiul si metroul si sa asigure legatura intre aceste mijloace de transport. 
"E o piata foarte complicata din punct de vedere tehnic. Unii nu inteleg chestiunea aceasta. Acolo trebuie realizat un proiect pe toata piata, de reabilitare esalonata, pentru ca sunt probleme foarte grave si trebuie remediate. Cu ocazia aceasta s-ar putea gasi si un traseu de tramvai (care sa lege linia 32 de la poalele Dealului Mitropoliei cu linia 21 spre Strada Sfanta Vineri - n.r.). (...) Trebuie facut un proiect serios si trebuie implicat si Guvernul pentru ca e, pana la urma, si o problema a Guvernului, daca functioneaza sau nu Bucurestiul", a explicat Patrascu.
Potrivit acestuia, este un lucru bun ca Primaria Sectorului 4 a realizat lucrarile de punere in siguranta, dar in continuare exista o serie de probleme. In opinia sa, un proiect amplu precum reabilitarea zonei Unirii depaseste capacitatea unei Primarii de sector.
"Eu nu am nimic cu Daniel Baluta (primarul Sectorului 4), foarte bine ca face si ca e activ. Dar acelea sunt probleme ale Primariei mari, care trebuie sa faca un proiect foarte serios. Nu am vazut proiectul acela (pentru consolidarea/refacerea planseului Unirii - n.r.), dar nu poate sa fie ceva serios, daca se ocupa numai de planseu. Sapam, iar pe urma, peste zece ani, ne trezim ca de fapt avem o problema cu metroul, cu tramvaiul si alte probleme. Plus ca piata e urata, ca sa zic asa. Ar trebui reamenajata, ar trebui un studiu serios, incepand de la un plan de urbanism zonal care sa rezolve problemele acolo, cu niste proiecte esalonate, facute nu pe picior. Si nu de catre sector, in opinia mea. Nu are sectorul, dupa parerea mea, atatia bani. Un astfel de proiect ajunge la cel putin 150 de milioane de euro", a sustinut arhitectul.
El a mentionat proiectul tehnic ar necesita un an si jumatate - doi, iar lucrarile ar putea fi realizate esalonat, pentru a nu afecta circulatia. Lucrarile ar putea include si statiile de metrou, a completat Gheorghe Patrascu. 
"Probleme financiare a avut intotdeauna Primaria. Dar, poate atrage sectoarele. Sunt doua Sectoare acolo - si 3, si 4 - care sunt pe teritoriul acela. Si sa intervina si Guvernul, pentru ca e o problema foarte importanta. Pana la urma, e Capitala tarii. (...) Trebuie facut un proiect serios si un proiect scump. Dar, ar trebui facut din mai multe motive. Unu - chestie de siguranta, pentru ca la un moment dat tot va crapa planseul acela. Poate nu la anul, nu peste doi ani, dar peste zece ani va crapa. Si e problema si de reorganizare a pietei putin", a indicat Patrascu.
 Gheorghe Patrascu a amintit ca, in perioada in care a fost arhitect-sef, a initiat un proiect care viza realizarea unui PUZ pentru Piata Unirii, dar acesta nu a fost finalizat. El a evidentiat si necesitatea unui studiu de fezabilitate care sa abordeze in ansamblu problemele zonei.
"Acolo, Apa Nova are niste probleme. Acolo e un bypass al Dambovitei, bazine de retentie care ar trebui reabilitate. In plus, proiectul initial a fost facut pe repede inainte, cand a dat Ceausescu ordin sa se termine. Nu s-a dus proiectul chiar pana la capat, a ramas un cap de pod din Podul Calicilor acolo. Cand au intrat prima data la curatire, acum peste 20 de ani, au gasit si o remorca de tractor abandonata pe acolo. Deci, sunt probleme si trebuie facut un proiect serios. Nu carpit si nu facut pe repede inainte. (...) Pasajul nu trebuia sa fie asa. Ceausescu in ultimul moment l-a modificat. Pasajul trebuia sa fie mai adanc. Trebuia sa treaca invers: Dambovita pe deasupra, nu Dambovita pe dedesubt", a declarat arhitectul.
Gheorghe Patrascu a mai precizat ca nu a fost la fata locului, dar, potrivit imaginilor pe care le-a vazut, este posibil ca tasarile anuntate joi de catre Primaria Sectorului 4 sa fi fost generate de o conducta de apa.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter