RO EN
السلة فارغة

Arh. Dorin Stefan, DSBA: Noul context vine cu incarcare maxima pentru arhitecti

Pandemia, criza si eficienta energetica sunt provocari ce asteapta solutii din partea arhitectilor, rezolvari noi, refaceri de lucrari, upgradari intr-un timp scurt, solutii urgente, deci incarcare maxima, spune Dorin Stefan, unul dintre cei mai cunoscuti arhitecti din Romania si fondatorul D.S. Birou de Arhitectura (DSBA). Este o perioada aglomerata pentru arhitecti, care au in lucru proiecte care se intind si dupa anul 2023, ca desfasurare.
Arhitect, profesor universitar si doctor in arhitectura, Dorin Stefan a primit numeroase premii internationale, fiind renumit pentru stilul sau arhitectural modernist, minimalist, dar, in acelasi timp, nefixat in niciun stil. Este unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai arhitecturii romanesti, apreciat pentru caracterul inovativ si non-conventional al proiectelor sale. In anul 2010 a primit premiul Academiei Romane pentru intreaga activitate, iar in 2018 a fost recompensat de Uniunea Arhitectilor din Romania cu premiul "Opera Omnia".
Printre proiectele de referinta realizate in ultimii ani, care poarta semnatura lui Dorin Stefan, se afla ansamblul de birouri Aviatorilor 8 (Casa Omorolu), din Piata Victoriei din Bucuresti, cladirea Euro Tower din nordul Capitalei, dar si extinderea Muzeului de Arta din Craiova si Centrul Cultural Constantin Brancusi din incinta acestuia, obiectiv deschis publicului in septembrie 2022. Terminalul de pasageri al aeroportului din Brasov si ansamblul rezidential 303 by Radacini reprezinta alte doua lucrari recente realizate de arhitectii de la DSBA.
Interviu cu prof. dr. arh. Dorin Stefan (72 de ani), arhitect fondator al DSBA si specialist cu o experienta profesionala de aproape 50 de ani in domeniul arhitecturii. A fondat DSBA in 1990.
 
- La ce lucrati, in aceasta perioada, in cadrul biroului de arhitectura?
- In acest moment domina proiectele rezidentiale, colective sau individuale, chiar modificari de spatii de birouri in apartamente, dar avem inca multe proiecte mai mari sau mai mici care treneaza din diferite motive (nu pandemia), cum ar fi proiectul de reabilitare a Caii Eroilor din Ansamblul monumental Brancusi din Targu Jiu. Si tocmai am reusit, dupa 12 ani de la prima schita, sa finalizam in totalitate si sa se deschida oficial Centrul de cultura Brancusi din cadrul Muzeului de arta Craiova. Aeroportul din Brasov s-a finalizat in timpul pandemiei in conditii foarte bune, dar inca nu este operabil, pentru ca mai sunt necesare lucrari de infrastructura (atat de operare aeronautica, cat de logistica terestra).
 
 
- Cum a evoluat activitatea biroului in 2022 si ce estimari aveti pentru perioada urmatoare?
- Pentru aceste vremuri (pandemie, razboi in vecinatate, perspectiva crizei energetice...) activitatea noastra de proiectare este la un nivel maxim din ceea ce ne dorim, in sensul ca nu ma intereseaza, data fiind solicitarea reala crescuta, sa maresc conjunctural capacitatea biroului. Proiectele la care lucram se intind si peste 2023.
 
- Cum vedeti evolutia activitatii de arhitectura si proiectare in anii urmatori si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in viitor, avand in vedere noul context geopolitic, efectele pandemiei si toate schimbarile ce tin de eficienta energetica si digitalizare?
- Imprevizibila si fluida. Pandemia, criza energetica, eficienta energetica, sunt provocari ce-si asteapta solutii din partea noastra, a arhitectilor, rezolvari noi, refaceri de lucrari, upgradari, pe timp scurt, solutii urgente, deci incarcare maxima. Pe termen lung, calculatorul va produce mutatii substantiale in munca de proiectare si se va interfera cu arhitectul-om si in creatie, concept, imagine, cand s-ar putea ca algoritmi constienti sa devina operabili.
 
 
- Cum va desenati proiectele in prezent, in era digitala? Va folositi de instrumentele digitale?
- Da, sunt recunoscator noilor instrumente de lucru. Eu concep in desen artistic de mana, gandesc 3D cu mintea si modific, parametrizez, prin programele din birou, ajutat de colegii mei, care manipuleaza aceste programe cu mare dexteritate.
 
- Cum vedeti, din experienta dumneavoastra vasta, arhitectura mediului construit in marile orase? Se mai construiesc, in zilele noastre, cladiri a caror arhitectura sa ramana reper in istorie, pentru aceasta perioada?
- Complicat de raspuns, doar ca raspuns la o intrebare. Este un subiect de o lucrare in filozofia culturii. Pe scurt, cat timp cultura va conta pentru omenire, arhitectura, mediul artificial construit, arhitectii vor cauta si vor realiza si noi repere care sa imbogateasca permanent patrimoniul cultural. Cultura este parte din bucuria de viata. Arhitectura este un gest cultural. Constructia este doar un adapost fizic.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter