RO EN
السلة فارغة

ANCPI: Noi fonduri pentru inregistrarea sistematica a proprietatilor

Majorarea sumelor cu care sunt finantate lucrarile de inregistrare sistematica a proprietatilor contractate de primarii la nivel de sector cadastral si asigurarea fondurilor bugetare pentru lucrari de inregistrare sistematica in minimum trei unitati administrativ-teritoriale (UAT) din fiecare judet, nominalizate de consiliile judetene, sunt doua dintre noile prevederi ale Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei Nr. 25/11.01.2024.
Potrivit modificarilor si completarilor aduse Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare, sunt majorate sumele acordate pentru lucrarile de inregistrare sistematica contractate de primarii la nivel de sector cadastral, de la 84 de lei + TVA/carte funciara, la 109 lei + TVA/carte funciara.
Totodata, sunt asigurate fondurile pentru realizarea lucrarilor de inregistrare sistematica in cadrul Programului National de Cadastru si Carte Funciara (PNCCF) pentru minimum trei UAT-uri din cadrul fiecarui judet, nominalizate de consiliile judetene. O alta modificare a actului normativ permite finantarea, prin PNCCF, a lucrarilor de intocmire a planurilor parcelare, coordonate de comisiile locale de restituire a proprietatilor funciare.  In cazul terenurilor din extravilan care au facut obiectul legilor fondului funciar si pentru care suprafata din masuratori este mai mare decat cea inscrisa in actele de proprietate, diferenta de suprafata va fi inscrisa cu mentiunea proprietar neidentificat si ramane in rezerva Comisiei locale de fond funciar. Prestatorul respectivei lucrari de inregistrare sistematica va fi remunerat cu 50% din pretul pentru unitatea de masura, respectiv hectar sau imobil. Noile prevederi permit accelerarea procedurii de inregistrare sistematica a proprietatilor, prin eliminarea obligativitatii contrasemnarii, de catre primar, a documentelor tehnice ale cadastrului sistematic, precum si prin simplificarea normelor referitoare la inscrierea posesiei in cartea funciara. De asemenea, modificarile aduse Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare clarifica statutul institutiilor subordonate Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), respectiv al oficiilor de cadastru si publicitate imobiliara (OCPI), al birourilor teritoriale si cel al functiei de registrator coordonator.  Actul normativ instituie obligativitatea unei practici unitare in materie de publicitate imobiliara, la nivel national, si clarifica normele referitoare la inscrierea condominiilor.
Noile prevederi vor intra in vigoare dupa trei zile de la publicarea in Monitorul Oficial.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter