RO EN
السلة فارغة

VIAROM estimeaza o cifra de afaceri de circa 200 milioane lei in acest an

Viarom Construct, companie specializata in executia de lucrari de infrastructura, inregistreaza o cifra de afaceri asteptata de peste 190 de milioane de lei in primele 11 luni din 2023, pentru intregul an in curs conducerea societatii estimand depasirea pragului de 200 de milioane de lei. O evolutie favorabila este asteptata si in 2024, avand in vedere numarul si anvergura noilor proiecte contractate de companie. O directie importanta a managementului Viarom este reprezentata de digitalizare, in cadrul societatii fiind in derulare mai multe proiecte menite sa eficientizeze timpul angajatilor in realizarea unor sarcini recurente. De asemenea, compania continua sa investeasca in utilaje si echipamente de ultima generatie, avand in derulare pentru 2023-2024 un nou program de investitii de doua milioane de euro. Nu in ultimul rand, strategia de dezvoltare a companiei vizeaza extinderea permanenta, atat ca prezenta teritoriala, cat si ca domeniu de activitate.
Interviu cu Marius Badina, fondator si director general al Viarom Construct, specialist cu o experienta profesionala de 31 de ani in domeniul constructiilor.
 
- Cum a evoluat activitatea de constructii in 2023 si cum credeti ca se va dezvolta aceasta in 2024 si in perspectiva?
- Cel mai potrivit termen care sa descrie activitatea din 2023 este "alternanta". Au existat luni in care s-a inregistrat o evolutie buna a activitatii si luni in care evolutia nu a fost substantiala. In ultimul trimestru al acestui an, dezvoltarea a fost mult diminuata de contextul socio-economic, fiscal si legislativ, insa ne asteptam ca, incepand cu primul trimestru al anului 2024, sa se reia trendul ascendent. De acum trebuie sa luam in calcul masurile fiscale adoptate si sa ne asiguram adaptarea la aceste schimbari importante. Impactul acestora va fi, cu siguranta, semnificativ, si se va reflecta cu predilectie in cadrul lucrarilor finantate de la bugetul de stat. Sunt schimbari considerabile si deja gandim o strategie prin care sa ne putem adapta la noua situatie fara sa afectam calitatea lucrarilor noastre. Intelegem preocuparea angajatilor cu privire la efectele masurilor adoptate de stat si facem tot posibilul sa diminuam impactul asupra veniturilor salariatilor. Luam in calcul, printre altele, renegocierea contractelor in functie de indicii de productivitate si de performanta existenti in compania noastra. Urmarim contributia si rolul fiecarui angajat si ii asiguram pe toti ca incercam sa gasim cele mai bune solutii, atat pentru ei, cat si pentru companie. Procesul de evaluare a performantelor este derulat sub o viziune a performantei si recompensarii rezultatelor cu adevarat remarcabile, care aduc plus valoare organizatiei, a obiectivitatii in evaluare si transparentei.
 
 
- Ce alte provocari intampinati in desfasurarea activitatii?
- Provocarile nu sunt putine, in special in contextul evolutiei prevazute pentru 2024. Ne asteptam la o crestere a preturilor materialelor de constructii, la efecte asupra costurilor cu forta de munca si, implicit, asupra bugetelor comunitatilor locale. Apoi, o alta provocare o reprezinta deficitul de personal calificat in sectorul nostru de activitate. Incercam sa compensam efectele acestor aspecte prin organizarea de cursuri de calificare profesionala, dar si prin sesiuni de instruire pentru toate categoriile de personal din cadrul societatii, organizate in parteneriat cu Human Invest si HPDI. Pentru ca in Viarom sustinem performanta si contribuim la dezvoltarea angajatilor nostri, am organizat o Academie de Management pentru tinerii colegi cu potential profesional si personal de dezvoltare. Cat despre tinerii care intra acum pe piata muncii, Viarom a implementat si are in derulare programe de practica si internship. La nivel de liceu, am implementat Invatamant Dual@Viarom cu Colegiul Tehnic Mihai Bravu, iar la nivel universitar, colaboram cu universitatile tehnice de constructii din Bucuresti, Brasov si Cluj, unde am implementat programe dedicate studentilor, precum Experienta ta practica @Viarom, Universitatea Altfel@Viarom si Internship@Viarom, menite sa pregateasca tinerii pentru integrarea in domeniul constructiilor, in urma carora li se ofera posibilitatea de a deveni parte din echipa Viarom. Continuam sa adaptam formele de instruire si continutul acestor cursuri pentru a reflecta nevoile reale ale tinerilor in conditiile pietei de munca din Romania.
 
 
- Care sunt principalele proiecte la care lucrati in aceasta perioada?
- Discutam de un buget prevazut pentru lucrari de infrastructura de peste 400 de milioane de lei. Pentru Viarom, toate lucrarile sunt importante, insa voi vorbi despre cateva proiecte de mare anvergura. Anul acesta am demarat lucrari de modernizare si reabilitare a strazilor din municipiul Turda. Avem in derulare lucrari de modernizare la DN79 Oradea - Timisoara si DN6 Huedin - Jibou, unde in prezent turnam straturi bituminoase foarte subtiri la rece (Slurry Seal). Am turnat straturi de Slurry si pe DN7 Bucuresti - 
Nadlac, DN68A Lugoj - Deva, DN1 Bucuresti - 
Oradea si DN75B. Un alt proiect important este Varianta ocolitoare a Brasovului, unde au fost executate lucrari de turnare a covoarelor asfaltice. Am finalizat lucrarile de intretinere la A3 zona Cluj - Turda, iar lucrarile de modernizare a strazilor din Sectorul 1 sunt in desfasurare. Anul viitor este important pentru activitatea Viarom, deoarece am castigat licitatia si urmeaza sa executam Tronsonul 1 al Centurii Metropolitane Cluj. Este vorba de 2,155 km si este o ocazie unica sa aducem un impact semnificativ la nivelul comunitatii clujene si nu numai, dar, totodata, si o responsabilitate enorma in ceea ce priveste calitatea si termenele prevazute de finalizare.
 
 
- Care sunt directiile de actiune viitoare, in vederea dezvoltarii companiei?
- Digitalizarea este una dintre principalele directii spre care ne indreptam atentia. Desfasuram mai multe proiecte menite sa eficientizeze timpul angajatilor nostri in realizarea unor sarcini recurente. Mai exact, am implementat un sistem pentru gestionarea documentelor financiare si alocarea facturilor fiscale, care eficientizeaza activitatea de gestionare a acestor documente si se asigura ca nu exista riscul de a pierde un document. Apoi, avem in testare si implementare alte doua functii utile: de calcul automat al analizei de risc si limita de credit acordata. In plus, suntem in discutii avansate cu o companie de software pentru implementarea unui nou program de tip ERP care sa vina in sprijinul departamentelor si agentiilor in desfasurarea sarcinilor zilnice. Ne dorim sa eficientizam activitatile pentru toate departamentele, de la Contabilitate, Resurse Umane, Comercial si pana la Mecanizare si Ofertare. Acest soft ne va ajuta sa gestionam activitatea din companie si riscurile care pot aparea. In privinta echipamentelor, am continuat investitia in utilaje si echipamente de ultima generatie, avand in derulare pentru 2023-2024 un nou program de investitii de doua milioane de euro. Urmarim cu atentie evolutia pietei in constructii si modificarile legislative care apar si studiem posibilitatea extinderii atat ca prezenta teritoriala, cat si ca domeniu de activitate.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter