RO EN
السلة فارغة

TC CARPATI: Initiere a procedurii de insolventa, la solicitarea managerilor firmei

Compania de constructii TC Carpati SA, din Capitala, a initiat procedura de insolventa, reprezentantii acesteia inregistrand o solicitare la Tribunalul Municipiului Bucuresti la data de 11 noiembrie a.c. In urma primului termen de judecata, stabilit pentru 15 noiembrie 2011, solutionarea propusa prin materia juridica este falimentul. Potrivit informatiilor publicate pe portalul Ministerului Finantelor Publice, cifra de afaceri din 2010 a societatii se afla la sub 20% fata de nivelul din 2008 (anterior recesiunii), fiind consemnata o reducere de la 56,2 milioane de lei, la 11,3 milioane de lei in numai doi ani de activitate. Totodata, la jumatatea anului in curs, compania a fost implicata intr-un scandal, in urma atribuirii directe, prin negociere si fara lansarea prealabila a unui anunt de participare, a contractului pentru restaurarea fatadei sediului Senatului Romaniei. Valoarea proiectului, ce ar fi constat in executia unor lucrari de finalizare a protectiei pietrei naturale la fatada intrarii principale din Corpul A al cladirii respective, era de 228.000 de euro. Totusi, potrivit legii achizitiilor publice, pentru atributia contractelor ce depasesc 125.000 de euro, institutiile sunt obligate sa organizeze licitatie publica. La momentul respectiv, reprezentantii Senatului au justificat atribuirea contractului catre TC Carpati SA invocand faptul ca "serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice".

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter