RO EN
السلة فارغة

WEBUILD anunta comenzi-record de 22 miliarde euro, pentru primele 9 luni din 2023

Webuild a inregistrat un volum-record de comenzi noi, in valoare totala de 22 de miliarde euro in primele noua luni ale acestui an, inclusiv proiecte in valoare de 4,1 miliarde euro pentru care compania este ofertant preferat. Datorita acestei conjuncturi favorabile, prognozele pentru incasarile anuale a fost modificate, cumuland in 10 - 10,5 miliarde  pentru anul 2023. Peste 55% din noile comenzi au venit de pe pietele externe, inclusiv din Australia, SUA, Orientul Mijlociu si tari europene. In Italia, comenzile s-au ridicat la 9,4 miliarde euro. Valoarea contractelor in negociere pe termen scurt totalizeaza aproximativ 52 de miliarde euro, fiind sustinuta de planurile importante de investitii lansate pe pietele-cheie accesate de grup. Actualul stoc de comenzi (backlog), care este de asteptat sa depaseasca deja in 2023 obiectivul stabilit pentru 2025, acopera 100% din venituri si tintele de profitabilitate pentru 2023-2025, oferind o vizibilitate suficienta asupra afacerilor viitoare. Performantele actuale confirma rolul major pe care il joaca Webuild, in opinia oficialilor sai, in raspunsul la noile provocari generate de cresterea demografica, urbanizare, deficitul de resurse, schimbarile climatice si tranzitia energetica. De reamintit ca in ultimii trei ani, Webuild a avut contracte noi in valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro, dublandu-si volumul de comenzi restante si imbunatatindu-si calitatea, prin repozitionarea pe pietele cu risc scazut, precum Australia, America de Nord si Europa Centrala si de Nord. Mai mult, strategia de reducere a riscului a continuat cu o resetare a unor contacte majore, garantand un nivel bun de profitabilitate. Toate cele mentionate anterior au determinat agentia de rating S&P Global Ratings sa ridice, in luna septembrie a.c., ratingul datoriei Webuild de la „BB” la „BB”, cu o perspectiva stabila. In aceeasi luna, grupul a plasat cu succes obligatiuni noi in valoare de 450 de milioane de euro cu scadenta in 2028, permitand rascumpararea obligatiunilor cu scadenta in 2024 si 2025 pentru aceeasi suma. Tranzactia de gestionare a pasivelor a permis gestionarea din timp a scadentelor datoriilor corporative. In al treilea trimestru al anului 2023, Webuild a obtinut si o recunoastere suplimentara pentru strategia sa de sustenabilitate. MSCI ESG Research, una dintre principalele agentii de rating ESG, a acordat grupului un rating „AA” (lider). Aceasta actualizare  a fost justificata de performanta in domeniile sanatatii si sigurantei, de concentrarea ridicata pe oportunitatile din sectoarele de apa curata si cladiri verzi si de guvernanta corporativa optimizata.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter