RO EN
السلة فارغة

TEL DRUM a contractat lucrari de infrastructura de peste 40 milioane de lei

Compania de constructii Tel Drum, cu sediul in Alexandria (judetul Teleorman) a adjudecat, la inceputul lunii mai 2016, contracte pentru lucrari publice in valoare de peste 40 milioane de lei. Astfel, societatea va realiza lucrarile de reabilitare si modernizare a DJ 679 B, pe tronsonul Scrioastea (DN 65 A) - Stejaru - limita judetului Olt (km 0+000 - km 13+500), sector cu o lungime totala de 13,5 km. Valoarea contractului este de putin peste 21 milioane de lei (inclusiv TVA), lucrarile urmand a fi derulate exclusiv pe raza judetului Teleorman. Conform anuntului de atribuire publicat in cadrul SEAP, lucrarile includ atat proiectarea drumului, cat si obtinerea documentatiilor si executia acestuia. Oferta Tel Drum a fost selectata dintr-un numar total de sase documentatii primite de administratia judeteana, din care numai doua au fost declarate drept admisibile. In aceeasi perioada, compania de constructii si-a mai adjudecat un contract public in valoare de 4 milioane de lei (fara TVA), care presupune modernizarea infrastructurii de acces catre exploatatiile agricole din comuna Piatra (judetul Teleorman). "Se vor moderniza urmatoarele drumuri de exploatare agricola: DE 92 (cu o lungime de 185 de metri), DE 841 (de 1,25 km), DE 520 (462 de metri), DE 523 (498 m), DE 365 (1,8 km), DE 339 (675 m), DE 212 (1,38 km), DE 644 (561 m) si DE 646 (1,9 km)", se arata in anuntul de atribuire publicat in SEAP.
Tot in prima decada a lunii mai 2016, Tel Drum a contractat lucrarile de intretinere curenta pe timp de vara, in perioada 2015-2017, a loturilor Sectiilor de Drumuri Nationale (SDN) din Alexandria, Targoviste si Ploiesti, precum si a celor de pe autostrada Bucuresti - Pitesti (A1). Sectoarele respective se afla in gestiunea DRDP Bucuresti, finantarea provenind prin intermediul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR). Tel Drum a fost singurul ofertant pentru aceste lucrari.
***
Compania de constructii a incheiat anul 2015 cu afaceri totale de 185,8 milioane de lei (+17,6% fata de nivelul din 2014) si un profit net de 1,37 milioane de lei (-12,7%), lucrand, in medie, cu 700 de angajati. Tel Drum a fost inmatriculata la Registrul Comertului in anul 1999, avand ca unic actionar Consiliul Judetean Teleorman. Conform informatiilor disponibile, in anul 2000, la presedintia CJ Teleorman a ajuns Liviu Dragnea, actualul presedinte al PSD, care a intrat si in Consiliul de Administratie al regiei, societatea avand, de atunci, un parcurs ascendent, dar incert si foarte putin transparent. In prezent, societatea este controlata de Mugurel Sorin Gheorghies, Liviu Lucian Dobrescu si Marian Fiscuci.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter